Astrologie

Lună Plină în Vărsător, 3 august 2020: Binecuvântări ascunse

Luna Plină în Vărsător din 3 august este piatra de temelie pentru portalul Leului care va atinge punctul maxim în 8 august. Este o energie care aduce multe aspecte la lumină, care pune în prim-plan adevărul mai înalt și care ne ajută să ne expansionăm percepția asupra lucrurilor.

Dacă lucrurile au fost neclare până acum, această Lună Plină ne poate aduce claritate pentru a primi răspunsurile pe care le căutăm acum.

Planeta trezirii și a schimbării, Uranus, este foarte activă la această Lună Plină. Uranus se va afla în aliniere de 90 grade cu Soarele la momentul Lunii Pline. Acest lucru va aduce sentimentul de instabilitate și de nisipuri mișcătoare pentru o perioadă.

Vom observa multe lucruri schimbându-se în jurul nostru și este posibil să ne simțim instabili. Pentru o anumită perioadă de timp, poate fi dificil să avem încredere și claritate legat de ce direcție să alegem.

Atunci când incertitudinea intră în viața noastră, avem oportunitatea de vedea ce nu mai poate fi susținut și este nevoie să plece dar și ceea ce devine și mai puternic și mai stabil sub impactul zduncinăturilor cauzate de energia instabilă. Exact ca atunci când unii copaci cad iar alții rămân în picioare sub impactul aceleiași furtuni, vom putea simți și percepe cu mai multă claritate ce este real, stabil și poate fi susținut în continuare în viețile noastre. Astfel că toată această energie incertă, deși inconfortabilă, ne ajută să ajungem la un nou nivel de discernământ.

Energia de la această Lună Plină ne va ajuta să eliberăm cu blândețe ceea ce ne ține încă în frică. Prin ce ne ținem încă legați de energia fricii? Ce gânduri, credințe, oameni, circumstanțe pe frecvența fricii ținem agățate de noi? Cum ne putem recadra credințele, ideile, circumstanțele așa încât să mergem dincolo de frică?

Acum este recomandat să lăsăm lucrurile să se așeze decât să încercăm să le controlăm. A merge în flow permite Universului să ne arate cu grație calea spre inima noastră. Astfel ne putem raporta diferit la noi înșine și la lumea în care trăim.

Uranus ne scutură ca să ne trezească și să ne arate o cale nouă, mai înaltă. Uranus este cel care trezește energia Kundalini, șarpele care se află la baza coloanei. Când energia Kundalini se trezește, așa cum face acum, când suntem sub influența lui Uranus, șarpele se ridică și călătorește prin centrii energetici ai corpului, până în creștetul capului și mai sus. Când șarpele se trezește, putem vedea lucruri noi și experimenta viața la o frecvență diferită. Această trezire și activare a energiei este sprijinită de deschiderea Portalului Leului.

Portalul Leului

Portalul Leului se deschide în fiecare an în jurul datei pe 8 august, însă energia va fi deja deschisă anul acesta la Luna Plină. Luna Plină ne va ajuta să ne acordăm la energiile portalului, și astfel putem primi download-uri, întelepciune intuitivă, idei noi și inspirații care să ne ghideze pe cale. Dacă avem întrebări, căutăm înțelepciune nouă sau vrem să accesăm un nou nivel, Luna Plină ne susține.

Deschiderea și permisiunea vor ajuta foarte mult la această lună plină. Dacă ne liniștim mintea și mergem dincolo de cunoașterea noastră, putem să accesăm cu ușurință noi informații și download-uri.

Să ieșim afară sub lumina Lunii. Să-i cerem să ne aducă toate mesajele de care avem nevoie acum. Cu multă răbdare, vom putea descoperi binecuvântările ascunse din tot ce se întâmplă în ultimul timp.

Adaptare: foreverconscious.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *