Relatii

Cum ne comportam fata de copiii nostri?

 

Vreau sa precizez de la inceput, ca acesta nu este un articol prin care sa dau sfaturi despre cum sa fii un parinte bun si in niciun caz scopul meu nu e sa fac pe cineva sa se simta vinovat, pentru ca nu se comporta suficient de bine fata de copiii sai.
copiii

Vreau sa precizez de la inceput, ca acesta nu este un articol prin care sa dau sfaturi despre cum sa fii un parinte bun si in niciun caz scopul meu nu e sa fac pe cineva sa se simta vinovat, pentru ca nu se comporta suficient de bine fata de copiii nostri.

Articolul meu se adreseaza, in schimb, fiecaruia dintre noi, „oamenii mari”.

Mi-am pus mie insami intrebarea din titlu si am gasit urmatoarele raspunsuri (desigur, ordinea lor nu conteaza si lista nu e exhaustiva):

– Fiecare parinte are grija sa isi hraneasca in mod cat mai sanatos copiii si se asigura ca acestia se odihnesc suficient.

– Atunci cand copilul prezinta semne de boala, orice parinte ia masuri de urgenta. N-am auzit pe nimeni sa spuna: „Am sa-mi duc copilul la doctor poimaine, acum n-am timp”.

– Fiecare parinte stie ca, pentru a-si dezvolta un comportament normal, copilul are nevoie de socializare, de jocuri, de provocari pe masura lui.

– Parintii isi iarta copiii si urmaresc sa-i faca sa inteleaga unde au gresit, pentru a nu mai repeta greselile. Mai mult, ei accepta dreptul copiilor lor de a gresi, pentru ca „din greseli invata”.

– Parintii stiu ca natura este o sursa de sanatate pentru copiii lor si le ofera acestora ocazia sa petreaca timp in natura, cat mai mult posibil.

– Fiecare parinte incearca sa descopere si sa incurajeze calitatile si talentele copiilor sai.

– Orice parinte stie cat de important este fie alaturi de copilul sau si, prin urmare, isi propune sa petreaca timp cat mai mult impreuna.

– Pentru fiecare parinte, copilul sau este prioritatea numarul unu si fiecare parinte actioneaza in acest sens.

– Parintii stiu ca un copil are nevoie sa se simta protejat, apreciat si iubit, pentru a isi putea dezvolta increderea in sine.

– Fiecare parinte isi apreciaza copilul exact asa cum este si nu are de la el asteptari nepotrivite cu varsta sa, nivelul sau de intelegere si capacitatile sale.

– Mai multe decat atat, fiecare parinte simte nevoia sa faca si chiar face orice este posibil pentru binele copilului sau.

Lista mea poate continua la nesfarsit, tocmai datorita faptului ca fiecare parinte isi iubeste copilul in cel mai frumos, sincer si profund mod posibil.

(Stiu ca exista si cazuri de parinti care nu-si iubesc si isi neglijeaza copiii, dar aici nu ma refer la ele, pentru ca le consider anormale).

Am ajuns acum la adevaratul scop al acestui articol. A doua intrebare pe care mi-am pus-o este urmatoarea:

„De ce ne este (aparent) imposibil sa ne comportam cu noi insine, asa cum ne comportam cu copiii nostri?”

Aceasta a doua intrebare a provocat un sir nesfarsit de alte intrebari:

– De ce ni se pare absurd sa ne comportam in acest fel?

– In ce punct al vietii noastre, am ajuns la concluzia ca e perfect acceptabil sa nu mancam atunci cand ne este foame, sa nu ne odihnim atunci cand suntem obositi, sa nu ne tratam atunci cand ne simtim rau?

– De ce preferam sa ne ignoram talentele si interesele, in schimbul unor activitati care nu ne aduc nicio satisfactie?

– Cati dintre noi pot petrece macar o singura zi din viata lor, fara sa se invinovateasca pentru ceva si acceptand ca a gresi este in natura umana si ca orice greseala poate fi o lectie din care avem de invatat?

– Cand ne-am impacat cu ideea ca nu avem niciodata suficient timp pentru noi insine si ca, prin urmare, e normal sa ne refuzam constant lucrurile si actiunile care stim ca ne-ar face bine?

– Cand am incetat sa fim o prioritate pentru noi insine?

– Cand am acceptat ca reprimarea propriilor nevoi si dorinte este dovada unui caracter puternic si garantia succesului in viata?

– Cand a fost ultima data cand ne-am simtit suficient de buni si de frumosi, incat sa meritam propria noastra apreciere?

– Cum, cand si de ce s-a format acest acord tacit asupra faptului ca iubirea de sine este o dovada de egoism, infumurare si lipsa de modestie?

Nu stiu raspunsurile la aceste intrebari si nici nu am vrut sa le stiu pana acum. De fapt, cred nu atat raspunsurile sunt importante, cat intrebarile.

Lista mea despre modul in care parintii se comporta cu copiii lor nu contine nimic extraordinar, nimic metaforic. E o lista banala, abrupta, seaca, fara cuvinte inaltatoare. Niciun parinte nu se asteapta sa i se ridice pe undeva vreo statuie, pentru ca nu si-a neglijat propriul copil.

Si-atunci ma intreb, din nou:

Cum se face ca privim aceste lucruri ca fiind absolut firesti, normale, de la sine intelese, atunci cand vine vorba despre relatia dintre un parinte si copilul sau, in schimb, acelasi comportament vizavi de noi insine, pare extraordinar, nefiresc, un lux pe care nu ni-l putem permite, eventual o abordare de care ar fi cazul sa ne fie rusine?

Este foarte vehiculata in ultima vreme ideea ca trebuie sa lasi copilul din tine sa se manifeste. Si nu spun sarcastic acest lucru. Da, e bine, e foarte bine. Dar, dincolo de faptul ca toti suntem de acord cu enuntul in sine, nimeni nu prea stie cum sa realizeze, concret, acest lucru.

In definitiv, cum putem spera ca acest copil sa supravietuiasca, daca in permanenta il privam de toate lucrurile care ii sunt vitale?

Si cum putem spera ca el sa se manifeste, daca nu suntem capabili cel putin sa il recunoastem, sa il identificam?

Poate am putea incepe prin a lua in calcul ideea (greu de acceptat, dealtfel) ca acest copil nu este o entitate abstracta, ezoterica, eventual o amintire frumoasa.

Copilul din noi suntem chiar noi insine.

articol scris de Tea Cristescu, utilizator aimee.ro

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. larisaonciu spune:

    da

  2. larisaonciu spune:

    imi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.