Meniul
Din cauza unei afectiuni fizice, artistul Phil Hansen a descoperit ca tocmai realitatea pe care incerca sa o evite a fost cea care i-a oferit o alta perspectiva atat asupra artei, cat si asupra vietii.
“Asadar, pe vremea cand studiam la scoala de arta, am inceput sa am un tremur al mainii, iar aceasta era linia cea mai dreapta pe care o puteam desena. Privind in urma, acum vad ca era destul de bun la anumite activitati, cum ar fi sa amestec suportul in care tineam acuarelele sau sa misc un Polaroid, dar in acelasi timp situatia era destul de ciudata. Aceasta parea sa fie distrugerea visului meu de a deveni un artist.
Tremurul mainii era din ce in ce mai evidenta, iar pe masura ce strangeam stiloul mai tare, pe atat miscarea se inrautatea, iar durerea a devenit atat de mare incat aveam probleme in a strange orice. Si dupa ce toata viata mi-am petrecut-o dorind sa creez arta, am renuntat la scoala de arta si am renuntat la arta complet. Dar dupa cativa ani am observat ca nu pot sta deoparte de arta si am decis sa vad un neurolog, iar in urma unei consulatii am descoperit ca aveam nervii distrusi. . Dupa ce m-a privit, doctorul mi-a spus: “De ce nu imbratisezi pur si simplu acest tremur?”
Asa ca asta am facut. M-am dus acasa, am luat un creion si i-am dat voie mainii mele sa se miste. Am realizat toate aceste picturi. Si chiar daca nu era genul de arta dupa care eram pasionat, m-am simtit minunat. Si cel mai important, o data ce am imbratisat tremurul, am observat ca inca pot crea arta. Tot ce a trebuit a fost sa gasesc o abordare diferita a visului pe care doream sa-l indeplinesc.
Am inceput sa experimentez diferite fragmente ale imaginii astfel incat miscarea sa nu afecteze munca, de exemplu am pictat cu picioarele si am mers pe panza sau am creat o imagine 2D.
In acel moment, terminam scoala si eram foarte incantat sa am o slujba adevarata si sa-mi permit noi provizii. Aveam un set oribil de instrumente si eram sigur ca pot face mai multe cu “ingredientele” pe care un artist ar trebui sa le aiba. De fapt, nu aveam nicio pereche de foarfece obisnuite.
Asadar, am terminat scoala, m-am angajat, am luat salariul, m-am dus la magazinul de arta si am innebunit cumparand provizi. Apoi ma duceam acasa si imi dadeam o serie de sarcini prin care imi doream sa creez ceva cu totul iesit din comun. Dar am ramas in aceeasi pozitie ore intregi si nimic nu-mi trecea prin minte. Acelasi scenariu s-a repetat si in ziua urmatoare si tot asa pana am simtit ca ma prabusesc. Am ramas in umbra o buna perioada de timp, incapabil sa creez. Si parca nu avea niciun semn tot ce se intampla deoarece eram in final capabil sa-mi sprijin arta, dar aveam un mare gol creativ.
Dar pe masura ce am cautat in intuneric, am constientizat ca ma simteam paralizat de toate alegerile pe care nu le-am luat inainte. Si totul pornise de la mainile mele tremurande. Imbratiseaza tremurul. Asa ca am constientizat ca in cazul in care imi vreau creativitatea inapoi nu trebuia sa ma mai gandesc sa fac ceva iesit din comun, ci pur si simplu sa ma intorc acolo.
Si m-am intrebat: oare poti deveni mai creativ cautandu-ti limitele? Ce-ar fi daca pot crea doar cu ustensile de un dolar? Din acest moment, mi-am petrecut multe seri – si inca imi petrec multe seri in Starbucks – unde stiu ca poti sa ceri inca o ceasca daca vrei, asa ca m-am decis sa cer inca 50. In mod surprinzator, mi le-au adus imediat si impreuna cu alte cateva creioane, am realizat acest proiect cu doar 80 de centi. Atunci am avut un moment de clarificare in care am inteles ca inainte de toate trebuie sa fim limitati pentru a deveni fara limite.
Am continuat aceasta abordare prin a renunta la panza si prin a ma intreba daca nu cumva pot picta pe pieptul meu. Asa ca am pictat 30 de imagini, cate una pe rand, fiecare imagine reprezinta o influenta a vietii mele. Si cum ar fi daca in loc sa pictez cu o pensula, as putea picta in miscari de karate? (Rasete)
Sau, cum ar fi ca in loc sa ma bazez pe bine sa am increderea in alte persoane ca fiind creatoare de arta? Asa ca pentru sase zile, am trait in fata unei camere de filmat, am dormit pe podea si am mancat mancare comandata la pachet si le-am cerut oamenilor sa ma sune si sa-mi impartaseasca povestea in legatura cu un moment care le-a schimbat viata. Povestea lor devenea o bucatica de arta pe masura ce o scriam pe o panza rotitoare.
(Aplauze).
Sau cum ar fi daca in loc sa-mi etalez arta, ar trebui sa o distrug? Aceasta parea sa fie ultima mea limitare, aceea de a fi artist fara arta. Aceasta idee distructiva s-a transformat intr-un proiect de lunga durata caruia i-am dat numele “La revedere, arta!” in care fiecare piesa de arta avea sa fie distrusa in urma crearii ei. La inceputul proiectului “La revedere, arta!”, m-am concentrat pe forta distrugerii, cum este aceasta imagine a lui Jimi Hendrix realizata din 7000 de bete de chibrit. (Rasete). Apoi am pus accentul pe arta care se distrugea in mod natural. Am cautat materiale temporare, cum ar fi mancarea (rasete) si chiar vinul inghetat. Ultima idee de distrugere era aceea de a crea ceva ce nu exista de la bun inceput. Asa ca am asezat lumanari pe o masa, le-am aprins si apoi am suflat in ele si apoi am repetat acelasi proces iar si iar, iar la final am asamblat videoclipurile intr-o imagine mai mare. Asa ca imaginea finala nu a fost niciodata vizibila ca un intreg. A fost distrusa inainte sa existe vreodata.
Pe parcursul seriei “La revedere, arta!”, am creat 23 de piese diferite. Ceea ce am crezut ca este cea mai mare limitare s-a dovedit a fi cea mai mare eliberare deoarece de fiecare data cand am creat, distrugerea m-a intors catre un loc neutru in care m-am simtit reimprospatat si gata de a da drumul unui nou proiect. Totul nu s-a petrecut peste noapte. Au existat momente in care proiectele mele au esuat sau, si mai rau, dupa ce am petrecut o groaza de minute, imaginea finala era chiar jenanta. Dar pentru ca m-am dedicat acestui proces, am continuat si ceva surprinzator a aparut de aici. Pe masura ce distrugeam fiecare proiect, am invatat sa las de la mine, sa ma eliberez de rezultat, de greseala, de imperfectiune. Si in schimb, m-am regasit pe mine intr-o stare de creatie constanta, gandindu-ma numai la ce urmeaza si venind cu mai multe idei decat de obicei.
Cand privesc in urma la cei 3 ani in care am stat deoparte de arta, departe de visul meu, in loc sa incerc sa gasesc o modalitate de a-mi continua drumul de dezvoltare personala, pur si simplu am renuntat. Si cum ar fi fost daca nu as fi imbratisat acel tremur? Deoarece imbratisarea tremurului nu a fost legata doar de arta si de talentul meu artistic. S-a dovedit a fi despre viata si despre a te descurca in fata vietii. Deoarece in ultimul rand, majoritatea lucrurilor pe care le facem se petrec aici, “inauntrul cutiei”, cu resurse limitate.
Faptul ca am privit limitele ca o sursa de creativitate mi-a schimbat cursul vietii. Acum cand am o problema sau cand am un gol creativ, cateodata inca lupt, dar continui sa-mi amintesc de posibilitati, cum ar fi sa folosesc sute de viermi vii pentru a crea o imagine, sa folosesc o piuneza pentru a tatua o banana sau sa pictez o imagine cu grasimea de la hamburger. (Rasete).
Una dintre cele mai recente initiative este aceea de a traduce obiceiurile creativitatii in ceva la care altcineva poate oferi o replica.
Limitele pot fi cele mai nepotrivite elemente pentru a proteja creativitatea, insa poate cea mai buna modalitate de a iesi din rutina, de a regandi categoriile si de a provoca normele acceptate. Asa ca in loc sa ne spunem reciproc sa profitam de ziua noastra, mai bine ne spunem sa profitam de limitele noastre.
Multumesc.
Apluaze. “
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
