teoria neuronilor oglinda si constelatiile familiale
Existenta neuronilor oglinda a fost dovedita de un grup de cercetatori de la Universitatea din Parma (Rizzolatti, Fadiga, Fogassi si Gallese).
Ei au descoperit faptul ca anumiti nervi din creierul maimutelor, nervi care controleaza miscarile specifice ale animalului, transmit impulsuri atunci cand o maimuta umareste o alta maimuta care face una din aceste miscari.
Cu alte cuvinte, exista activitate neuronala in exact aceeasi regiune a creierului responsabila pentru producerea miscarii, chiar daca maimuta nu face miscarea in sine.
Miscarea este simulata la nivel mental atunci cand maimuta vede o alta maimuta facand aceeasi miscare.
Acest lucru nu este valabil numai pentru observarea vizuala. A asculta si a vorbi despre un anumit lucru sau o actiune poate sa declanseze un fenomen de rezonanta: celulele nervoase speciale ale creierului incep sa fie stimulate.
Prin neuronii oglinda suntem astfel in contact continuu cu ceea ce se intampla in jurul nostru. Oglindirea in noi insine a ceea ce se intampla cu ceilalti se intampla simultan, involuntar si fara apel la gandire.
Neuronii oglinda par sa intre in joc si atunci cand empatizam cu sentimentele altor oameni.
Cu totii stim cum e sa fim invadati de frica altcuiva, stim ca facem grimase cand vedem pe cineva ca mananca o lamaie, ca ne simtim rusinati cand altcineva se simte rusinat si ca radem atunci cand altcineva rade langa noi sau chiar simtim durere atunci cand cineva sufera.
Neuronii oglinda nu doar stimuleaza miscarile altor oameni in noi, permitandu-ne sa fim in contact cu ei; ei activeaza in noi insine senzatiile corporale si sentimentele altor oameni.
Acest lucru duce la o intelegere directa a perceptiilor si sentimentelor celor din jurul nostru. Ne simtim bolnavi cand vedem pe cineva care este bolnav.
Descoperirea neuronilor oglinda ofera un fundament stiintific fenomenului de simpatie si empatie. Acest sistem al neuronilor oglinda ne ofera fundamentul neurobiologic pentru intelegerea emotionala reciproca.
Cand experimentam sentimentele altei persoane, reteaua celulelor nervoase incepe sa rezoneze, sa vibreze si asta permite sentimentelor altor persoane sa dea o replica in propria noastra experienta emotionala.
Este posibil ca acest sistem al neuronilor oglinda sa fie fundamentul pentru latura simbiotica a existentei noastre omenesti, pentru dependenta noastra de atentie si recunoastere, pentru dorul nostru de a apartine, pentru capacitatea de a empatiza si pentru dorinta de a face tot ce ne sta in putere pentru a-i ajuta pe altii.
Faptul ca persoanele apropiate emotional sunt capabile sa se oglindeasca una pe cealalta intr-un mod intens are o importanta mare in contextul teoriei atasamentului.
Studiile stiintifice initiate de John Bowlby in privinta atasamentului mama-copil arata ce relatie profund interconectata exista intre acestia doi.
In timpul primilor doi ani de dezvoltare, copilul se afla intr-o stare de simbioza emotionala cu mama lui. Putem spune ca mama si copilul se oglindesc reciproc in termeni de neuroni oglinda. Acest lucru ii furnizeaza copilului constructia emotionala de baza de care are nevoie pentru dezvoltarea lui psihologica.
Oglindindu-si mama, copilul are acces si la ceilalti oameni care se oglindesc in sufletul mamei, de exemplu la tatal copilului, chiar daca nu mai este in viata, la frati si la surori sau la parintii mamei.
Copilul are acces la toti stramosii oglinditi in sufletul mamei, la lucrurile bune si rele care s-au intamplat in sistemul familial in care s-a nascut.
Daca mama este incapabila sa-si oglindeasca copilul intr-un mod adecvat, pentru ca sistemul ei de oglindire nu functioneaza corespunzator din cauza propriilor experiente traumatizante, atunci copilul va oglindi o imagine haotica a structurii emotionale a mamei.
Acest lucru sta la baza problemelor de legatura in relatia mama-copil si a problemelor emotionale ale copilului care decurg din asta.
Frica, tensiunea si stresul reduc capacitatea de ardere a neuronilor oglinda, iar abilitatea de empatizare si de a-i intelege pe altii scade simtitor. Astfel, o mama traumatizata nu este capabila sa oglindeasca corespunzator nevoile copilului.
Neuronii oglinda stabilesc conexiuni atat de stranse intre membrii unui grup activ social, incat ne intrebam cum mai poate fi loc pentru individualitate.
Creierul nostru se pare insa ca stie deja rapunsul. Existenta celor doua jumatati ale creierului aduc o contributie majora la dezvoltarea individualitatii: partea stanga a creierului intra in actiune cand este vorba despre planuri, intentii, actiuni proprii. Reprezentari ale celorlalti oameni sunt stocate in partea dreapta a creierului.
Constelatiile familiale
O constelatie familiala se creeaza atunci cand membrii unui grup sunt rugati sa-i reprezinte pe membrii unei familii.
Clientul prezinta in grup o anumita problema si apoi isi alege reprezentanti din sala in conexiune directa cu problema respectiva.
Fiecare reprezentant este plasat intuitiv intr-o anumita pozitie. Reprezentantii simt adesea emotiile, fricile si dorintele persoanelor implicate.
Prin aceasta metoda, dizarmonia iese la lumina. Intr-un mod remarcabil si surprinzator, povestea adevarata a familiei este exprimata si vazuta clar pentru prima data.
Cu participarea celor care reprezinta, constelatiile familiale devin o experienta foarte intensa. Multi oameni raporteaza cat de surprinsi sunt de intensitatea experientei.
Indiferent de varsta noastra, fiecare din noi este copil si ceea ce isi doreste cel mai mult un copil este armonie in familie.
Munca legata de neuronii oglinda si functiile diferite ale celor doua parti ale creierului constituie un loc foarte bun de pornit atunci cand incercam sa intelegem cum reprezentantii dintr-o constelatie sunt capabili sa exprime starile emotionale inconstiente ale clientului, fara sa-si piarda simtul propriei persoane, ramanand capabili sa diferentieze intre sentimentele din reprezentare si cele din rol si apoi iesind din reprezentare fara nicio problema.
Inca din copilarie suntem capabili sa oglindim alti oameni din jurul nostru si in acelasi timp sa ne construim propria identitate. Asta explica de ce oamenii care sunt reprezentanti intr-o constelatie pentru prima oara se descurca la fel de bine precum cei care au fost reprezentanti de multe ori.
Perceptia oglindita a starilor emotionale ale altor oameni este de importanta capitala cand alegem reprezentantii unei constelatii. Ajutati de neuronii oglinda, participantii simt intuitiv si inconstient similaritatile intre ei insisi si ceilalti participanti la seminarul de constelatii familiale sau organizationale.
Din fericire, in copilarie nu ne dezvoltam doar abilitatea de a-i oglindi pe altii; dezvoltam si contra-strategii care ne permit sa ne protejam de neuronii oglinda prea agresivi ai altora.
Suntem capabili sa controlam cat din noi insine revelam, catre cine ne deschidem si catre cine ne punem barierele de protectie.
Putem vedea acest lucru in constelatii. Reprezentantii sunt capabili sa simta doar ceea ce este pregatit clientul sa impartaseasca.
Daca se inchide in interior sau intra intr-o stare de disociere, sursa de informatii a reprezentantilor va seca.
Metoda constelatiilor familiale porneste de la ideea ca nu exista cale mai buna de a intelege si a distinge intre starile emotionale ale unui om decat prin oglindirea unei fiinte umane de catre o alta fiinta umana.
Reprezentantii sunt cel mai bun sistem de masurare pentru a intelege constitutia emotionala a cuiva.
Niciun terapeut sau consilier nu poate obtine informatii atat de precise si de complexe legate de motivele pentru care cineva sufera de atacuri de panica, depresie sau stari de confuzie, asa cum se poate face prin metoda constelatiilor familiale.
Datorita neuronilor oglinda, aproape toti oamenii par sa posede abilitatea de a-i intelege pe ceilalti dintr-o perspectiva interioara.
Mai multe detalii despre constelatii familiale aici.
