un mesaj din suflet pentru tine razboinicule
Spiritualitate

Un mesaj din suflet pentru tine, războinicule!

Am primit drept răspuns la articolul “Mesaj către divinul feminin de la un războinic în tranziție” o frumusețe de replică pe care o public aici. Nu știu cine a scris-o, știu doar că este femeie, cititoare a site-ului Damaideparte.ro, care se semnează R.P. Mulțumim din suflet, R.P!

“Un suflet ca tine știe că ținta războiului nu este altcineva, ci tu. Chiar tu ești pus față în față cu tine. Unde dai, acolo apare suferința, unde alini apar cicatrici și rănile se vindecă mai ușor.

Însă mai important decât a vindeca niște răni sângerânde sau a te război este, din simpla mea perspectivă de femeie, să-ți păstrezi spiritul așa cum este. Nu te schimba pentru mine, divin feminin, ci îndreaptă-ți atenția către inima ta și dorințele din ea.

Nu ți le înăbuși, simte-le și atunci mă vei simți și pe mine. Așa cum simți chemarea războiului, așa vei simți chemarea trupului și a sufletului meu.

Acest război strămoșesc este în sânge și nu se va opri cu tine, chiar dacă îți dorești. El este de secole și va mai continua și de acum încolo. Însă îmi doresc ca în tine să sălășluiască acum profunda liniște. Pacea aceea care are de-a face doar cu noi, cu fiecare din cei care suntem și trăim experiența lui Dumnezeu fie că știm, fie că nu.

Îți multumesc că ai văzut aceste defecte în tine, pentru că drumul către inima ta este pe jumatate parcurs.

Drumul spre regăsire

Gândindu-mă la mine, din aceasta perspectivă, regăsesc acele defecte sub o formă sau alta în sinele propriu. O interiorizare prea mare, o întoarcere spre exterior sau pur și simplu o indiferență totală față de nevoile masculinului, care m-au îndepărtat de cine sunt eu cu adevărat.

Ca și tine, sunt lumină și, în lipsa ei, greșesc. Dar am înțeles să nu mă mai învinovățesc, pentru că în spatele meu nu sunt eu, ci tu, oglinda pe care o doresc din ce în ce mai strălucitoare zi de zi. Iar dacă mă învinuiesc pe mine, aș murdări-o.

Tu pentru mine ești precum o fereastră prin care văd o nouă zi, un nou răsărit, o nouă lume, o altă cameră de joacă.

Dorința ta puternică o simt, e dorința de a mi te apropia și de a mă regăsi pe mine în plenitudine și frumusețea în care îți dorești să te scalzi, îndepărtând prin înlocuire toate acele momente în care te-ai dedicat luptei care te-a opus iubirii mele.

Chiar dacă părem la fel, două mâini, două picioare, un singur cap, în sine ducem lipsa celui care ne completează fiind acea parte din noi pe care nu o putem completa singuri.

Drag scriitor sincer, îți îndrept acum recunoștința pentru ceea ce ești și pentru această destăinuire din articol.

Frumoasă conștiință masculină, fie ca regăsirea femininului tău divin să aibă ca finalitate regăsirea divinului din tine și din ceilalți!”

R.P, utilizator Damaideparte.ro

Articolul inițial care a generat această replică: http://localhost/test/spiritualitate/mesaj-catre-divinul-feminin-de-la-un-razboinic-tranzitie/

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *