Cariera, viata si dragoste cu Shonda Rhimes

Cariera, viata si dragoste

Ea este Shonda Rhimes, cea care a creat serialul meu preferat, Grey’s Anatomy. Un om care tine pe umerii sai o industrie de milioane de dolari, reprezentata de toate cele patru show-uri de televiziune pe care le produce.

Dincolo de umerii ei puternici insa, descoperim o femeie normala, care iubeste enorm sa munceasca si-si iubeste cariera, care este si mama in acelasi timp si care, in urma unei crize existentiale, a invatat sa se raporteze corect la diferitele roluri pe care le are si sa nu se confunde total cu niciunul dintre ele.

Asa ca astazi va prezint un discurs Ted.com despre cariera, viata si dragoste cu Shonda Rhimes.

“Acum ceva timp, am incercat un experiment. Timp de un an, sa spun “Da” la toate lucrurile care ma speriau.  La orice ma facea nervoasa, ma scotea din zona de confort, ma fortam sa spun “Da”. Voiam sa vorbesc in public? Nu, dar da. Voiam sa fiu live la TV? Nu, dar da. Voiam sa incerc sa joc? Nu, nu, nu dar da, da, da.

Si asa s-a intamplat un lucru nebunesc: simplul fapt de a face lucrul care ma speria a anulat frica si a facut ca lucrurile sa nu mai fie infricosatoare. Frica mea de vorbit in public, anxietatea sociala, toate s-au dus. “Da” mi-a schimbat viata. M-a schimbat pe mine. Dar a fost un anumit “Da” care mi-a afectat viata in cel mai profund mod, intr-un mod neimaginat pana atunci si totul a inceput cu o intrebare de la copilul meu.

Am trei fete nemaipomenite: Harper, Beckett si Emerson, iar Emerson este prescolara si vorbeste cu toata lumea cu “honey”, ca si cum ar fi fost o ospatarita din Sud.

“Honey, o sa am nevoie de niste lapte.”

Ospatarita din Sud mi-a cerut sa ma joc cu ea intr-o zi cand eram pe punctul de plecare si am zis “Da”. Si acel “Da” a fost inceputul unui nou punct de plecare pentru familia mea. Am facut un juramant ca de acum inainte, de fiecare data cand unul din copiii mei imi cere sa ma joc, indiferent unde ma duc si ce fac, sa spun “Da”, de fiecare data. Aproape. Nu sunt perfecta la asta, dar incerc din greu sa practic. Are un efect magic asupra mea, asupra copiilor mei si asupra familiei. Dar are si un efect secundar uimitor si asta nu s-a intamplat pana recent cand am inteles ca a spune “Da” jocului cu copiii mei mi-a salvat cariera.

Despre cariera unui “titan”

Am ceea ce multa lume ar numi o slujba de vis. Sunt scriitor. Imi imaginez lucruri. Inventez lucruri pentru a trai. Slujba de vis. Nu. Sunt un titan. Creez televiziune. Produc televiziune. In acest sezon, sunt responsabila pentru a aduce lumii 70 de ore de programe. Patru programe de televiziune, 70 de ore. Asta e cariera mea.

Trei show-uri in productie in acelasi timp, uneori patru. Fiecare show creeaza sute de job-uri care inainte nu existau. Bugetul pentru un episod poate fi undeva in jur de sase milioane de dolari. Sa zicem cinci. Un episod nou facut la fiecare noua zile pentru patru show-uri, deci la fiecare noua zile inseamna 20 de milioane de dolari, patru programe, 70 de ore, trei show-uri in productie in acelasi timp, uneori patru, 16 episoade in acelasi timp: 24 la “Grey’s Anatomy”, 21 la “Scandal”, 15 la “Cum sa scapi nepedepsit”, 10 la “The catch”, 70 de ore, 350 milioane de dolari pe sezon. In America, show-urile mele sunt joia seara. Pe glob se difuzeaza in 256 de teritorii, in 67 de limbi, pentru o audienta de 30 milioane de oameni. Creierul meu este global si 45 de ore din cele 70 de ore de TV sunt show-uri create personal de mine si nu doar produse deci, mai presus de orice, am nevoie de timp, timp real, creativ, pentru a-mi aduna fanii in jurul focului si a-mi spune povestile. Patru show-uri de televiziune, 70 de ore, trei show-uri in productie in acelasi timp, uneori patru, 350 de milioane de dolari, difuzare peste tot in lume. Stii cine altcineva mai face asta? Nimeni, pentru ca asa cum am zis, sunt un titan. Slujba de vis.

Acum, nu va spun toate astea sa va impresionez. Va spun asta pentru ca stiu la ce va ganditi cand auziti cuvantul “scriitor.” Va spun asta pentru toti cei de acolo care munciti din greu, indiferent daca conduceti o companie sau o tara sau un magazin sau o casa, luati-ma in serios cand vorbesc despre munca si auziti-ma cand va spun ca inteleg ca o slujba de vis nu este despre a visa. Este slujba, munca, realitate, sange, transpiratie, insa nu lacrimi. Muncesc mult, din greu si iubesc asta.

Atunci cand muncesc din greu, nu exista niciun alt sentiment. Pentru mine, munca mea construieste natiuni din aer.  Este dotarea trupelor. Pictarea panzelor. Atingerea notelor inalte. A alerga la maraton. A fi Beyonce. Si este toate aceste lucruri in acelasi timp. Iubesc sa muncesc. Este creativ si mecanic si epuizant si hilar si disturbator si clinic si matern si crud si drept si ceea ce ne face bine este zumzetul. Exista o transformare in interiorul meu atunci cand munca devine buna. Incepe un zumzet in creierul meu si creste si creste si este un zumzet care suna ca un drum deschis pe care as putea sa conduc la nesfarsit.  Si multi oameni atunci cand incerc sa explic zumzetul cred ca vorbesc despre scris si ca scrisul imi aduce bucurie. Si sa nu ma intelegeti gresit, imi aduce. Cariera imi aduce multa bucurie.Dar zumzetul – si nu s-a intamplat pana cand am inceput sa fac televiziune si am inceput sa lucrez, sa construiesc, sa creez, sa colaborez si am descoperit aceasta chestie, acest buzz, aceasta graba, acest zumzet. Zumzetul este mai mult decat scrisul. Este actiune si activitate. Este un drog. Este muzica. Este lumina si aer. Este soapta lui Dumnezeu in urechea mea. Si cand ai un asemenea zumzet, nu poti decat sa tanjesti dupa maretie. Acel sentiment ca nu poti decat sa tanjesti dupa maretie cu orice pret. Acela este zumzetul. Sau poate ca se numeste sa fii workaholic.

Poate se numeste geniu.Poate se numeste ego. Poate este frica de esec. Nu stiu. Stiu doar ca nu sunt facut pentru esec si stiu ca iubesc zumzetul. Stiu ca vreau sa-ti spun ca sunt un titan si stiu ca nu vreau sa pun asta sub semnul intrebarii.

Dar iata care e problema: cu cat devin mai de succes, cu cat am mai multe show-uri, episoade, bariere sparte, cu atat exista mai multa munca de facut, mai multe mingi in aer, mai multi ochi pe mine, mai multe povesti, mai multe asteptari. Cu cat lucrez mai mult sa am succes, cu atat mai mult am nevoie sa muncesc. Si ce am zis despre munca? Si ce ziceam despre munca? Ca imi place sa muncesc. Natiunea pe care o construiesc, maratonul la care alerg, trupele, panza, notele inalte, zumzetul, zumzetul, zumzetul. Iubesc acel zumzet. Am nevoie de acel zumzet. Sunt acel zumzet. Nu sunt altceva decat acel zumzet.

Si apoi zumzetul s-a oprit. Prea mult de lucru, burn-out. Zumzetul s-a oprit.

Fetele mele s-au obisnuit cu adevarul ca mama lor este un titan care munceste intr-una. Harper spune oamenilor “Mama nu va fi acolo, dar poti sa trimiti mesaj bonei.” Iar Emerson spune : “Vreau sa merg in ShondaLand.” Sunt copiii unui titan. Sunt copii titan. Aveau 12, 3 si un an cand zumzeul s-a oprit. Motorul zumzetului a murit. A incetat sa-mi mai placa sa iubesc. Nu am mai putut sa opresc motorul. Zumzetul nu mai revenea. Era zdrobit. Faceam aceleasi lucruri ca intotdeauna, aceeasi munca de titan, 15 ore pe zi, lucrand pana in weekend, fara regret, fara sa ma abandonez niciodata, fara sa dorm, fara sa renunt, cu inimile pline, ochii clari. Dar nu mai era niciun zumzet. Era liniste. Patru programe de televiziune, 70 de ore TV, trei show-uri in productie in acelasi timp, uneori patru…eram titanul perfect. Eram titanul pe care ai fi putut sa-l iei acasa la mama ta. Toate culorile erau la fel si nu ma mai distram. Si asta era viata mea. Era tot ce faceam. Eram zumzetul si zumzetul eram eu. Deci ce faci atunci cand lucrul pe care il faci si  munca pe care o iubesti incepe sa aiba gust de praf?

Stiu ca cineva se gandeste: “Plangi pana nu mai poti, doamna titan.”

Stii daca muncesti si daca iti iubesti cariera, sa fii profesor, sa fii bancher, sa fii mama, sa fii pictor, sa fii Bill Gates, daca pur si simplu iubesti pe altcineva si asta iti da zumzetul, daca stii zumzetul, daca stii cum se simte, daca ai fost zumzetul, cand zumzetul sa opreste, tu cine esti? Ce esti tu? Ce sunt eu? Inca sunt un titan? Daca cantecul inimii mele inceteaza sa cante, pot sa supravietuiesc in tacere?

Si apoi copila mea cea mica m-a intrebat un lucru. In drum spre usa, sunt in intarziere si ma intreaba: “Mama, vrei sa ne jucam?”

Cariera si/sau viata?

Sunt pe cale sa spun nu cand realizez doua lucruri. Unu, vreau sa spun “Da” la orice si doi copilul nu mi-a mai zis “Honey”. Nu mai spune la toata lumea Honey. Ce s-a intamplat? Pierd momente, fiind un titan cu zumzetul in cap, iar ea se schimba in fata ochilor mei. Asa ca imi spune “Mama, vrei sa te joci?” Si spun: “Da.” Nu este nimic special legat de asta. Ne jucam impreuna cu surorile ei si radem mult si facem o lectura dramatica a cartii “Toata lumea face caca”. Nimic iesit din comun.

Si cu toate astea este extraordinar, pentru ca in durerea si panica mea, in lipsa zumzetului tot ce trebuie sa fac este sa acord atentie.  Ma concentrez. Sunt nemiscata. Natiunea pe care o construiesc, maratonul pe care il alerg, trupele, panza, notele inalte nu mai exista. Exista doar degete lipicioase si voci vesele si creioane si acel cantec despre “letting go” la orice acea fata inghetata are nevoie sa dea drumul.

Este pace si simplitate. Aerul este atat de rarefiat incat de-abia pot sa respir. De-abia pot sa cred ca respir. A te juca este opusul muncii. Si sunt fericita. Ceva in mine se usureaza. O usa in creierul meu se deschide si multa energie vine. Nu este instantaneu, dar se intampla. Simt. Un zumzet incepe. Nu la volum maxim, este inca incet, trebuie sa stau nemiscat sa aud, dar este acolo. Nu zumzetul, ci un zumzet.

Si acum ma simt ca si cum stiu un secret magic. Sa nu ne lasam purtati de val. Este doar dragoste. Este tot ce este. Nici magie. Nici secrete. Este doar dragoste. Ceva ce am uitat. Zumzetul, zumzetul muncii, al titanului este doar un inlocuitor.Daca ar trebui sa te intreb cine sunt, daca trebuie sa-ti spun cine sunt, daca ma descriu pe mine in termeni de show-uri si ore de televiziune si cat de tare sunt eu pe plan global, inseamna ca uit care este zumzetul real. Zumzetul nu este putere si nu este legat de munca. Este legat de bucurie. Este legat de dragoste. Este electricitatea care vine din a fi excitat de viata. Adevaratul zumzet inseamna incredere si pace. Adevaratul zumzet ignora istoria, mingile din aer, asteptarile si presiunea. Este singular si original. Este soapta lui Dumnezeu in ureche, dar poate ca Dumnezeu a soptit cuvintele gresite, pentru ca ce Dumnezeu iti spune ca esti un titan?

Cariera, in lumina iubirii

Este vorba de iubire.  Ne-ar folosi tuturor mai multa iubire. De fiecare data cand copiii mei ma roaga sa ma joc cu ei, voi spune da. Fac din asta o regula ferma pentru un singur motiv, pentru a-mi da permisiunea sa ma eliberez de vina de a fi workoholica. Este o regula, asa ca nu am o alegere si nu am o alegere daca as vrea sa simt zumzaitul.

Mi-ar placea sa fie mai usor, dar nu sunt buna la jucat. Nu imi place. Nu ma intereseaza atat de mult cat ma intereseaza lucratul. Adevarul este incredibil de umil. Nu-mi place sa ma joc. Lucrez tot timpul pentru ca imi place sa lucrez. Imi place sa lucrez mai mult decat imi place sa stau acasa. A privi in fata acest lucru este incredibil de dificil de gestionat, pentru ca ce fel de persoana iubeste sa lucreze mai mult decat sa stea acasa?

Ei bine, eu sunt o astfel de persoana. Sa fim sinceri, ma numesc titan. Am niste probleme.

Si una din aceste probleme nu este ca sunt prea relaxata.

Alergam prin curte, inainte si inapoi. Avem sedinte de dans de 30 de secunde. Cantam cantece. Ne jucam cu mingea. Fac baloane si ele le sparg. Ma simt confuza majoritatea timpului. Tanjesc dupa telefon tot timpul. Dar e ok. Omuletii mei imi arata cum sa traiesc si zumzetul universului ma umple. Ma joc si ma joc din nou pana cand incep sa ma mir de ce incetam vreodata sa ne jucam.

Poti sa o faci si tu, sa spui da de fiecare daca cand copilul tau te roaga sa te joci. Te gandesti ca poate sunt un idiot in pantofi de diamant? Ai dreptate, dar tot poti sa faci asta. Ai timp. Stii de ce? Pentru ca nu esti Rihanna si nu esti Muppet. Copilul tau nu se gandeste ca esti atat de interesant.

Ai nevoie doar de 15 minute. Copilele mele de doi si patru ani vor sa se joace cu mine pentru 15 minute inainte sa vrea sa faca altceva. Sunt 15 minute grozave, dar sunt 15 minute. Daca nu sunt o gargarita sau o bomboana, dupa 15 minute sunt invizibila.

In privinta fetei mele de 13 ani – daca poti face un copil de 13 ani sa vorbeasca cu tine mai mult de 13 minute, atunci esti parintele anului.

15 minute este tot ce ai nevoie. Intotdeauna pot sa-mi rup 15 minute neintrerupte din timpul meu, chiar si in cea mai grea zi. 15 minute “neintrerupte” este cheia. Fara celulare, fara rufe murdare, fara nimic altceva. Ai o viata ocupata. Trebuie sa iei cina la masa. Trebuie sa le oblige sa faca baie. Dar poti sa-ti rupi 15 minute pentru asta. Copiii mei sunt locul meu de fericire, lumea mea, dar nu trebuie sa fie copii care sa-ti hraneasca acel zumzet, acel loc in care viata este mai mult buna decat rea. Nu este vorba despre a te juca cu copiii tai, este despre bucurie. Este despre a te juca in general. Acorda-ti 15 minute. Gaseste acel lucru care te face sa te simti bine. Gaseste-l si manifesta-l.

Nu sunt perfecta la asta.  De fapt, esuez foarte des. Dar 15 minute? Ce poate fi gresit in a-mi acorda atentie pentru 15 minute? Se pare ca nimic. Simplul fapt de a nu lucra a facut posibil ca zumzetul sa se umple, ca si cum motorul ar putea sa se umple atunci cand sunt departe. Munca nu functioneaza daca nu ne si jucam.

Ne ia ceva timp insa dupa cateva luni, intr-o zi, bariera se sparge si simt o graba si ma gasesc stand in birou avand in mine o melodie nefamiliara, plina de elan, care imi trimite idei si zumzetul se deschide si drumul apare in fata si pot sa conduc si imi place sa lucrez din nou. Nu am nevoie de acel zumzet. Zumzetul nu sunt eu, nu mai sunt eu. Acum sunt baloane si degete lipicioase si cine cu prietenii. Sunt alt zumzet. Zumzetul vietii. Al dragostei. Zumzetul muncii este parte din mine, dar nu mai reprezinta tot din mine si sunt foarte recunoscatoare pentru asta. Si nu mai dau doi bani pe a fi un titan, pentru ca nu am vazut niciodata un titan jucand Red Rover.

Am spus “Da” la mai putina munca si mai multa joaca si cumva inca imi conduc lumea. Creierul meu inca este global. Cariera mea merge inainte. Focurile mele de tabara inca ard. Cu cat ma joc mai mult, cu atat sunt mai fericita si cu atat sunt mai fericiti copiii mei. Cu cat ma joc mai mult, cu atat ma simt o mama mai buna. Mintea imi devine mai libera, lucrez mai bine. Cu cat lucrez mai mult, cu atat simt mai mult zumzetul, natiunea pe care o construiesc, maratonul pe care il alerg, trupele, panza, notele inalte, zumzetul, zumzetul real, al vietii. Cu cat simt mai mult acel zumzet, cu atat mai mult acest ciudat non-titan devin eu. Cu cat simt acel zumzet, cu atat stiu cine sunt. Sunt scriitoare, inventez lucruri, imi imaginez.  Pentru ca o slujba de vis trebuie sa fie de vis.  Am spus da la mai putina munca si mai multa joaca. Vrei sa te joci?