judecandu-i pe ceilalti pierdem esenta vietii
Relatii

Judecandu-i pe ceilalti, pierdem esenta vietii

E un cerc vicios, acela al judecatii.

Pasim in el fara a fi invitati si aruncam cele mai usturatoare cuvinte dupa care predam stafeta cu nonsalanta. Si mai ciudat este ca ne asteptam ca ceilalti “sa guste” critica noastra de parca aceasta ar fi cel mai firesc lucru din lume.

Ne-am obisnuit sa ne hranim cu informatii care sa ne dezvolte simtul critic. Dar nu cred ca aceasta este adevarata problema, ci sentimentul de superioritate pe care il afisam de parca noi stim exact cum stau lucrurile in procesul tuturor de dezvoltare personala.

De ce pierdem esenta vietii?

Ce raspuns simplu…Pentru ca in loc sa admiram zambetul copilului, criticam evidenta diferenta de greutate intre parintii acestuia. Pentru ca in loc sa ne bucuram ca cineva ne cere sfatul pentru a-l ajuta, ii aratam inainte de toate cum “trebuie” sa stea lucrurile. Pentru ca in loc sa ne bucuram ca prietena noastra si-a gasit intr-un final fericirea, ne intrebam cum poate suporta langa ea o persoana deloc carismatica. Pentru ca in loc sa-i dam voie fiecaruia sa-si urmeze drumul, preferam sa-l redirectionam uitand ca nici pentru noi insine nu stim niciodata ce se pregateste.

Nu spun sa inchidem ochii atunci cand ne deranjeaza ceva, ci sa deschidem gura doar in momentele in care parerea noastra este cu adevarat necesara. Altfel, riscam sa pierdem linistea unor momente perfecte prin nezguduirea lor.

Ne-am obisnuit sa vedem in judecata acel fundal care acompaniaza o alta activitate exact ca in momentul in care lucram si ascultam muzica pentru a intretine atmosfera. Doar ca in acest caz, judecata devine zgomot, iar locul ei de propagare este adesea sufletul celorlalti. Aruncam venin asupra celorlalti din teama de a nu ne otravi cu propriile critici pe care speram sa le ingropam pe masura ce le trimitem celorlalti.

Personal, am observat ca incepem sa judecam atunci cand suntem nemultumiti cu/ de noi insine si rasfrangem aceasta povara pe umerii celorlalti. Apasator si uneori chiar indiferenti. Lenesi si lipsiti de dorinta de a ne intoarce spre noi insine.

De asemenea, judecam in momentul in care actiunile unei persoane nu corespund cu propriul sistem de credinte si valori. Dar oare faptul ca suntem diferiti ne obliga sa scoatem la suprafata armele albe ale criticii? Sau oare se cere de la noi un exercitiu de imaginatie numit compasiune? Oare faptul ca gandim altfel decat cel de langa noi ne ofera numai dezavantaje sau putem privi acest joc al perceptiei drept o incercare de a ne redefini si reinventa propria fiinta?

Iar intrebarea suprema ramane: avem oare dreptul de a judeca prietenul, parintele, vecinul, maturatorul de pe strada sau omul de care tocmai ne-am lovit in drum spre metrou atata timp cat noi nu stim ce se ascunde cu adevarat in sufletul lui? Si stiti ce ma amuza? Ca nu vom sti niciodata…

Voi ce parere aveti?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

5 comentarii

  1. DORINA AMALIA spune:

    ” Eu nu folosesc niciodata cuvantul renuntare. Bucura-te de viata, de iubire, de meditatie, de frumusetile lumii, de extazul existentei – bucura-te de tot! Transforma lumescul in sacru. Transforma acest tarm in tarmul celalalt, transforma pamantul in paradis. Iar apoi, indirect, incepe sa se produca o anumita renuntare. Dar ea apare de la sine, nu ti-o impui tu. Este ceva care se intampla, incepi sa renunti la prostia ta. Incepi sa renunti la relatiile fara sens. Incepi sa renunti la locurile in care evolutia nu e cu putinta, insa eu nu numesc acest lucru renuntare, eu il numesc intelegere, constientizare.
    Daca duci in mana pietre crezand ca sunt diamante, eu n-am sa-ti spun sa renunti la acele pietre, ci am sa-ti spun doar: “Fii atent si mai uita-te o data!”. Daca vezi singur ca nu sunt diamante, mai e nevoie sa renunti la ele? Iti vor cadea din mana de la sine. De fapt, daca mai vrei totusi sa le cari, va trebui sa faci un efort mare, iti va trebui o mare vointa sa le mai cari. Insa nu poti sa le mai cari mult. O data ce ai vazut ca sunt inutile, fara rost, nu se poate sa nu le arunci. Si o data ce ai mainile goale, cauti adevaratele comori. Iar adevaratele comori nu se afla in viitor. Adevaratele comori se afla aici si acum.” Osho

    1. Livia spune:

      Frumos,felicitari.Poate ar trebui sa ne vedem si ,,BARNA” din ochiul nostrum nu numai ,,GOZUL” din ochiul altuia.
      Asa ar trebui sa gandim toti ca tine Dorina si ar fi mult mai bine si frumos pe pamant.

    2. diana spune:

      Foarte, foarte frumos. Am citit si recitit…
      Iti multumesc.

  2. Nicoleta spune:

    imi place mult acest subiect.ma preocupa.e necesar sa ne oprim din a judeca si sa vezi cum se descopera o lume inefabila .. sublima.iar noi,in interior, vom traii cu adevarat in iubire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.