Agresivitatea si victimizarea reprezinta probleme comune in randul copiilor.

O atentie considerabila a fost acordata acestor concepte pentru a intelege cauzele care determina copiii sa se afle fie in pozitia victimei, fie in cea a agresorului.

Dar ce putem afirma despre relatia dintre victima si agresor? Ce se intampla in momentele in care privim agresivitatea prin ochii unui copil? Si mai ales, cum reactionam in fata acestei agresivitati care se manifesta in randul unor copii diferiti din punct de vedere comportamental?

Este nevoie de doua persoane pentru a da nastere unui ciclu al violentei.

Cercetatorii care incearca sa gaseasca un raspuns la intrebarea: “De ce anumiti copii sunt agresivi, iar altii nu sunt si de ce anumiti copii sunt victimizati, iar altii nu sunt?” , se concentreaza pe rolul pe care copilul il indeplineste in preajma agresivitatii.

Agresivitatea va implica intotdeauna doua persoane: un agresor si o victima. De asemenea, agresorii nu isi aleg victima fara a face discriminari. Ei stiu exact unde sa actioneze. In mod similar, victimele nu sunt tinta tuturor colegilor, ci a unor agresori care ii tortureaza in mod repetat.

Cercetatorii Card si Hodges au analizat agresivitatea in randul fetelor si baietilor din scoala primara. Prin analizarea unor raspunsuri de tipul: “L-am imbrancit” sau “Ma ameninta si este bataus”, ei au descoperit ca agresivitatea apare in cazul anumitor asocieri intre victima si agresor. Cu alte cuvinte, agresivitatea pare a fi un fenomen raspandit in diade, atat in cele formate din baieti, cat si in cele formate din fete.

Cauze ale relatiei dintre victima si agresor

Pentru a analiza agresivitatea dintre doi copii, este nevoie sa avem in vedere diferite cauze ale acesteia. Desi cercetarile sunt destul de limitate in aceasta zona, exista 4 cauze pe care le putem identifica in relatia dintre agresor si victima:

1) Parerile preconcepute.

Parerile pe care copiii le au despre cei din jurul lor le afecteaza in mod direct relatia cu acestia. Agresorii au anumite prejudecati despre victime, iar aceste credinte anticipeaza tiparele agresivitatii.

2) Ierarhia fizica sau sociala.

O potentiala cauza este diferenta de putere intre un agresor si o victima. Studiile arata ca cei care ii agreseaza pe ceilalti sunt mai puternici din punct de vedere fizic, sunt mai populari si mai putin anxiosi decat victimele spre care tintesc.

Aceasta cercetare sugereaza ca relatia dintre victima si agresor se formeaza in momentul in care agresorul gaseste o victima care poate fi dominata deoarece este mai slaba, are mai putini prieteni care ii pot fi alaturi si arata semne de suferinta (de exemplu, plange).

3) Dusmania reciproca.

Agresivitatea poate fi declansata de prezenta unei neplaceri reciproce intre cei doi copii. Cercetarile au aratat ca un copil va raporta de 5 ori mai repede faptul ca este agresat de un “dusman” decat daca este agresat de un prieten. Acest fapt sugereaza ca agresivitatea in relatia dintre copii este cu adevarat deranjanta pentru ei.

4) Influenta prietenilor.

Ce-a de-a patra cauza este influenta prietenilor pe care o exercita asupra copiilor. Este deja cunoscut faptul ca prietenii se influenteaza reciproc din multe puncte de vedere. Insa lucrurile nu se opresc aici. Cercetarile arata ca prietenii impartasesc aceleasi tipare de agresivitate.

Daca un agresor ocheste o anumita victima, este posibil ca prietenii agresorului sa aiba in vedere aceeasi victima. Este posibil ca agresorii sa-si incurajeze prietenii sa agreseze un anumit copil in momentul in care il descrie drept slab, razand de el sau inghiontindu-l.

Posibile solutii pentru agresivitatea la copii

Faptul ca v-am prezentat toate aceste informatii despre creativitate ne indreapta gandurile catre cautarea anumitor solutii. Poate ca una dintre perspectivele pe care ar trebui sa le avem nu implica numai agresorul sau numai victima, ci relatia propriu-zisa dintre acestia.

Astfel, ramane sa ne intrebam daca interventiile concentrate pe agresor si victima sunt admisibile. In acest sens, putem observa urmoatoarele exemple: activitatile de grup (cooperarea dintre victima si agresor pe baza unei sarcini date, cum ar fi un proiect de scoala) si strategiile de control ale conflictului (incercarea unei persoane din exterior sa impace ambele parti implicate).

Resurse: http://www.education.com

2 COMENTARII

  1. Daca am trai intr-un paradis zen, la o manastire tibetana, n-ar fi necesara agresivitatea. Dar in sistemul actual, este. Este felul prin care copiii isi formeaza valorile morale pe viitor. Trebuie sa invete din experiente, sa vada ce e bine si ce nu e. Ideal, ar fi niste lectii fara “efecte secundare” … toti ar invata din asta si n-ar fi marcati. Nu – de fapt, ideal ar fi sa traim intr-un paradis zen 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here