elefant.ro

text de ALEXANDRA ȘERBAN

Unde pleacă toate când se duc? Toate trăirile noastre? Nu ar fi păcat să dispară de tot?
Așa că nu, nu pot crede că dispar. NU AU CUM.

Rămân și ele cumva înțepate într-un insectar…pentru toată frumusețea și urâțenia ce am fost. Ar fi prea păcat să dispară – atâtea comori de trăiri umane de care CERUL se minunează în imensitatea zeniturilor albastre, roz…sau ce culori or mai fi dincolo de galaxii și nori.

Și totuși aș vrea să știu:
Unde pleacă?
În ce loc?
Și amintiri și momente, și vorbe și priviri și răstălmăciri…unde se duc? Cine ține depozitul tuturor lucrurilor, emoțiilor?  A ceea ce ne-a format, ceea ce ne-a transformat, ceea ce am trăit, ceea ce am dăruit, ceea ce am creat în sufletele oamenilor pe care i-am întâlnit, pe care i-am iubit, pe care i-am rănit, cărora ne-am dăruit sau de care am fugit?

E vreo peșteră înțesată de strălucirea tuturor clipelor noastre?
Și dacă da, cum arată ele?
Ce strălucire au culorile atâtor momente din viețile miliardelor de oameni?
Cât gri stralucitor, cât mov iritant de magic, cât negru , roșu, verde, opal, turcoaz, alb domesticit și cald….din tot ce am creat…ar da lumina…acolo….în peștera comorilor OMENEȘTI?
Acolo în acea peștera rămâne totul, la final, când ne despuiem de acest corp OMENESC, când devenim cenușă și vânt, raze de soare, pământ și iarbă, ape și lavă.

Momente de durere, momente de plăcere, momente de bucurii și de extaz, momente de descumpănire, cuvinte scrise prin atingeri și bătăi de gene, prin felul noastru propriu de a întoarce spatele sau de a fugi de sau spre acel: moment, om, alegere din viața noastră

…toate rămân acolo undeva, în pivnița comorilor UMANE – în DEPOZITUL UNIVERSULUI din care stele pe cer își iau apoi strălucirea – e strălucirea emoțiilor noastre grotești, proaste, incomensurabil de frumoase sau naiv de păcătoase

…e strălucirea ființelor ce suntem, ce vom fi, ce am fost

…și până și cele mai întunecate comori ale noastre tot strălucesc – așa de frumos, așa de clar, așa de binecuvântat – Dumnezeu se hrăneste din tot ceea ce am trăit, fiecare în parte: strivindu-ne sufletul, împrăștiindu-l, reclădindu-l din bucăți.

Rugăciunile noastre, dorințele, neîmplinirile, așteptările, cugetările noastre, visurile și împlinirile, toate, toate se transformă în străluciri și stele, în boabele de rouă de pe frunzele și florile PĂMÂNTULUI, în galaxiile aleator împrăștiate în universul ăsta copleșitor de vast…în nemărginire..rămânem…căi de praf de stele și dăm voie vieții să se nască din nou, mereu și mereu, la nesfârsit prin tot ceea ce am clădit simțind.

TU ȘI EU
OM ȘI DUMNEZEU lărgind conștiința a ceea ce nu poate fi vreodată cuprins de mintea omenească, poate doar înțepat într-o bătaie de inimă și un puls răstignit în aorte
Rămânem
Praf de stele
Amintiri pe gene
căldura buzelor de pe umeri dezgoliți
atingeri
priviri și dans

scrieri
lovituri în inimă
dureri de cap și gânduri învolburate de atâtea DE CE-uri și CUM DE ?
Eroi singuratici
Făptuitori de tot ce se poate vreodată CREA
Tu și eu, noi și ei, străluciri prin frumusețea firavă a vieților noastre: intre rai, iad, păcat și Dumnezeu, între trăire, fuga și împlinire
Ne câstigăm fără doar și poate locul de a fi scriși pe cărările strălucitoare de DEASUPRA

Viatanevindeca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here