te iubesc suficient de mult ca să te las să pleci
Relatii

Te iubesc suficient de mult ca să te las să pleci

Este atât de frumos și de dureros să-ți deschizi inima să spui “Te iubesc, dar e momentul să mergem pe căi separate”…Acestea sunt cuvintele pe care ar trebui să și le spună doi oameni care se iubesc dar simt, într-un anumit moment, dintr-un motiv sau altul, că nu mai au aceeași cale de parcurs împreună.
Este o măreție extraordinară a sufletului să poți să lași pe cineva liber în felul acesta, continuând să-l iubești, însă în alt fel. La un nivel mai sus, în esența a cine este cu adevărat, în suflet.
Iar dacă nu lași liber pe cineva pe care îl iubești, dar lângă care simți că nu ești pe deplin în contact cu sufletul tău, intervin multe scenarii dureroase.
Uneori ambii sunt triști pentru că simt că se poate mai mult în general, dar nu și în relația lor. Alteori unul se simte frustrat pentru că se simte nevăzut și neatins în profunzimea ființei sale iar celălalt e dispus să se dea peste cap în mii de feluri să ajungă la celălalt, însă totul e în zadar. Iar alteori ambii încearcă să facă tot ce pot mai bine, dau tot ce au mai bun, dar există constant sentimentul că trec unul pe lângă celălalt la milimetru, orice ar face.

Un alt fel de a iubi

Pentru că da, de la un punct încolo, nu poți iubi pe cineva mai mult decât îl iubești, orice ai face și oricât de mult ai încerca. Si nu poți fi cu cineva mai mult decât sufletele voastre au fost de acord să meargă pe aceeași cale. Iar când calea sufletului se bifurcă, există o alegere – ori continui la fel, împotriva sufletului tău, asumându-ți ce lipsește în relație și doza de nefericire aferentă, ori te eliberezi și îl eliberezi pe celălalt, din aceeași iubire care v-a unit cândva, lăsând liber spațiul pentru ceea ce va urma în viețile voastre.
Uneori cel mai dureros lucru este să vezi cum doi oameni care s-au iubit își fac viața un calvar. Pentru că nu au curajul să recunoască că viața, drumul personal, ceea ce sunt și au devenit îi poartă acum pe drumuri separate.
Iar alteori este o linie fină între “Gata” și “Nu încă”. Este un teritoriu foarte subtil în care sunt amestecate contracte ale sufletului, emoții neprocesate, răni profunde de ambele părți,  aspecte karmice în care suntem blocați și frici de supraviețuire care ne sunt declanșate de fiecare dată când trebuie să mergem la următorul nivel.

Curaj și asumare

Doar sufletul nostru știe când e momentul să ne eliberăm, iubindu-ne, pe noi înșine. Și să-l eliberăm pe celălalt, iubindu-l poate chiar mai mult decât în relație, prin însuși faptul că îl eliberăm.
Și de obicei, căpătăm curajul să lăsăm pe cineva în compania destinului și a căii sufletului său, atunci când ne asumăm propriul destin și propria cale a sufletului.
Până când nu facem asta, putem fi victimele unor programe de salvator de genul: “dar ce va face celălalt fără mine, dar cum se va descurca, dar nu pot să-i fac așa ceva, l-aș răni prea tare, asta l-ar distruge si așa mai departe”.
Acestea sunt mecanisme de evitare a victimei din noi. Pentru că, de fapt, noi suntem cei care nu știm ce ne vom face fără celălalt, cum ne vom descurca pe noua cale și cât de teamă ne e ca mecanismele care ne protejează de propriul suflet nu vor mai fi acolo iar o parte din noi nu va supraviețui.
Pentru că așa și este, când eliberăm pe cineva o parte din noi moare. Tot ce am fost în acea relație, toate programele vechi care ne-au unit, toate rănile pe care le-am pus în scenă unul cu celălalt, tot eul nostru vechi moare pentru a se transforma într-o nouă versiune a noastra.
Să ne iubim suficient de mult pe noi și pe ceilalți și să știm când a sosit acest moment în care să eliberăm din colivie noua noastră versiune. Iubirea ne va spune când. Întotdeauna.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

4 comentarii

  1. dana popa spune:

    Multumesc! Aveam nevoie de un raspuns. Acum, aici l-am primit!

    1. Ma bucur, Dana! Toate cele bune!

  2. Si eu am avut o situatie similara la un moment dat in viata mea. Stiam ca e terminata si nu reuseam sa ma desprind. Si am facut totul deodata, fara sa ma mai gandesc la repercursiuni. M-am aruncat in gol. E nevoie de curaj, dar cred ca doar asa iti asumi responsabilitatea ta in primis. Iubirea nu greseste niciodata. Stiu ca ma conduce acolo unde este menirea mea.

    1. Da, asa este, Amira. Multumesc de impartasire, este minunata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *