Ce înseamnă amprenta relațională?

În acest articol voi vorbi despre ce înseamnă amprenta relațională, cum este ea distorsionată de ceea ce am moștenit din familie și de lecțiile karmice ale sufletului și cum putem realinia amprenta relațională la calea sufletului.

O să fac câteva mărturisiri personale ca de obicei, pentru că mi-ar plăcea ca toți cei care avem această cale de a aduce o nouă paradigmă relațională pe Pământ să știm din adâncul sufletului că nu e nimic în neregulă cu noi dacă avem provocări relaționale și că toate provocările avute pe parcursul vieții își au rostul lor în calea noastră relațională.

Eu m-am născut într-o familie cu același grad de disfuncționalitate ca majoritatea familiilor din România. Amprenta mea relațională moștenită este aceea a multora dintre noi: un părinte narcisist și unul cu adicții. Mama – personalitate narcisică iar tata – băutor social, mare parte din viața lui. În general, și-au făcut viața un iad unul altuia, așa cum au știut mai bine. Desigur, dacă îi întrebai pe fiecare dintre ei, mama era rea pentru că tata bea și tata bea pentru că mama era rea. Adevărul e că și ei au moștenit o amprentă relațională distorsionată, erau deja extrem de traumatizați și neiubiți fiecare din ei și tot ce au făcut a fost să își apese pe răni, până la disperare, în fiecare zi. Fără să poată accesa un potențial de vindecare pentru rănile lor sau să-și poată țină spațiul unul altuia pentru asta.

Calea sufletului meu în viața aceasta, în mod nu întâmplător pentru familia în care mi-am ales să vin, este a Uniunii Sacre între masculin și feminin. Cu cât mai profund am simțit această cale de-a lungul vieții în inima mea, cu atât mai tare  m-a durut  discrepanța între ce simțeam eu că trebuie să fie o relație între un bărbat și o femeie și ce am văzut și înregistrat din relația părinților mei.

De-a lungul vieții mele, o bună parte din viața mea, relațiile mele nu au fost la nivelul de conștiință al Uniunii Sacre, ci la nivelul de conștiință al modelului moștenit de la părinți. Pentru că asta face amprenta relațională distorsionată: te duce departe de calea sufletului, acolo unde la nivel inconștient ești încă prins în noduri energetice pe care ai nevoie să le desfaci, în ani, prin dat cu capul de pereți și nefericire relațională cât cuprinde.

Ca și cum Universul îți spune: Vrei Uniune Sacră? Ia du-te tu la fundație, la relația dintre mama și tata, și scufundă-te în toate tiparele disfuncționale de acolo și ieși la lumină, trecut prin toate focurile inițierii și curat ca lacrima. Pentru că asta e calea Uniunii Sacre – este calea purității iar, pe această cale, dacă ai un singur nivel al ființei virusat, se virusează totul.

Înainte să poți susține în viața ta nivelul de conștiință al uniunii sacre, e nevoie să devirusezi toate nivelele ființei tale. Sufletele care au această cale a Uniunii Sacre se confruntă cu multe tipare colective care stau în calea Uniunii Sacre până reușesc să facă saltul pe timeline-ul real al sufletului.

Așa că uneori a fost nevoie să trecem prin relații de narcisism-codependență, indiferent de ce parte a baricadei am fost, pentru a curăța complet această boală relațională a planetei din sistemele noastre. Generația noastră a beneficiat de darul a cel puțin unui membru al familiei narcisist. Suntem virusați cu toții, din păcate, iar tipare precum dominare-supunere, victimă-persecutor, umilire-superioritate, dorința de a-l pune pe celălalt mai prejos pentru a te simți tu mai sus, manipulare prin vinovăție, continua invalidare relațională, sentimentul că e ceva în neregulă cu tine permanent – toate astea sunt lucruri pe care le avem în sistem și pe care e nevoie să le vindecăm de la rădăcină. Să ne împuternicim, să interzicem aceste tipuri de comportament în viață noastră, să punem granițe celor care ne tratează așa și să fim atenți și să ne asumăm responsabilitatea când noi îi tratăm pe alții așa. Astfel putem închidem această breșă a rănii narcisice pe care o avem moștenire de familie.

Apoi, pe aceeași cale a vindecării amprentei relaționale, putem intra în relații cu persoane cu dependențe, ca să învățăm că nu putem salva pe nimeni așa cum am fi dorit să ne salvam părinții. Și că nu putem iubi pe cineva suficient de mult ca să-l determinăm să iasă din propriul iad. Până când acea persoană nu e dispusă sa înceteze comportamentele autodistructive, nimeni nu poate interveni, pentru că avem liber arbitru.

Iar uneori e nevoie să învățăm lecția iubirii de sine și a iubirii mai înalte față de celălalt, să ne extragem din găurile negre ale celorlalți ca să ne vedem de propria cale. Astfel, rezolvăm o altă breșă – aceea a codependenței, a salvatorului și putem ajuta astfel pe ceilalți să iasă din tiparul victimizării și a sta în starea de victimă.

Apoi, putem primi lecție după lecție până când deprindem ce înseamnă acel ceva ce, cu siguranță, nu am văzut acasă la părinți: suveranitatea. Eu sunt ființă liberă, suverană, responsabilă de propria viață și propriul comportament și tu ești la fel. Alegem să ne împărtășim viața, dar fiecare rămâne responsabil de sine însuși și crește în relație, mai mult decât ar putea separat.

Apoi, dacă mai adăugăm contractele karmice ale fiecăruia și ce lecții am venit sa învățăm în relații în viața asta, putem avea tabloul complet al motivului pentru care amprenta relațională devine un lucru atât de complicat. Și mulți dintre noi avem multe lecții de integrat pe calea relațională.

Poate trebuie să învățăm să stăm în puterea noastră, să iertăm din inimă, să iubim necondiționat în același timp în care avem grijă de noi și punem granițe.

Poate trebuie să învățăm că nu putem salva pe nimeni, în același timp continuând să ținem în inima noastră cu iubire persoana pe care nu o putem salva. Și că putem iubi și fără să ne sacrificăm și fără să dăm bucăți de suflet în relații.

Poate trebuie să învățăm că nu ne depinde viața de nimeni, că oricât de greu ne-ar fi, viața și iubirea merg întotdeauna mai departe, indiferent pe cine pierdem și de cât de mult suntem atașați de cineva. Că, atât timp cât simțim Iubirea în inimă, nimic cu adevărat valoros nu ne poate fi luat.

Poate trebuie să ieșim din iluzii, din dureri de secole, din pierderi inimaginabil de dureroase, din noduri în care sufletul nostru a fost prins. Să ne eliberăm de jurăminte, de legături care vin din dependență, de atașamente care nu ne mai servesc, de tipul“doar cu tine pot face asta, fără tine nu pot trăi, te voi căuta mereu, ce mă fac fără tine” etc.

Când ieșim din toate iluziile, vedem că fiecare relație din viața noastră ne-a dat o bucățică de puzzle pentru ca noi să ajungem în Uniune cu noi înșine – în acel punct în care știm că totul este în noi, în care putem fi prezenți pentru noi, indiferent dacă suntem sau nu într-o relație. Este un sentiment de întregire interioară, care nu înseamnă auto-suficiență, nu înseamnă că nu mai ai nevoie de nimeni și nu exclude dorul profund al Uniunii cu alt suflet. Înseamnă însă că tu ești acolo pentru tine, în primul rând și înainte de toate. Și că relațiile îți sunt o oglindă a propriei Întregiri. Și că ăsta e rolul relațiilor: să ne oglindească cât de întregi și frumoși suntem deja, ca suflete aflate într-o călătorie atât de curajoasă.

ȘI atunci poate să redevină totul lin, readus în matca responsabilității față de propriul suflet și propria cale, pe care este o onoare și o bucurie să o împărtășim pentru un timp cu alt suflet, într-o relație. Asta simt că este, de fapt, noua amprentă relațională pe Pământ: suveranitate, onorare, libertate și bucurie de a ne împărtăși calea cu un alt suflet, pentru atât timp cât e spre binele tuturor.

Vă aștept cu bucurie pentru a intra mai profund în acest subiect la cursul Vindecarea amprentei relaționale, între 20-27 februarie 2023.

Cu bucurie,
Mihaela Marinaș