libris.ro

[fusion_builder_container hundred_percent=”yes” overflow=”visible”][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_size=”” border_color=”” border_style=”solid” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”no” center_content=”no” min_height=”none”]

oscar si tanti roz sau cum sa traiesti intr-o zi cat pentru zece ani
oscar si tanti roz sau cum sa traiesti intr-o zi cat pentru zece ani

Oare cum am putea sa facem asta? Oare cum am putea sa-i oferim clipei atata semnificatie, incat sa ne umplem sufletul intr-o zi cat pentru zece ani?

M-am intrebat de multe ori cum pot face sa traiesc mai intens fiecare clipa si aseara mi-am reamintit raspunsul. Da, mi-am reamintit, privind in ochi un copil de varsta unei zile, adica 10 ani: pe Oscar, din  “Oscar si Tanti Roz.”

Piesa asta de teatru ne pune fata in fata cu realitatea (pe care sufletul nostru o intuieste, in cotloanele lui profunde) lipsei de viata din viata noastra.

Si cine ne poate face sa fim mai sinceri cu noi insine in a recunoaste cat de amortiti suntem in interior, decat un copil?

De unde putem invata mai bine decat de la un copil noutatea ochilor cu care privim lumea, lipsa de imbacsire a sufletului cu care percepem ceea ce privim… sinceritatea cu care ne raportam la oameni, la viata si la moarte…

Cine ne poate face sa ne gandim mai profund la modul cum ne traim viata decat un copil care mai are de trait 12 zile? Si care invata de la tanti Roz, asa cum o numeste el pe asistenta din spital, sa traiasca fiecare zi in parte ca si cum ar trai pentru 10 ani…

Si pe acest drum, al redescoperirii vietii din noi, cel mai pretios dar pe care ni-l face Oscar este intuitia faptului ca, pentru a trai atat de intens viata, e nevoie sa-l regasesti pe Dumnezeul din tine.

El o face prin scrisorile catre Dumnezeu scrise pe un pat de spital, noi o putem face in mii de moduri.

Avem atatea posibilitati la indemana, de dimineata pana seara, si totusi putem oricand primi lectii de la un copil care vorbeste cu Dumnezeu de pe un pat de spital…

Poate pentru ca acolo e ultima frontiera in a realiza ca “viata e un simplu imprumut, pe care trebuie sa incerci sa-l meriti.”

Va las acum cu Oscar si cu muzica din spectacol. E mai mult decat as putea spune eu vreodata:

“Draga Dumnezeu,

Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.

Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile.

Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda.

Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!

Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.

Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare.

Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu.

Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.

Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.

Pe maine. Te pup,
Oscar”

http://youtu.be/0xRb7t9pazk

Daca vreti sa va reamintiti:

  • spectacolul “Oscar si Tanti Roz”, cu Marius Manole si Oana Pellea, la teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu
  • cartea “Oscar si Tanti Roz”, Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas Fiction

 

Pe maine. Va pup,
Mihaela

 [/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

1 COMENTARIU

  1. Cand am citit povestea lui Oscar am “vazut” atat de clar personajele incat nu simteam nevoia sa existe o piesa de teatru sau un film…Acum, ca am vazut afisul piesei, chipul Tanti-ei Rose a devenit chipul Oanei Pelea dar, paradoxal, chipul lui Oscar a ramas acelasi!

    Astept ocazia de a vedea piesa…
    Sau, mai bine zis, abia astept!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here