Lipsa de asumare in procesul de dezvoltare personala:

Am auzit de curand de la un prieten drag urmatoarele cuvinte: “Suntem foarte autentici in lipsa noastra de autenticitate.” Da, inclin sa-i dau dreptate si sa completez: cea mai mare lipsa de autenticitate o manifestam in domeniul vietii noastre care se numeste asumare.

Lupta continua in care traim vine din lipsa asumarii. Spunand asta mai multor persoane dragi din jurul meu, am primit , in mod unanim, acelasi raspuns pe un ton sincer nedumerit: “Bine, dar ce trebuie sa imi asum?” O intrebare greu de digerat pentru fiecare dintre noi.

Privind cu sinceritate catre zonele principale de neasumare din viata noastra, am observat urmatoarele lucruri:

Ne e foarte greu sa ne asumam propriile emotii, mai ales daca sunt din categoria celor considerate negative sau conform unei expresii mult prea gratuit utilizate, considerate de “vibratie joasa”. Preferam sa le ascundem si sa inghitim in sec decat sa le dam recunoastere si sa ne asumam existenta lor. Nu sunt adepta exprimarii lor cu orice pret, oriunde si oricum, in fata oricui, pentru ca intr-un astfel de ritm am putea ajunge sa traim in jungla peste ceva timp, insa am putea sa ni le revendicam si sa le numim atunci cand apar si risca sa puna stapanire pe noi pentru ca sunt nebagate in seama de atata timp. De cele mai multe ori, aceste emotii nu isi doresc decat sa fie asumate.

Nu ne asumam decizii despre care presupunem ca vor constitui un motiv de suparare pentru cei din jur. Nu ne asumam decizii care sunt bune pentru noi, dar despre care credem ca nu convin celor din jur, iar daca ni le asumam nu avem curajul sa verbalizam rezultatul asumarii: “Consider ca acest lucru este cel mai bun pentru mine acum, deci asta este decizia mea.“ Ne ascundem si nu ne asumam adevarul personal, din vinovatie, din teama de a fi judecati, din teama de a fi exclusi, de a nu apartine.

Nu ne asumam dreptul de a fi egoisti din cand in cand si culmea e ca refuzand egoismul justificat, egoismul care pune granite, egoismul care ne hraneste si care exprima glasul inimii noastre, acea voce firava care nu asculta prea mult de gura lumii insa e adesea anihilata de ea. Cu toate astea, suntem din ce in ce mai egoisti, intr-un mod absurd si nejustificat, in tot ceea ce facem. Nu putem cunoaste generozitatea autentica, care provine din preaplinul inimii, daca nu ne cunoastem limitele si daca nu descoperim samanta de egoism care ne tine laolalta, cu toate ale noastre, impiedicandu-ne sa ne facem tandari in intregul Univers de dragul celor din jur.

Nu ne asumam fapte de viata dureroase pentru noi si pentru ceilalti: cum ar fi aventuri, divorturi, despartiri, situatii incerte, indelung prelungite. Este de discutat daca nu ne asumam pentru ca nu suntem pregatiti sau pentru ca vrem sa ii protejam pe ceilalti. Poate ca lasam sa treaca timpul necesar atat pentru ca noi sa prindem curaj, cat si pentru a le oferi celor din jur spatiul necesar sa se adapteze la noua situatie. Minciuna are uneori un rol de amortizare a adevarului care nu poate iesi la suprafata inainte de a fi pregatiti sa-i facem fata.

In general, avem fiecare un lucru major, profund dureros si adanc ingropat, pe care nu vrem sau nu avem momentan puterea sa ni-l asumam. Asa ca intrebarile urmatoare sunt profund justificate: Care este acel lucru atat de evident incat am nevoie sa fug, in sufletul meu, pana la capatul lumii si inapoi, pentru a nu-l vedea? Ce nu sunt pregatit sa-mi asum in acest moment, ca facand parte din mine? Ce imi doresc cu atata ardoare sa nu-mi apartina, incat vad acel lucru la toata lumea din jur, infuriindu-ma din ce in ce mai tare?

Poate ca uneori, lipsa de asumare nu este o dovada de lasitate, ci este doar un pas dintr-un proces indelung, la capatul caruia ne asteapta, indestructibil si de neclintit, adevarul sufletului nostru. Inainte de a cunoaste eliberarea uriasa pe care o aduce asumarea, avem nevoie sa trecem si prin chinurile iadului neasumarii, invinovatirii, vinovatiei, neputintei, judecatii si autojudecatii. Insa clipa in care capatam curajul de a spune: “Asta este, asta e ceea ce se intampla, asta e ceea ce am facut, asta e ceea ce mi s-a intamplat si imi asum acest lucru” ei bine, acea clipa nu o vom uita niciodata. Va fi clipa cand vom fi atat de liberi si de curajosi in fata vietii precum nu ne-am fi imaginat vreodata.