Pe masura ce trec anii, devenim mai seriosi, zambim mai putin, ne bucuram mai putin, ne pierdem increderea in propria noastra magie interioara, ne pierdem increderea in ceilalti, pentru ca, la un moment dat, incepe sa ne fie rusine sa ne mai comportam ca niste copii.
Si-atunci spunem ca ne-am maturizat si avem pretentia sa fim tratati ca adulti, dar “reusim” de cele mai multe ori sa fim doar sclavii propriilor noastre prejudecati si autolimitari. Atunci, in momentele in care, ca si adulti, nu suntem acceptati, recunoscuti, tratati cu respect, incurajati, mangaiati si mai ales iubiti, apare copilul interior care, ca si atunci cand nu era mangaiat, acceptat, iubit, apreciat, incurajat de parintii sai, plange, e trist, se simte nedreptatit, sufera, se intreaba “de ce?”.
Copilul care am fost este prezent, actual si viu in interiorul nostru, oricat incercam sa aratam ca suntem adulti care au invatat “sa nu se mai copilareasca”. Pentru ca pe structura acelui copil am invatat sa crestem si sa devenim adultii din prezent, pe structura acelui copil am invatat sa fim sau sa nu fim asa cum au fost parintii nostri cu noi. Prin prisma experientei copilului si a procesului de dezvoltare personala, ajungem fara sa vrem sa privim lucrurile mai putin obiectiv si sa vedem lumea prin lentilele “aburite” de propria noastra experienta de viata.
Poate acel copil a fost un copil, iubit, inteles, acceptat, cu o copilarie frumoasa si sanatoasa sau poate a fost un copil frustrat, abuzat, maltratat, neglijat. Poate a fost un copil care a purtat povara de a fi “asa cum vor parintii mei”, fara sa stie ca ambitiile parintilor sai nu erau si ale lui. Poate a fost copilul implinit sau poate a fost copilul fara copilarie.
Oricat am pretinde ca l-am uitat, ca i-am depasit slabiciunile, nevoile si suferinta, oricat l-am ignora, copilul ce am fost traieste in fiecare din noi si, de multe ori, iese la suprafata atunci cand ne asteptam mai putin, ca un terapeut interior care ne arata unde avem ceva de vindecat. “Astfel, ca un foc uitat, copilaria se poate aprinde din nou, oricand, in noi”, spunea Gaston Bachelard.
De multe ori pentru a putea depasi obstacolele vietii, mai mult sau mai putin constient, apelam la partea din noi nesecata de resurse care se numeste copilarie.
“Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adancurile fiintei si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune”, spunea Francesco Orestanom.
De ce sa ne ascultam copilul interior?
Copii au felul lor de a vedea lumea, iar de la copilul din noi ne putem aminti si reinvata:
1. Inocenta, un imens potential care insoteste aceasta varsta, care ne surprinde mereu prin suras si candoare si cu care ne putem cladi pacea interioara atat de necesara in acesta viata tumultoasa.
2. Lipsa temerilor legate de viitor, fapt ce ne ajuta sa traim mai mult in prezent si sa ne bucuram de el.
3. Increderea in povestile in care binele invinge raul, stimulandu-ne astfel increderea in noi insine, in reusita actiunilor noastre si mai ales statornicia in alegerile pe care le facem in implinirea nevoilor noastre.
4. Sa iubim neconditionat, cu detasare si pasiune.
5. Sa chiuim de bucurie atunci cand ne simtim bine fara ca sa se intample ceva iesit din comun.
6. Imaginatia si creativitatea, care ne ajuta sa evoluam, sa devenim mai buni, mai frumosi si mai fericiti.
7. Sa traim totul la maxima intensitate.
8. Sa plangem si sa radem în aceeasi zi, fara sa ne gandim prea mult de ce.
9. Sa ne suparam si iertam dupa cateva momente, amintindu-ne ca cei din jurul nostru sunt doar prieteni cu care vom vrea sa ne jucam si a doua zi.
10. Sa ne jucam, pentru ca jocul ne aminteste ca suntem liberi sa traim viata asa cum ne dorim si ca singurii care fac “regulile jocului” suntem doar noi insine si ca le putem schimba!
11. Autenticitatea si spontaneitatea, care ne fac placuti, iubiti, apreciati si functionali in implinirea nevoilor si dorintelor noastre.
Copilaria este o lume fermecata, in care se poate intampla orice. Este varsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existentei, asa cum frumos spunea Costel Zagan: “Copilaria este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu suras.”
Psihoterapia restabileste contactul cu copilul din noi, il asculta si-i da posibilitatea sa-si exprime fricile, supararile, dezamagirile, nevoile, dorintele. Ii ofera posibilitatea sa-si exteriorizeze sentimentele cu care inca nu stie ce sa faca si-l invata sa-si foloseasca resursele in propria lui dezvoltare. Prin intermediul copilului interior, adultul invata sa fie functional si sa-si construiasca si sa-si mentina o stare de bine si sa-si creeze un prezent si un viitor autentic, real si mult mai in acord cu propria fiinta.
“Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” Paulo Coelho,
adica: FERICIRE, EVOLUTIE SI ASERTIVITATE!
Psihoterapeut Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu)
Tel. 0723830952, 0771758109
http://www.cabinet-terrapsi.ro/
http://consiliere-psihoterapie.info/
http://psihoterapiecraiova.wordpress.com/
http://www.facebook.com/ – Psihoterapeut Cojocaru Maria Laura
