Nu cred ca am citit, in ultima perioada, o carte mai frumoasa decat Cartea trezirii, scrisa de Mark Nepo, aparuta la editura Adevar Divin. O carte despre adevaruri simple ale vietii. Cele pe care le descoperi in momente de adevarata autenticitate, cand te expui in fata vietii cu maxima vulnerabilitate si te lasi prelucrat de ea. Si ajungi sa fii trait de ea, dandu-ti seama ca, pana in acel moment, habar n-ai avut s-o traiesti.
Si realizezi ca, poate, de aceea e necesar ca, pentru o perioada, sa te traiasca ea pe tine. Probabil asta i s-a intamplat autorului acestei carti, supravietuitor al unui cancer pe creier. S-a predat in fata vietii si a mortii, a coborat in adancul bolii si s-a intors de acolo mult mai constient de sine insusi.
Pe fiecare pagina scrisa de el, gasim un preaplin al minunilor de toate zilele, o expresie a bogatiilor obisnuite ale vietii omenesti. Nu e vorba despre lucruri mari, ci despre spiritualitatea vietii de zi cu zi si despre a deveni constient de sine prin calea cea mai grea dintre toate, aceea a trairii si preturii momentelor si lucrurilor mici. Conceputa ca un fel de jurnal, adunand gandurile a 365 de zile, cartea contine tot atatea sugestii, la finalul fiecarei bucati dedicate unei zile, de conectare cu tine insuti si de constientizare a ceea ce se intampla cu propria persoana.
Nu pot decat sa va recomand sa oferiti sufletului vostru incantarea de a citi aceasta carte. Fiecare capitol incepe sa curga pe pagina prin citate superbe, din care vreau sa expun doar cateva:
“N-am fi putut ghici vreodata ca am fost deja binecuvantati acolo unde suntem…”
“Sa incerci sa-l cunosti pe Dumnezeu fara a fi asemenea lui Dumnezeu este ca si cum ai incerca sa inoti fara sa intri in apa.“
“Una din cheile bucuriei este sa fii usor de multumit.”
“Invat, mergand, unde trebuie sa merg”
“Atlas nu a fost fortat sa tina lumea pe umeri. A fost convins ca, daca nu ar face-o, lumea s-ar prabusi.”
“Daca pacea vine din privirea intregului, suferinta vine dintr-o pierdere de perspectiva.”
“Nu mai avem nimic de facut decat sa dansam in continuare.”
“Atat timp cat nu traiti pe deplin in trup, nu traiti pe deplin in Sine.”
“Pasarile invata sa zboare nestiind vreodata unde le va duce zborul.”
“Faptul ca avem inima zdrobita nu este un motiv sa vedem toate lucrurile frante.”
“Daca pastram gol centrul propriei fiinte, miracolul vietii poate patrunde si vindeca.”
“Toate raurile curg spre mare, fiindca este mai joasa decat ele. Smerenia ii da puterea.”
Iata mai jos si un fragment din carte:
“Cand ai cantat ultima data?
Intrebare pusa bolnavului de un vraci nativ american
Zaceam intins pe o bancarda intr-o camera mare de spital, dupa una dintre operatiile mele. Tocmai fusesem adus acolo, alaturandu-ma altor pacienti care asteptau in acea incapere. Era o liniste profunda, in timp ce ne priveam unul pe altul. Nu se auzea decat zgomotul delicat al aparatelor de respirat, al picaturilor de lichid pentru perfuzii si zumzetul radiatoarelor vechi.
Deodata, un batran a izbucnit in ras si, fara niciun cuvant, ne-am privit grabiti unul pe altul si apoi, pe rand, ne-am alaturat unei cascade de ras, intrerupte din cand in cand de gemete, pentru ca, dupa fiecare hohot de ras, urmele injectiilor si ale ranilor nevindecate ne dadeau junghiuri. Insa radeam si simteam durerea, continuand asemenea unui stol de pasari ranite care viseaza la viitorul lor zbor.
Rasul acela era un fel primordial si curat de cantec, o cale elementara de exprimare a suferintei noastre. A avut un efect vindecator deosebit. Am invatat un mare adevar din acel cor neasteptat, spontan. Am invatat ca pana si atunci cand ne simtim lipsiti de putere, putem intotdeauna sa dam glas durerii si sperantei, faptului neinsemnat ca suntem totusi in viata.
Adeseori subestimam puterea de a da glas, dar ea este reala si sustinatoare. Este baza oricarui cantec. Iata de ce detinutii incep sa cante. Iata de ce oamenii canta blues, chiar daca nimeni nu-i asculta. La fel se intampla in cazul tuturor imnurilor sau mantrelor orientale.
Si are efect vindecator, nu atat prin faptul ca auzim, cat mai ales pentru ca exprimam viata noastra launtrica, chiar prin cea mai slaba soapta, permitand lumii spirituale sa ne aline durerea. Astfel, cel mai incet geamat este in sine ca un cantec de leagan. Exprimand ceea ce simtim, cantecul cel mai intunecat, cantat cu sinceritate, poate deveni cel mai sfant dintre cantec.
- Asezati-va in liniste si respirati lent pana cand simtiti o oprire a respiratiei
- Concentrati-va asupra acelui blocaj, pentru ca acolo va apasa ceva pe inima
- Puneti mana pe inima si inspirati profund
- La expiratie, exprimati ce va apasa, chiar daca nu stiti ce este
- Chiar daca este doar un oftat scurt, tot e inceputul unui cantec.”
Cartea poate fi gasita aici: www.divin.ro
