Uniunea Sacră
Relatii

Relațiile conștiente și Uniunea Sacră

Uniunea Sacră

Cred că dorul cel mai mare al sufletelor pe această Planetă este să atingă din nou starea aceea de uniune cu Divinul, pe care o cunoaștem cu toții în celulele noastre. Și din acest dor, începem să căutăm relații și să tânjim unii după alții, sperând că într-o zi vom găsi acea relație care să ni-l livreze pe Dumnezeu direct la adresa noastră de domiciliu. După care vrem să îl închidem pe Dumnezeu cu noi în casă și să nu-i mai dăm drumul. Pentru că avem nevoie de el să ne umple toate golurile noastre interioare și să ne scape de iluziile separării în care ne scăldăm de secole. 

Uniunea Sacră cu Divinul este dorul cel mai profund al sufletului nostru. Forma cea mai tangibilă în care putem obține acest sentiment pe Pământ este într-o relație. De aceea vrem atât de mult să fim într-o relație. În același timp în care ne este cel mai greu să putem avea o relație exact așa cum ne-o dorim. E ca și cum dorul cel mai profund ne devine cea mai mare suferință. Ca o promisiune care ne este refuzată și cu cât ne e refuzată ne-o dorim mai tare si cu cât ne-o dorim mai tare ne este refuzată. Așa a fost mult timp, pentru multe suflete.

Ceea ce am înțeles însă în ultimii ani după multe inițieri pe calea Iubirii este un lucru pe cât de simplu pe atât de complicat: Uniunea Sacră nu este o relație, ci un nivel de conștiință care se poate atinge în relații. Nu are legătură cu obsesia în care am stat mulți dintre noi la nivel colectiv: că Uniunea Sacră este posibilă doar într-o anumită relație și, dacă relația aceea nu este posibilă pe Pământ, ne-am ratat șansa la o viață împlinită.

Ce este Uniunea Sacră?

Uniunea Sacră este un nivel dincolo de polaritate, în care dualitățile se dizolvă în întreg. Continuând să existe, în același timp în care nu mai există separat. Bine-rău, întuneric-lumină, zi-noapte sunt împreună exact ca în semnul Yin și Yang și ne oferă nouă, muritori de rând și părticele de Dumnezeu în același timp, gustul sublim al Grației Divine și al Dumnezeirii.

La acest nivel simțim în fiecare celulă că nu putem fi vreodată separați de Dumnezeu și că suntem parte cu toții din aceeași conștiință universală. Suntem reflexie a aceleiași conștiințe.

Când trăiești acest nivel de conștiință împreună cu un partener, te uiți în ochii lui și te vezi pe tine în același timp în care îl vezi pe Dumnezeu și în tine, și în el, și în tot și în toate. Nu mai e nicio graniță între el și tine și între tine și Dumnezeu iar tot ego-ul se dizolvă.

Este o contopire a tuturor structurilor, de la cel mai înalt nivel al sufletului până la cel mai grosier nivel al materiei, tu ești celălalt și celălalt ești tu iar împreună sunteți Dumnezeu.

Ești un canal al Iubirii Divine care se amplifică și crește înmiit în prezența celuilalt. Cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult și cu cât primești mai mult, cu atât vrei să dai mai mult.

Auzi ce gândește celălalt ca și cum ai trăi în mintea, în creierul, în celulele și în sufletul lui. Sufletul celuilalt te îmbracă și te locuiește exact ca și cum ar fi propriul tău suflet. Simți tot ce simte celălalt, știi tot ce știe celălalt. Nu mai există niciun nivel de separare, te contopești cu sufletul tău, cu cel din fața ta și cu Divinul în același timp.

Distorsiunile pe timeline-ul vechi al Uniunii Sacre

Cei care am întâlnit acest nivel de conștiință printr-o conexiune mistică pe care am trăit-o cu un alt suflet la un moment dat, am trăit ani de zile sub iluzia că Uniunea Sacră este o relație, o singură relație și că această stare poate fi trăită doar acolo unde ni s-a arătat prima dată. Am făcut proiecții obsesionale pe parteneri indisponibili pentru că am limitat energia Uniunii Sacre – care, de fapt, nu poate fi limitată – la locul prin care ne-a fost arătată prima dată această energie în această dimensiune.

Și pe acest timeline vechi care simt că se încheie acum la nivel colectiv – am încercat ani și ani de zile, în zadar, să construim o casă începând de la acoperiș. Pentru că unii dintre noi am avut întâlniri mistice care ne-au catapultat direct pe acoperiș, am încercat apoi să aducem aici energia aceea unică pe care am simțit-o în acele activări și întâlniri ale sufletului. Dar am încercat limitând prea mult acea energie care în esență este nelimitată. Am încercat să o includem într-o cutiuță care să ne aparțină și să fie acolo, cum vrem noi, când vrem noi, în condițiile noastre, în relația aia, cu bărbatul ăla, cu femeia aia (care, de obicei, nu erau disponibili pentru o relație la nivel uman.)

Timeline-ul organic al Uniunii Sacre

Uniunea Sacră este însă un nivel de conștiință nelimitat și disponibil pentru oricine îl poate accesa. Uneori îl putem atinge prin practici spirituale de tipul meditației. Calea relațională este cea mai împlinitoare dar și cea mai provocatoare. Ceea ce simt că se întâmplă acum la nivel colectiv este trecerea pe timeline-ul organic al Uniunii Sacre, care înseamnă inclusiv ieșirea din chin și din programe de genul Iubirea e imposibilă pe Pământ.

Pe timeline-ul organic al Uniunii Sacre, această energie se poate atinge pornind de jos în sus, prin construcție organică, pe fundament solid, a unei relații conștiente. Pornim de la noi înșine, ieșim din adaptările narcisiste și co-dependente, ne onoram profund pe noi înșine și atragem un partener în aceeași suveranitate interioară ca și noi. Menținem curat și safe cadrul relațional și ne asigurăm că există spațiu pentru întâlnire de la inimă la inimă. Când facem munca în felul acesta, de jos în sus, în momentul în care ambii parteneri sunt pregătiți pot urca la nivelul de conștiință al Uniunii Sacre. În același timp în care Uniunea Sacră coboară spre noi, exact ca în zicala: “Când faci un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face 1000 de pași spre tine”.

Da, poate dura ani să atingem acest nivel. Și atunci când atingem acest nivel cu un partener, nu este o stare permanentă. Putem avea tendința să ne agățăm de starea aia, să ne fie frică că o vom pierde definitiv, dar ca orice stare de conștiință, în planul acesta terestru, are variații și e firesc să fie așa. Astăzi atingem acel nivel al non-dualității iar mâine îmi aduc aminte de o traumă din copilărie și iată cum am ieșit de la nivelul de conștiință al Uniunii Sacre. Îmi dau timp să procesez, îi împărtășesc partenerului prin ce trec, apoi revin din nou cu inima deschisă față de mine și de el și apoi putem urca împreună din nou.

Provocările Uniunii Sacre

99% din relații nu ajung la acest nivel pentru că rămân blocate în faza inițială a relației, care aproape întotdeauna este faza de curățare karmică a tiparelor, a rănilor și a traumelor personale. Cere măiestrie spirituală și maturitate emoțională să putem urca spre acest nivel în același timp în care permitem Uniunii Sacre să ne coboare în inimă. 

Foarte important, un aspect care se întâmplă pe timeline-ul vechi și pe care l-am văzut la foarte multe suflete: uneori, ne pierdem prea mult în conceptele de Uniune Sacră, Divin Masculin și Feminin – nu că nu ar fi reale aceste energii, pentru că sunt. Pericolul vine însă când ne ascundem în spatele conceptelor, le rulăm ca niște nevoi mentale în numele cărora avem pretenții și nu mai vedem cu adevărat omul din fața noastră și cu cine suntem cu adevărat în relație. Așa cum e el, cu toate ale lui. În goana după Uniunea Sacră pe care o transformăm într-o dependență, uităm să ne acceptăm pe noi și pe celălalt din fața noastră așa cum e, dincolo de concepte și ratăm întâlnirea de la inimă la inimă. Întâlnirea de la inimă la inimă se produce natural atunci când învățăm intimitatea reală: a ne accepta pe noi înșine și pe celălalt, cu fiecare părticică din noi și din el. Când stăm blocați în concepte și nu ne întâlnim autentic, stăm în calea exact a acelei energii pe care ne-o dorim cel mai mult. Dorind-o atât de mult, agățându-ne de ea atât de tare, o împingem și mai mult în afara conștiinței noastre și intrăm într-o stare de deprivare care îndepărtează și mai mult posibilitatea stabilizării acestui nivel al conștiinței în viața noastră.

Acum se deschide în fața noastră un timeline organic, pe care se poate construi pornind de la fundație solidă, parter și etaje superioare până la acoperiș. Cei care au avut calea să facă procesul invers, de sus în jos, au avut un rol esențial la nivel colectiv în ancorarea timeline-ului organic. În toți acești ani au fost deparazitate multe nivele energetice care să poată face calea mai ușoară pentru perioada care urmeză.

În același timp, timeline-ul vechi se încheie. E momentul să ieșim din obsesiile pentru ce nu a fost posibil și din a continua să hrănim programul că “Iubirea, la acel nivel pe care sufletele noastre îl știu, nu e posibilă aici pe Pământ”. Iubirea este aici, în inimile noastre dar nu poate coborî decât pe teren fertil. E responsabilitatea noastră să avem grijă de terenul fertil pe care ea să coboare. Exact așa cum atunci când construim o casă ne asigurăm că am ales cel mai bun teren care poate susține construcția ulterioară.

Despre cum construim spațiul în relațiile conștiente pentru a putea aduce nivelul de conștiință al uniunii sacre în viețile noastre vom vorbi în trainingul de relații conștiente Conscious Love – este chintesența a tot ceea ce am experimentat și mi-a fost dat să știu despre relații conștiente și Uniunea Sacră. Vă aștept cu bucurie pe cei care se simt chemați, între 20-30 iunie 2022.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.