Ma intreb care din cele doua expresii ni se potriveste mai bine, celor care nu ne mai oprim din lucrul cu noi insine de ani de zile. Suntem o dovada vie a perfectiunii esentei noastre, ca o capodopera universala ce merita admirata de intreaga umanitate sau o marturie a chinurilor creatiei nesfarsite inca, precum o ciorna plina de roadele transpiratiei noastre, care contine insa in ea samanta perfectiunii?

Eu cred ca suntem ambele in acelasi timp. Suntem si capodopera si “work in progress” in acelasi timp.

A-ti permite sa fii propria-ti capodopera

Deja multi dintre noi ne-am dat seama ca aceasta calatorie de descoperire nu se va termina niciodata, deci e cazul sa ne mai oprim din cand in cand si sa ne spunem ca e suficient ce suntem in acest moment.

Ca suntem suficient de buni, de frumosi si de adevarati.

Desi stim ca mai avem multe de facut pentru a manifesta intregul potential al nostru in aceasta dimensiune, in acelasi timp putem sa ne oprim sa ne minunam de cat de completi si suficienti ne suntem noua si celorlalti, asa cum suntem.

Ca este in regula asa cum suntem.

Ca e timpul sa ne oprim din scenariul “Nu sunt suficient de”pentru ca n-am facut aia si aia… pentru ca nu am aia si aia…si pentru ca nu sunt asa si pe dincolo… pentru ca nu sunt suficient de evoluat si nu m-am luptat inca cu toate morile de vant de pe pamant.

Sa ne oprim si sa vedem: suntem desavarsiti in incompletitudinea noastra, suntem completi in lipsurile noastre si minunati in ordinarul fiintei noastre. 

capodopera

Si este in regula sa ne uitam in profunzimea fiintei noastre si sa vedem cat de minunati suntem, desi inca ne aflam pe drum.

Pentru ca nu destinatia ne determina minunatia, ci insusi faptul ca ne aflam pe drum, fara sa ne oprim din devenirea noastra.

E in regula in acelasi timp sa avem luciditate si sa realizam ca mai este drum de parcurs.

Insa asta nu ne face sa fim mai putin din ceea ce suntem deja, in esenta noastra reala.

A fi inca pe drum nu-ti ia nimic din ceea ce esti, asa cum faptul de a fi ajuns la destinatie nu adauga nimic esentei tale reale, in afara de o alta experienta.

Experientele nu ne valideaza esenta, ci doar ne ajuta sa o manifestam, extinzandu-ne, traind si explorand.

E ok sa te simti special desi stii ca ai un intreg santier in interiorul tau.

In acelasi timp este recomandat sa fii lucid cand te autoevaluezi, sa stii exact unde si ce trebuie sa mai lucrezi la tine, fara ca asta sa-ti stirbeasca cu nimic din frumusetea si minunatia esentei a ceea ce esti cu adevarat.

Pentru ca asta ne e viata, o pendulare intre “Sunt minunat” si “Mai am mult de lucru cu mine”, iar uneori intre “Nu sunt suficient de bun” si “Sunt la un nivel superior multora”.

Intre lipsa de merit si aroganta, intre prea putin si prea mult.

Important este sa gasim punctul de echilibru, care sa ne permita sa ne invaluim in stima de sine, respect autentic si discernamant sanatos in ceea ce priveste ce suntem si ce nu suntem intr-un anumit moment.

Stiind ca, in fiecare moment, putem alege sa fim tot ceea ce suntem cu adevarat, in esenta noastra reala, ca o capodopera de pret a propriului nostru suflet.

 

LĂSAȚI UN MESAJ