elefant.ro

“Intre noi e un zid chinezesc …” – este o replica din serialul “Scandal” care a rasunat puternic in fiinta mea in momentul in care am auzit-o.

Si tot in acel moment am constientizat cat de nemarginita, rece si greoaie este adesea distanta din relatiile noastre, indiferent de natura lor; cat de batatorit si in acelasi timp neatins este acest drum pe care il facem unul catre celalalt; cat de plina de peripetii, dar si fireasca este adesea cararea pe care o cream catre celalalt…

Intrebarea mea este: ce facem cu acest zid chinezesc?

Ne aventuram precum Ana lui Manole, infruntand toate obstacolele din calea noastra si ne permitem sa fim sacrificati in numele iubirii noastre?

Gasim puterea de a ne tari pe coate pana la celalalt, iar in momentul in care il intalnim, ne prabusim in fata lui obositi, chinuiti si pierduti?

Ne abandonam cu totul celuilalt traind cu falsa speranta ca uitarea de sine va schimba traiectoria legaturii noastre?

Oare pana unde se intinde acest zid chinezesc al durerilor noastre?

Oare nu putem gasi sub nicio forma scurtatura suferintei noastre?

Si ma mai intreb care sunt “puterile speciale” de care avem nevoie pentru a risipi acest zid chinezesc care exista intre noi.

Cu siguranta nu putem zbura, dar oare nu cumva compasiunea ne-ar intinde aripi catre celalalt?

Si cu siguranta un hocus-pocus nu ne-ar ajuta sa-l acceptam pe cel de langa noi, dar oare nu cumva comunicarea sincera ar putea da nastere magiei?

Si poate ca nu suntem nici clarvazatori, insa oare nu cumva recunostinta ne-ar ajuta sa privim direct in sufletul acestuia?

Poate ca toate aceste ingrediente ne-ar oferi o imagine de ansamblu asupra acestui zid chinezesc, o imagine care se poate micsora si mari in functie de alegerile noastre pe care le facem in fiecare zi.

Si poate ca adevarata magie care se ascunde in acest context este aceea ca in fiecare moment putem lua deciziile potrivite care sa darame sau sa inalte zidurile care exista intre noi.

Poate ca la un anumit nivel existenta acestor ziduri este fireasca: poate ca ele nu sunt altceva decat amprenta generationala pe care mama o “ofera” fiicei; sau poate ca este raceala partenerilor inainte de a lua o decizie importanta pentru relatia lor; sau poate ca este sunetul durerii unei vechi prietenii; sau poate ca nu este altceva decat amaraciunea propriei fiinte pe care nu dorim sa o descoperim si in afara noastra…

Cu toate acestea, mi-ar placea sa inchei acest articol din perspectiva de ansamblu pe care am mentionat-o mai devreme: din perspectiva soarelui care rasare si apune deasupra oricarui zid chinezesc, indiferent cat de intunecat sau infricosator ar fi acesta; din perspectiva soarelui care prin stralucirea sa ne permite ca fiecare zi sa devina una senina si luminoasa, chiar si peste cele mai impunatoare ziduri chinezesti…

Ridicandu-mi privirea spre soarele care ne topeste zidurile,
Andreea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here