asculta mananca si inceteaza sa te controlezi
Nutritie

Asculta, mananca si inceteaza sa te controlezi!

asculta mananca si inceteaza sa te controlezi

asculta mananca si inceteaza sa te controlezi


Acesta este titlul unei noi aparitii la Editura Ascendent, care ne ofera o perspectiva noua asupra relatiei pe care o avem cu corpul nostru: cum sa ascultam mai bine nevoile corpului, cum sa il hranim in acord cu ceea ce isi doreste si cum sa eliminam ideea de control din alimentatia si din vietile noastre.

Cum ar fi sa devenim o persoana care isi permite sa fie ea insasi, atat in aspectele pozitive cat si in cele negative, o persoana care nu se judeca, nu se acuza si se accepta asa cum este, in fiecare moment al vietii ei?

Modul in care ne alimentam si ne raportam la corpul nostru este un indiciu al unor rani si al unor probleme existente pe alte planuri ale existentei. De exemplu, persoanele care aleg alimente prea sarate au o dificultate daca nu sunt ele cele care au intotdeauna ultimul cuvant de spus. Vor sa aiba dreptate, vor ca totul sa functioneze conform dorintei lor si le este greu sa se exprime, desi ar vrea sa aiba ultimul cuvant. Alimentele dulci sau zaharul inseamna lipsa de dulceata din viata ta. Esti prea exigent cu tine, iti ceri prea multe si ti-e greu sa-ti recunosti adevarata valoare. Alimentele condimentate inseamna o lipsa de pasiune, fie in viata amoroasa, fie in cea profesionala. Inseamna a te lasa condus de mental, de analitic, in loc sa simti cu adevarat ce se intampla in tine.

Un alt aspect important se refera la a-i oferi corpului tau lucrurile de care are nevoie. Pentru a afla acest lucru, e nevoie ca inainte de a bea sau a manca ceva sa ne intrebam: “Chiar am nevoie de acest lucru acum?” Si apoi sa asteptam sa vedem care este raspunsul. De foarte multe ori, ceea ce pare a fi o nevoie este de fapt o pofta.

Modalitatea de a recunoaste daca o pofta corespunde cu adevarat unei nevoi este aceea de a astepta cel putin jumatate de ora si, daca dupa acest timp uiti de ea, atunci era doar ceva trecator. Daca insa gandul la acel lucru persista inseamna ca este vorba despre o nevoie.

Pentru a avea un corp echilibrat, e nevoie sa tinem cont de senzatiile de foame si sa mancam motivati doar de foame si nu de alte motive secundare. Cand esti sigur ca iti este foame, trebuie sa te asiguri ca hranesti corpul cu ceea ce are nevoie, punandu-ti urmatoarele intrebari:

“Ce imi transmit papilele mele gustative? Vreau ceva cald, ceva rece? Ceva tare? Ceva moale? Ceva dulce? Ceva sarat?”

In general, pot aparea urmatoarele situatii:

  • iti este foame si mananci doar ceea ce vrei sa mananci
  • iti este foame si mananci orice, fara sa observi ce anume ai nevoie
  • iti este foame si mananci prea mult
  • nu iti este cu adevarat foame, si mananci din alte motive.
Motivele secundare pentru care mancam, sunt cele care duc la dezechilibre in corpul nostru. Cand actionam condusi de aceste motive, nu ne mai ascultam nevoile adevarate ale corpului. Asadar, pe langa foame, putem manca:
  • din obisnuinta (mananci la ore fixe pentru ca asa ai invatat)
  • din motive emotionale (ca sa suplinesti dezechilibre emotionale si starea de gol sufletesc)
  • de pofta (cand actionezi impins de simturi, pentru ca o mancare miroase bine, arata bine etc)
  • pentru a te recompensa (dupa ce ai facut o munca grea, meriti sa mananci o mancare de la care in mod normal te abtii)
  • de lene (mananci lucruri care nu iti plac si de care nu ai nevoie, esti constient de asta, dar esti prea comod sa-ti gatesti sau sa faci rost de ceea ce iti trebuie).

Urmand aceste principii, eliminand dietele si controlul din viata noastra, corpul nostru va cauta in timp sa-si restabileasca echilibrul natural. Corpul este cel care stie care este greutatea ideala pentru fiecare. Unii oameni sunt grasi toata viata lor, deoarece acest aspect face parte din planul lor de viata, au nevoie sa invete sa se iubeasca, deci aceasta este greutatea lor naturala.

Corpul nostru aude vocea interioara care spune: “iar am mancat prea mult”, “trebuie sa ma abtin”, “trebuie sa ma controlez”, “sa fiu mai rezonabil.” Si toate descalificarile pe care ti le faci. Schimba-ti atitudinea interioara, concentreaza-te pe dezvoltarea personala, iubeste-te mai mult, asculta-ti nevoile si indeplineste-le, mananca pentru ca ti-e foame si nu din alte motive, si vei vedea cum corpul tau va ajunge treptat la greutatea lui naturala!

Mai multe lucruri despre corpul nostru si cum putem face sa avem o relatie buna cu el o sa aflam din cursul online pe care o sa-l lansam in curand: “Cum sa avem o relatie buna cu corpul nostru?”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *