Zilele trecute, un prieten imi spunea ca iti poti castiga libertatea mult mai usor atunci cand esti pe cont propriu decat atunci cand te afli intr-o relatie de cuplu.

Daca ma intrebati pe mine, eu ii dau dreptate.

Adevarata provocare nu este aceea de a ne gasi libertatea atunci cand suntem singuri (desi in mod paradoxal chiar si atunci putem cadea in diferite capacane din acest punct de vedere), ci in a ne descoperi independenta alaturi de cel de langa noi.

Nu-mi dau seama daca acest exercitiu poate fi rezolvat o data cu o experienta mai mare de viata, insa din perspectiva in care vad acum lucrurile, consider ca libertatea in relatia de cuplu poate fi factorul de consolidare sau de distrugere al acelei legaturi.

Atat timp cat partenerul nu-i acorda un grad sanatos de independenta celuilalt, acesta se poate simti precum un porumbel care, inchis intr-o cusca, tanjeste catre cerul care se intinde deasupra sa.

Ameteste si se zbate dintr-un colt in altul al custii, simtind din cand in cand aerul curat din jurul sau. El vede cum i se frang aripile in timp ce loveste zidurile de care este inconjurat. Poate ca dupa un timp, cineva il observa si ii da drumul, insa porumbelul este prea obosit sa mai zboare.

Poate ca in mod inconstient, si noi ne inchidem partenerul intr-o cusca.

Poate ca din dorinta prea mare de a-l apropia de noi, il indepartam de lucrurile dragi lui.

Poate ca din gelozie fata de munca sa, uitam sa-i sprijinim visul.

Poate ca din incercarea de a-i impartasi totul, ii inabusim libertatea de exprimare.

Poate ca din cea mai pura dorinta de a-i face bine, ii oferim lucrurile de care nu are nevoie.

Este atat de subtila aceasta granita intre a-i oferi celuilalt libertatea de care are nevoie si dorinta arzator-obsesiva de a fi ocrotiti de imbratisarea sa!

Cateodata, este atat de dificil sa intelegem faptul ca spatiul pe care i-l oferim celuilalt nu este echivalent cu ignoranta noastra, ci cu gradul de incredere pe care i-l oferim o data cu libertatea de care are nevoie…

Cu cat observ mai mult fiinta umana, cu atat constientizez cat de profunde sunt paradoxurile sale.

Iar libertatea nu este o exceptie din acest punct de vedere.

Pe de o parte, ne dorim atat de mult independenta incat am sacrifica visurile diadei pentru o viata pe cont propriu, iar pe de alta parte, suntem atat de dependenti de cel de langa noi incat ne-am dori ca singuratatea sa fie doar un concept cu care nu vom interactiona vreodata.

Ma intreb pana unde putem purta aceasta discutie despre libertate.

Unde se naste emotia constrangerii aripilor frante si unde se termina respectul pe care i-l oferim celuilalt o data cu libertatea de care are nevoie? Unde incepe, de fapt, libertatea?

In speranta unui raspuns,

Andreea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here