elefant.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

cand-este-normal-sa-simtim-rusinea
cand este normal sa simtim rusinea

A simti rusine face parte dintre emotiile pe care am vrea sa le ascundem in spatele unei cortine despre care speram ca nu se va ridica vreodata.

Deseori, suntem tentati sa ne ascundem starile care nu corespund idealului nostru de fericire sau implinire. Cu toate astea, nu putem nega nici existenta emotiilor mai putin placute. Una dintre ele este rusinea, iar articolul de fata ne invita sa analizam care este granita dintre rusine si expunere.

Se pare ca in fiecare cultura (incluzand culturile estice si cele mai putin dezvoltate) exista o serie de idei si coduri ale comportamentului asociat cu rusinea. Potrivit scriitoarei Rochelle Gurstein, rusinea este intotdeauna corelata cu expunerea fizica si vulnerabilitatea; de asemenea, ea ,,descrie momentele in care natura noastra animalica, asa cum este numita, intervine asupra eului nostru civilizat; acestea sunt momentele in care ne confruntam direct cu corpul nostru in aspectele sale cele mai fizice.”

Citandu-l pe Norbert Elias, autoarea sustine ca ,,in cursul procesului de civilizare, oamenii tind sa reprime orice trasatura care poate fi catalogata drept <<animalica>>”. Originea cuvantului ,,rusine” – nu numai in engleza si franceza, dar si in germana, este asociata cu ideea de acoperire. Ne putem aminti astfel chiar exemplul primordial din Biblie, cand rusinea a aparut ca urmare a faptului ca Adam si Eva au mancat din Pomul Cunoasterii, au observat ca sunt goi si apoi au incercat sa-si ascunda nuditatea.

Sa luam un exemplu extrem: daca un necunoscut ar vorbi cu noi in timp ce am fi la toaleta, am simti nevoia de a ne acoperi; emotia care ne motiveaza sa facem acest lucru este rusinea. (Asta nu inseamna ca activitatile mai sus amintite ar trebui sa fie catalogate drept ,,murdare”, ci ca nu ar trebui sa presupuna si existenta unor martori; ele sunt private).

Se pare ca rusinea este intalnita atat in culturile civilizate, cat si in cele primitive, iar pe masura ce devin ,,civilizati”, oamenii vor sa se diferentieze de celelalte animale de pe planeta; cand experimentam ceva care ne determina sa constientizam ca nu suntem chiar asa de diferiti, experimentam rusinea.

Intre rusine si narcisism

Asa cum Gurstein sugereaza in cartea sa, societatea noastra nu mai experimenteaza rusinea ca in trecut. Daca sugeram ca felul in care cineva s-a purtat este unul ,,rusinos”, o sa fim etichetati drept ,,pudici” sau poate chiar ,,furiosi”. In ,,Cultura Narcisismului”, Christopher Lasch mentiona faptul ca indivizii din societatea americana moderna care aveau un simt fragil al sinelui, deveneau obsedati de faima si celebritate.

Insasi cartea lui Gurstein anuleaza standardele sociale care obisnuiau sa pastreze intimitatea in ceea ce priveste schimburile date de natura noastra animalica, in special cele sexuale, ceea ce a condus la un taram al vizibilitatii in care prea putine lucruri mai sunt considerate sacre sau private.

Cumva, societatea noastra isi asuma dreptul de a fi fara rusine, macar la suprafata. In acest moment, orice subiect poate fi dezbatut in public.

Oamenii isi etaleaza cele mai dureroase si rusinoase experiente (in fata unor spectatori pe care uneori nu ii cunosc), aspecte ale vietii lor personale sau sexuale si pare ca nu au niciun sentiment de rusine fata de aceste dezvaluiri.

De fapt, ei isi doresc sa se expuna in aceasta modalitate; tot mai multa lume isi doreste sa apara la televizor, sa fie ,,o celebritate” chiar si pentru 15 minute. Anuland tot mai mult din ceea ce era altadata dragostea romantica, dorinta de celebritate ramane una dintre cele mai semnificative resurse ale lumii moderne.

Gurstein sustine ca invaluirea a tot mai multe aspecte intime ale naturii noastre fizice pastreaza o parte din semnificatia pe care acestea o au pentru noi. Narcisismul surprinde ideea disperata a unei persoane de a simti ca viata ei este intr-adevar semnificativa. Poate fi vorba doar de un mecanism de aparare: chiar daca societatea noastra poate fi catalogata drept una in care rusinea nu mai exista, totusi rusinea poate fi universala la un anumit nivel inconstient; astfel cultura narcisismului cu care ne confruntam in fiecare zi poate fi doar o forma masiva de aparare.

Fara a ne intoarce la valorile trecutului, este indicat sa admitem importanta aducerii la lumina a unor idei si emotii ascunse. Pe de alta parte insa, prin expunerea multor aspecte ale vietii noastre intime, pierdem acel ceva care ne apropie mai mult de noi insine.

Asadar, tot ceea ce putem face in acest moment este sa ne intrebam cat la suta din eul nostru animalic este afisat atunci cand vorbim cu ceilalti despre noi insine. Cum reusim sa trasam granita intre expunerea care nu isi are rostul in anumite momente si acele secrete care vin ca rezultat al unei stari de rusine exacerbate? Chiar daca suntem constienti ca este in regula sa vorbim despre problemele noastre, care sunt totusi limitele pe care nu le putem incalca?

 [/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here