Oare in ce capcana cadem incat afirmam de prea multe ori ca nu avem timp?
Oare de ce, in ciuda faptului ca sustinem cu tarie ca nu avem timp, observam cu stupoare ca timpul nu era o piedica daca am fi fost mai hotarati si mai siguri pe sine?
Si oare ce lovitura si mai primejdioasa ne da Universul atunci cand observam ca nu timpul era resursa care ne lipsea pentru a ne indeplini visurile, ci curajul, increderea sau asumarea puterii personale?
Oricat de incarcate ar fi vietile noastre, eu tot cred ca avem timp.
Altfel cum s-ar explica faptul ca exista mame care muncesc 8 ore pe zi, dar care reusesc totodata sa petreaca timp cu propriul copil, sa iasa cu prietenele si chiar sa faca ceva pentru ele insele?
Si oare cum alte persoane reusesc sa urmeze mai multe studii in paralel fara a simti ca duc o povara?
Oare timpul este cel care ne lipseste?
Sau mai degraba valoarea pe care o acordam lucrurilor, autenticitatea cu care relationam sau micile “sclipiri” care ne fac ziua mai frumoasa?
Cred ca timpul ofera deseori a doua sansa.
Cu toate acestea, exista ceva in fiinta noastra profund preocupata care ne determina sa-l privim ca pe un dusman chiar daca el este un aliat destul de puternic daca stim sa-l folosim.
Ne este atat de la indemana incat nici macar nu-l observam pentru ca mai apoi sa-l invinovatim ca am uitat sa spunem un ramas-bun, ca ne-a patat sufletul curat, ca ne-a distantat de prietenii nostri.
Acest raspicat “ Nu avem timp ” pare a fi o himera de care ne agatam in continuare pentru a nu duce la bun sfarsit ceea ce ne dorim sa indeplinim.
Pare a fi o zona de confort deloc zgomotoasa.
Propunerea noastra ar fi sa ne cautam scuzele in alta parte deoarece timpul nu este (de cele mai multe ori) piedica noastra.
Putem incerca un mic exercitiu pentru a observa daca avem timp: ne putem propune sa bifam anumite activitati pe o perioada limitata de timp.
Daca vom reusi sa oprim mintea care ne pune o serie de piedici printre care si “Nu avem timp” sau “O las pe mai tarziu”, s-ar putea sa descoperim cu stupoare ca avem timp pentru ceea ce ne-am propus.
Si la fel de bine ne putem intreba ce ne determina sa ne culcam pe-o ureche si sa ne lasam prinsi in aceasta “iluzie”.
Ce parte din noi vrea sa se adanceasca tot mai mult in spatele acestor scuze?
Si mai ales, de ce in loc sa-i permitem puterii launtrice sa iasa la suprafata preferam sa ne ascundem de ceea ce putem deveni?
Avem timp.
Atata timp cat suntem organizati si ne stim prioritatile,timpul este de partea noastra.