Motto : Copilul este supus acelorasi forte violente, precum iubirea; la fel au fost supusi mama si tatal sau, parintii lor si parintii acestora. Aceste forte duc in special la distrugerea celor mai multe dintre particularitatile sale. – R.D. Laing în Reason and Violence: Un deceniu al filozofiei lui Sartre (1964)
Ce inseamna conflict intre parinti si copii?
Cand vorbim despre conflict parental, noi psihologii ne referim la neintelegerile dintre parinti, care pot lua diverse forme, incepand cu discutiile minore ca: pareri diferite in ceea ce priveste educarea copiilor, probleme zilnice de natura pecuniara, alte probleme specifice cuplului.
Dupa cum am afirmat anterior, in alte articole, copiii sunt observatori extrem de fini si invata prin experimentare: provoaca in repetate randuri, simt daca reactia parintilor este conforma cu scopul lor si aplica incercand sa se impuna.
RETINETI: toate aceste actiuni sunt realizate inconstient. Ei nu-si propun un plan, nu vor sa ne supere, dar au nemultumiri (emotii negative), pe care nu si le pot identifica, deci nu au cum sa le comunice.
Daca acestor nemultumiri personale se adauga cele datorate unei comunicari afective defectuoase cu parintii, stresul creste exponential si atunci aleg inconstient un comportament provocator.
Sa ne lamurim: cand vorbesc despre nemultumiri, ma refer doar la cele de ordin afectiv, nu de ordin material (pecuniar). Ceea ce ne comunica copiii sub forma „Vreau !” sunt doar cerinte materiale. Ei nu ne spun: „Acorda-mi mai multa atentie!” pentru ca nu au informatiile necesare ca sa-si identifice nevoile de ordin afectiv…
La baza oricarui conflict intre parinti si copii se afla nemultumiri, frustrari, temeri… Este extrem de dificil si pentru noi adultii sa ni le identificam, ce sa mai discutam despre copii!… Si de ce sa nu recunoastem ca NU dorim sa admitem ca am avea probleme!… Nici in ruptul capului NU am putea admite acest lucru, asa este?!…
Solutii pentru parinti si copii
Dar de fapt, avem destule de rezolvat si mai ales, asa cum am auzit in ultima vreme, NU AVEM DESTUL TIMP si RABDARE pentru a gasi solutii, nu?
Fiti sinceri si ganditi-va de cate ori nu ati rostit: „N-am timp pentru asta!”. Ce vreau sa subliniez este legat de stres-ul zilnic cu care ne confruntam ca parinti si care ne diminueaza rabdarea si abilitatea de a cauta si gasi solutii.
Toti ne-am confruntat cu conflicte si am concluzionat ca avem doar doua solutii:
1. Ne angajam si luptam pentru ceea ce credem ca reprezinta dreptate personala;
2. Ne retragem si analizam ce posibilitati avem
Aceleasi posibilitati le avem si intr-un eventual conflict cu copiii, dar diferenta este stabilita de raportul de forte. Intre adulti vorbim despre pozitii de egalitate, dar cand discutam despre copii, raportul este inegal. Avem de partea noastra autoritatea (parentala) care, credem noi, ne confera dreptul de a afirma uneori: ”Eu te-am facut, eu te omor!”
Ei bine, cati dintre dumneavoastra v-ati gandit ca exista si o a treia solutie: cea a medierii parentale?!… Credeti ca a face un pas inapoi si a iesi din situatia conflictuala este o solutie de neacceptat? …
Credeti ca ati putea trata ca pe un ESEC personal aceasta actiune?!
Va asigur ca absolut toti copiii si adolescentii cu care am lucrat, mi-au confirmat ca nu doresc sau au dorit sa-si puna in dificultate parintii. Absolut toti mi-au confirmat ca se simt neintelesi!
Sunt de acord cu dumneavoastra si sunt convinsa ca ati facut tot ceea ce ati putut pentru a le fi bine! Dar ne aflam in situatia (de facto) in care EI se situaza in relatia parinte-copil pe pozitia neintelesului si VOI, pe pozitia celui care face totul pentru copii, iar aceste pozitii nu converg care o finalitate multumitoare, ci sunt divergente (pareri diferite=finalitati diferite).
Din punctul meu de vedere, fiind si eu intr-o situatie asemanatoare, am ales sa fac un pas inapoi si sa ma retrag, incercand sa nu mai alimentez conflictul. Am identificat ce anume SIMT (care sunt senzatiile mele) si mi-am analizat propriul comportament.
Initial mi-am spus ca este bine sa vorbesc cu baiatul meu, dar am renuntat pentru ca am constatat ca NU ma auzea… Deja eram in situatia in care eu vorbeam si el nu mai dorea sa auda ce-i spun (femomen, denumit popular „SURZENIE de MAMA”).
Comunicarea nu mai era bi-univoca (de ambele parti), ci univoca (numai eu doream sa vorbim). Singura solutie pe care am gasit-o si el a acceptat-o, a fost sa discutam despre limitele pe care eu le agreez, dandu-i posibilitatea de a alege (doua solutii propuse de mine, din care el sa aleaga ce crede ca i se potriveste).
Pasul urmator a fost sa convenim ca sa respectam ce am ales impreuna. Sa nu va imaginati ca minunea a durat mai mult de cateva zile!
Dar de fiecare data incalcarea conventiei era urmata de responsabilitatea asumarii consecintelor, despre care discutam, tot impreuna. Totul se discuta ferm, fara sa ridic tonul niciodata si fara sa admit compromisuri!
Va asigur ca nu a fost usor si nici scurt, din punct de vedere al timpului pe care am fost nevoita sa-l aloc. Si ca o ultima precizare, va pot spune ca baiatul se afla in perioada adolescentei…
In final as dori sa va ofer un ghid, care sper ca va va ajuta sa identificati mai usor scopul copiilor, care este baza comportamentelor adoptate:
Tu te simti Copilul raspunde corectiei prin (raspunsul copilului) Scopul urmarit de copil este
Iritat, enervat Oprirea temporara ATENTIE
Furios, provocat, parca Intensificare a tendintei de a se face cat mai neplacut PUTERE
impins sa reactionezi
Ranit Dorinta de a rani RAZBUNARE
Disperat,
lipsit de speranta Neputinta manifesta DORINTA DE A FI EVITAT
Materialul are la baza cartea „A Parent’s Guide to Understanding and Motivating Children”, Betty Lou Bettner, Amy Lew – 2000, Connexions Press
Silvia Souca
psihoterapeut adlerian & mediator parental
