Am vazut cu totii nenumarate filme despre mari iubiri imposibile. Cu cat mai imposibila iubirea, cu atat mai de succes filmul, as zice, mai in gluma mai in serios.

Pare chiar ca am dezvoltat o “placere secreta” pentru iubiri imposibile. Pentru ca ne lasa cu dorul, cu tanjirea, cu dorinta…cu inefabilul acela care e parca mai frumos daca nu e atins.

Trist este ca vedem astfel de povesti si in viata reala…de ani si ani de zile. Vedem iubiri imposibile in familiile noastre, la rudele noastre, la prietenii nostri.

Ca familiile nu au fost de acord, ca locuiau prea departe unul de celalalt, ca unul era muncitor iar altul era intelectual, ca unul era prea slab si altul era prea gras, ca nu se rugau aceluiasi Dumnezeu, ca ea era mai inalta decat el… si cate si mai cate diferente “ireconciliabile”.

Inimi frante, destine marcate pentru eternitate. Suflete conduse de dorintele celor din jur, de conditionarile societatii, de “gura lumii”, de orice altceva mai putin de dorul cel mai profund al inimii.

Si apoi desigur, auzim si continuarea povestii: fiecare casatorit cu altcineva, sfasiindu-se in interior in fiecare zi, in incercarea de a face ce trebuie. Ce se cuvine. In fata celorlalti. In fata lumii. Mai putin in fata propriului suflet. Si intr-un mod trist si miraculos in acelasi timp, asta a fost pretul vietii multora dintre noi…

Iubiri imposibile, destine marcate

Multi dintre noi, inclusiv eu, ne-am nascut din casnicii care s-au construit pe inimi frante in iubiri adevarate, dar innaceptabile pentru “standardele” acelor vremuri.

Ne-am nascut din sacrificii incredibile, din parinti care, desi tanjeau dupa iubiri imposibile si vise pierdute demult, candva, undeva…intr-un colt de suflet, au ales sa intre in “randul lumii” si sa se aseze la casele lor, in relatii “acceptabile”, insa trunchiate si incomplete.

Ma intreb daca nu cumva a sosit momentul pe acest Pamant pentru altceva. Daca nu cumva e momentul sa lasam in urma tot ce am pus de secole in calea iubirii adevarate.

Sa lasam in urma vocile si parerile celor din jur si sa ascultam vocea si parerea inimii. Si sa ne urmam iubirea. Dupa secole in care am facut invers: am lasat in urma iubirea si am urmat iluzia.

E timpul sa ne intoarcem la adevar.

Da, sunt iubiri pe lumea asta la care trebuie sa renuntam. Pentru ca fiecare suflet din cele doua are alt drum de urmat in aceasta viata. Si atunci e in regula: traim ce avem de trait impreuna si apoi mergem mai departe, fiecare inspre altceva.

Sunt insa iubiri la care n-ar trebui sa renuntam niciodata. Sunt iubiri pentru care merita sa speri, sa respiri si sa existi. Sunt iubiri pe care merita sa le transformi in eternitati. Sunt iubiri unice, adevarate, pe care le intalnesti nu o data in viata, ci o data in mai multe vieti. Iubiri care creeaza universuri si galaxii.

Care pot multiplica lumina pe Pamant. Care pot ajuta sa cream o lume mai frumoasa. Inauntrul si in afara noastra.

Iar ceea ce trebuie sa facem este nu sa renuntam la o astfel de iubire, asa cum facem de mult prea multe ori, ci sa renuntam la obstacolele pe care le punem in calea ei.

Sa renuntam la conditionari care ne tin incorsetati de secole: legate de timp, distanta, statut social, varsta, bani, la parerea familiei care ne crede nebuni, la parerea prietenilor care ne catalogheaza, la impactul constiintei colective care ne vrea roboti aliniati in fiecare dimineata in drum spre serviciu…

Uneori, punem la mijloc parti din noi intunecate pe care le lasam sa ne controleze vietile. Alteori, lasam iubirea sa ne scape printre degete din teama de a ne confrunta demonii.

Iubiri care creeaza Universuri

Cu toate astea, o stim in adancul inimii noastre, si daca ni s-a intamplat si daca nu: Exista iubiri care trebuie pastrate si traite pana la capat.

Pentru ca pamantul are nevoie de oameni care se iubesc cu adevarat si manifesta acest lucru in viata lor de zi cu zi. Povesti imposibile de dragoste am tot creat de secole. Sunt pline de ele filmotecile si memoria noastre celulara.

Avem nevoie acum, de altceva. Avem nevoie de oameni care au lucrat suficient de mult cu ei insisi incat fac diferenta intre dependenta, obsesie, proiectie si iubirea adevarata.

Si avem nevoie de oameni care sa aiba curajul sa recunoasca, cu fiecare celula din corpul si din sufletul lor, ca au gasit iubirea adevarata.

Si de oameni care, dincolo de loialitatile de secole pentru toti cei pe care ii avem in sange si care au renuntat la iubirile lor, gasesc curajul s-o urmeze. Indiferent unde ii va duce.

Stiind ca atunci cand urmezi iubirea, nu poti gresi niciodata. Pentru ca este singurul lucru care conteaza cu adevarat, si pe pamant si in cer.

Imi doresc acum, in aceste momente de transformare pe care omenirea le traverseaza, un singur lucru: sa avem discernamantul sa stim cand sa dam drumul iubirii si cand sa dam drumul la tot ce punem in calea iubirii. Poate fi lucrul fundamental care ne va ajuta sa transformam acest Pamant.