Cum scapam din triunghiul victima-agresor-salvator?

Pentru a incepe sa va transformati ranile in surse de putere si de compasiune, trebuie sa identificati povestile pe care vi le spuneti despre cine sunteti. Poate ca nu sunteti deloc constienti de cat de profund credeti in aceste povesti. Ati putea deveni defensivi si sa insistati ca aveti dreptul sa va tineti de adevarul vostru – ca ati fost victimizati, neintelesi, abuzati, abandonati, tradati si asa mai departe.

Dar, daca reusiti sa va deziceti de povestea voastra si de felul cum va definiti voi insiva, puteti sa va schimbati traiectoria vietii, sa va reinventati si sa creati o calatorie care sa va dea mult mai multa putere pentru voi, pentru familia voastra si pentru rasa umana, in totalitatea ei.

Ori de cate ori spunem o poveste despre experienta noastra sau a altcuiva, noi distribuim personajele in trei roluri, care formeaza un arbitrar triunghi al lipsei de putere. Aceste personale sunt victima, agresorul si salvatorul.

In lumea bastinasilor americani, ei sunt indianul, conchistadorul si preotul. In orice poveste, indianul reprezinta victima, cea agresata de conchistador, care este agresorul. Preotul actioneaza ca salvatorul nobil care incearca sa-l ajute pe bietul indian, cu promisiunea unei vieti de apoi, mai bune.

Atunci cand traiti in cadrul scenariului povestii voastre, creati ceea ce este cunoscut ca o legatura a traumei cu actorii principali, pentru ca va conectati la ei, din sinele vostru ranit. In propriile povesti, intotdeauna jucati unul din aceste roluri – desi veti schimba personajele, pe masura ce firul povestii se deapana.

De exemplu, sa luam cazul unei asistente sociale care ajuta supravietuitori ai violentei domestice. Ea obisnuia sa se gandeasca la clientii ei ca la niste victime si lucra peste program, ca sa protejeze femeile de barbatii care le abuzau. Comportamentul ei a avut niste consecinte pozitive pentru ca, in multe cazuri, si-a ajutat clientele sa nu mai fie victimizate.

Cu toate acestea, succesul a costat-o foarte mult pe plan personal: pentru ca era foarte prinsa in rolul ei de salvatoare, s-a simtit ranita si victimizata, atunci cand unora dintre clientele ei au inceput sa nu le mai placa atitudinea ei materna fata de ele.

Ea a directionat atat de multa furie inspre abuzatori, incat a devenit ea insasi o agresoare, hotarata sa-i vada pe acesti barbati suferind, in loc sa recunoasca faptul ca, la randul lor, si ei aveau nevoie de vindecare si ca ar fi putut foarte bine sa fi fost ei insisi victimele violentei domestice, atunci cand erau copii. Fara sa vrea, asistenta sociala devenise prizoniera in triunghiul lipsei de putere.

In orice situatie, pentru toti vindecarea e posibil sa apara, atunci cand cineva reuseste sa evadeze din personaj si sa iasa din propria poveste. Ideea este ca  ca noi cheltuim atat de multe energie jucand aceste drame, incat devenim orbi cu privire la scopul nostru si incapabili sa evoluam cat de cat.

Nu suntem aici ca sa jucam, la nesfarsit, partea nevindecata din povestea noastra si ne definim prin ce ni s-a intamplat in trecut. Nu trebuie sa salvam, cu noblete, victime si sa fim raniti cand ele incep sa ne respinga, sau sa le certam, pozitionandu-ne in rolul agresorului.

Da, e minunat sa ii ajuti pe altii-dar, cand facem acest lucru pentru a repara partile nevindecate din noi insine, ne blocam in acest triunghi dramatic si impiedicam adevarata vindecare pentru toti.

Cand iesiti din povestea voastra, va desprindeti de judecatile la adresa celorlalti. De exemplu, cand eu spun :”Simt ca nu ma intelegi”, iti spun modul in care eu iti interpretez comportamentul si sugerez ca imi faci un rau. Aceasta este o judecata, care se deghizeaza in sentiment.

Daca ma situez in afara povestii pot sa-ti spun lucrurile de care am nevoie- cum ar fi, sa fiu respectat si auzit. Nu mai e nevoie sa-l mentineti pe celalalt in rolul scris in povestea voastra- invinovatirea personala si a celorlalti dispare si puteti aplica iertarea.