Cartea trezirii
Cele mai bune carti

Cartea trezirii

Astazi vreau sa va prezint o carte de citit cu ochii sufletului si de folosit pentru pansat ranile interioare: Cartea Trezirii, scrisa de Mark Nepo, aparuta la Editura Adevar Divin.

Viata, asa cum este ea, respira prin fiecare pagina a acestei carti si ne alina sufletele. Nu sunt dezvaluite secretele fericirii, ale implinirii in viata sau vreo reteta de succes bomba cu ajutorul careia, in 30 de zile, sa devenim oameni prosperi. Ni se dezvaluie, insa, la fiecare pas, o profunzime de nebanuit si o liniste a sufletului, care nu poate veni decat din acceptarea totala a realitatii, asa cum este ea.

Iata un fragment din carte:

“Este suficient
Daca nu vedeti ceea ce cautati, vedeti ceea ce este.

Unul din lucrurile cele mai greu de acceptat pentru noi este ca, dincolo de toate visurile si dezamagirile noastre, traim si respiram din abundenta. Cand suntem in suferinta, este greu sa credem ca tot ce avem nevoie ne este la indemana, in fata noastra, in jurul nostru, in noi insine. Si este adevarat totusi.

Asemenea copacilor desfrunziti care asteapta dimineata, ceva mai amplu si mai constant decat Pamantul ne tine si ne indreapta mereu catre lumina. Sarcina noastra este doar sa prindem radacini si sa avem rabdare.

Niciodata adevarul nu a fost mai dureros pentru mine decat atunci cand am simtit urmarile primei serii de chimioterapie. Eram intr-un han, la ora cinci dimineata, dupa un drum de 24 de ore, in care am vomitat la fiecare douazeci de minute.Eram prabusit pe podea, tinand mana in dreptul coastei care imi fusese scoasa cu trei saptamani in urma. Iar sotia mea-de manie, de panica si disperare-striga: “Unde este Dumnezeu?” Si dintr-un loc necunoscut din launtrul meu, cu un fel de geamat abia auzit, am raspuns: “Aici…chiar aici.”

Prezenta lui Dumnezeu nu a eliberat vreodata durerea, ci doar a facut-o mai usor de suportat. Acum, cand lucrurile nu merg asa cum as fi vrut, incerc sa imbratisez si sa ma bucur de tot ce apare dincolo de dorinta mea. Acum, cand mi se strica masina, desi ma infurii, incerc sa ascult firele de iarba care se indreapta spre cer din santul de pe marginea soselei. Acum, cand vaza imi cade din mana si se sparge, desi ma vaiet, incerc sa-mi privesc chipul reflectat in bazinul cu apa pentru flori. Acum, cand sunt ranit, incerc sa-mi simt drumul prin confuzia reactiilor mele normale catre linistea care sta la baza oricarei experiente.

Tot ce putem spera se afla aici, plin de mister, indiferent ca e vorba de durere sau emotie, de drama sau de circumstante.

Umila provocare a omului nu consta in a fi de acord sau nu cu acest adevar. Ar fi inutil sa negam gravitatia. Calea noastra smerita, daca o putem deschide, este sa prindem radacini mai profunde decat cele o mie de visuri si de scuze care ne tin departe de pamantul pe care calcam. Tot mereu ni se cere sa lasam deoparte ceea ce dorim si speram, pentru a vedea ce este cu adevarat acolo. Este suficient.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *