Reiki
Cele mai bune carti

Reiki

In limba japoneza, Reiki inseamna Energia Universala a Vietii.

Zilele acestea am citit cu interes cartea lui Walter Lubeck, Reiki – Manual de initiere, si am aflat despre cum poate fi folosita aceasta energie. Sistemul traditional Reiki-Usui a fost intemeiat de dr. Mikao Usui la sfarsitul secolului al XIX-lea, el fiind primul care a practicat aceasta arta vindecatoare. Walter Lubeck a folosit acest sistem traditional ca baza pentru propriul sau sistem, Reiki-Do, in care a integrat pe langa Reiki si alte elemente pe care le-a folosit in practica sa de terapeut. Iata ce scrie autorul despre Reiki:

Personal, experimentez esenta energiei Reiki ca o vibratie divina, de iubire, absolut universala, care emana bucurie si pofta de viata. Sunt convins ca se vor gasi destui oameni care vor avea dificultati in a intelege un concept atat de abstract, pretinzand chiar ca iubirea universala nu e decat o iluzie. Nu cred ca iubirea universala poate fi inteleasa plenar cu ajutorul intelectului uman sau ca fiinta se poate deschide pe toate nivele in fata ei numai folosindu-se de acest instrument.

Cert este ca cei care practica aceasta initiere se deschid din ce in ce mai mult in fata energiei iubirii, care transcende ratiunea. Experienta m-a invatat ca fiecare om are propria sa chemare si propria sa cale catre descoperirea lui Dumnezeu si a iubirii; de aceea important este ca fiecare sa aiba la dispozitie un numar cat mai mare de optiuni practice, pentru a o descoperi pe cea care i se potriveste cel mai bine

Reiki nu este o energie pozitiva, asa cum nu este o energie negativa. El reprezinta pur si simplu energia suprema a vietii la care are acces fiinta umana. Aceasta vibratie are o calitate divina, motiv pentru care nu exclude nimic si pe nimeni.

Ea ne permite sa intram in contact cu toate impulsurile vietii, conferindu-ne fiecaruia dintre noi “unicitate”. Problemele si afectiunile fizice ale oamenilor se datoreaza in esenta unei singure cauze: iluzia “separarii” de restul lumii.

Din cauza sentimentului de singuratate care deriva din aceasta iluzie, oamenii cauta in permanenta parteneri si securitate. Unii dintre ei incearca sa obtina securitatea si iubirea la care aspira prin intermediul puterii. Ei cred ca trebuie mai intai sa transforme aceasta lume pentru ca apoi ea sa se adapteze nevoilor lor.

Din acest motiv, simt nevoia sa se pazeasca tot timpul de cei din jur, pentru ca acestia sa nu le blocheze eforturile. Altfel spus, ei adopta o mentalitate competitiva. Acest nivel de constiinta este inca foarte departe de sentimentul unitatii cu Dumnezeu.

Altii cred ca trebuie mai intai sa isi ispaseasca pacatele pentru a avea parte de iubirea si gratia divina. Adeseori, ei se lupta intreaga viata pentru acest ideal, dar nu reusesc niciodata, caci aceasta vinovatie nu este altceva decat o iluzie. Putin sunt cei norocosi care traiesc experiente de natura sa ii faca sa inteleaga ca esenta lor este eliberata de orice forma de vinovatie. In final, acestia ajung sa isi realizeze esenta divina, care a existat dintotdeauna, asteptand doar ca ei sa o descopere.

Un acordaj sau o sedinta de Reiki poate oferi uneori o astfel de experienta, caci contactul cu Energia Universala a Vietii permite trezirea constiintei si punerea la unison cu unitatea cosmica.

Exista si oameni care cred ca nu pot ajunge la Dumnezeu decat daca evita toate lucrurile placute ale vietii. De aceea, ei contesta “jocurile si distractiile”, senzualitatea si sexul, mancarea si bautura, dansul si sarbatorile de orice fel. Din pacate majoritatea se transforma in niste roboti acriti de viata, incapabili sa se bucure de ceva. In realitate, ei se indeparteaza de Dumnezeu, care reprezinta el insusi personificarea suprema a vitalitatii, bucuriei si iubirii.

Aceste “strategii de viata” nu sunt decat manifestari diferite ale aceleiasi iluzii a separarii de divinitate. Cei care cad in capcana lor ajung sa creada ca nu au dreptul sa integreze in actuala viata principiul placerii si ca nu au dreptul sa fie fericiti. Aceasta iluzie a vinovatiei personale ii face sa interpreteze gresit obstacolele cu care se confrunta pe cale, devenind din ce in ce mai convinsi ca trebuie sa faca eforturi inca si mai mari, sa renunte chiar si la mai multe lucruri si sa isi asume inca si mai multe responsabilitati si poveri.

Orice om are capacitatea innascuta de a opera cu energiile Reiki, dar practica Reiki este bine sa fie intotdeauna precedata de dobandirea unei cunoasteri teoretice cat mai solide, asa cum este predata ea de maestrii Reiki la seminariile de pregatire.

Walter Lubeck descrie in cartea sa pozitiile Reiki, care sunt insotite de ilustratii clare, pline sensibilitate. El arata cum poate fi folosita aceasta energie pentru propria vindecare sau pentru vindecarea altora. M-a surprins simplitatea metodei, insa autorul subliniaza ca pentru a practica Reiki este nevoie de ceea ce el numeste “acordaj”, o deschidere a cailor energetice pe care o poate face pentru un incepator doar un maestru Reiki.

Va recomand aceasta a carte ca pe un prim pas in a afla mai multe despre Reiki-Do, “Calea iubirii vindecatoare”.

Puteti cumpara aceasta carte de la editura Mix:
http://www.edituramix.ro/
sau puteti castiga cartea De la succes la implinire la consursul care are loc pe Forum in perioada 30 iulie – 7 august:

de Corina Marin

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *