Vorbe fara glas: Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra

De foarte multe ori pe langa atribuirile pe care le fac parintii (“copilul asta e neastamparat”) exista si mesaje contradictorii, incongruente. Parintii doresc ca in societate copilul sa se comporte exemplar si il pun intr-un “pat a lui Procust”, fara ca ei insisi sa treaca prin acel pat a lui Procust. Si cel mai des se observa ca un copil exprima exact defectul pe care parintele nu si-l recunoaste siesi, parintele rejectand exact defectul pe care el il are si nu-l constientizeaza.

Din cauza mecanismului introiectiei, copiii asimileaza si aspira tot ce se intampla in inconstientul parintilor lor, astfel devin cosul de gunoaie toxice ale intregii familii. Cu cat parintele este mai neautonom, mai simbiotic, mai inconstient cu privire la gandurile, sentimentele lui cu atat copilul va fi mai expus preluarii acestora.

De foarte multe ori si adultii fac greu diferenta intre gandurile si sentimentele lor si preluarile de la parinti si este nevoie de o munca profunda de recunoastere si constientizare a ceea ce e al lor si ceea ce e preluat. Alteori alti membrii decat copiii preiau si exprima sentimentele neconstientizate ale altui membru (frecvent femeia exprima deprimarea sotului care se manifesta agresiv si abuziv).

……………………………………

In orice relatie-legatura exista patru faze: atasarea, crearea legaturii, separarea si jelirea. Daca primele doua sunt placute, ultimele doua nu sunt deloc placute, insa sunt foarte necesare pentru urmatoarea legatura.

Daca procesul de jelire nu este realizat, persoana nu va putea sa investeasca intr-o alta legatura si nu se va lega autentic, ci doar ca substitut pentru legatura pierduta. Asa se face ca multe persoane dupa ce ies dintr-o relatie prin despartire de partener, divort plonjeaza imediat, la scurt timp intr-o alta relatie. Ele nu isi traiesc doliul dupa relatia anterioara.

Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cand se desparte de vreun partener-partenera, cand iese la pensie, neluand in seama alte pierderi: pierderea unui inel, pierderea unui zambet, pierderea timpului, pierderea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gand frumos, pierderea tineretii.

Orice schimbare (fie ea fireasca sau nu: gradinita, scoala, facultate, parasirea cuibului, casatorie, mutarea in alta casa, primul copil, imbatranirea, pensionarea, somaj, deces) implica o separare si o pierdere.

………………………………………………………

Fiecare persoana trece prin doliu in felul sau. Daca doliul vine dupa o suferinta grea, pierderea e de fapt ca un fel de eliberare si libertate. E normal si firesc sa fie asa si nu altfel. Fazele doliului sunt un reper, nu sunt intotdeauna traite cronologic. Este important sa trecem prin doliu, desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos.

Societatea occidentala a pierdut contactul cu ritualurile stravechi de jelire. Astfel oamenii care trec printr-o pierdere au diverse convingeri disfunctionale, deloc constructive, referitoare la trairea doliului. Doliile patologice, depresiile care apar dupa doi ani de la decesul cuiva, adictiile (fumat, alcool, drog, sex, mancare, munca) nu arata decat ca doliul nu a fost trait real, ci doar simulat.

Unii oameni au impresia gresita ca “Trebuie sa fie puternici si sa nu arate vulnerabilitatea” in cazul doliului. Cred ca ati auzit destul de des, pe cineva care “incuraja” pe altcineva aflat in proces de doliu prin cuvintele: “draga trebuie sa fii tare!”. Aceste cuvinte exprima o conceptie paguboasa care era aplicata mai ales barbatilor, insa mai nou a inceput sa fie spusa si femeilor.

Vedem la inmormantari persoane care fac orice altceva decat sa planga (isi fac de lucru cu punerea mesei si alte rituri concrete, sau se imbata, se poarta ca niste roboti). La tara, aducerea bocitoarelor este o forma de a facilita familia sa isi planga decedatul. Acest obicei catartic nu se realizeaza la oras.

Din pacate mai ales la oras este valorizata neexprimarea emotiilor si “puterea” aparenta a unei persoane, nu autenticitatea personala. A fi puternic in acest context inseamna patologie. Daca iti vine sa plangi, plangi! Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.

Foarte des, cei din jurul persoanei care a suferit o pierdere, nu suporta ei insisi durerea intensa si atunci incep sa respinga acea persoana.

Unele persoane care au suferit o pierdere cred ca nu vor fi ascultate de cei din jur si se inchid in ele. Ar fi de dorit prientenii, rudele, sa nu creada ca supravietuitorul nu sufera sau nu doreste companie, chiar daca declara acest lucru.

………………………………………………………

Subiectele abordate in carte:

Inceputurile
Legaturile
Deciziile din copilarie si pierderile
Pierderile si transmiterile transgenerationale prin arborele genealogic
Copilul sacrificat si pierderile
Traume si violente
Traversarea procesului de doliu
Apararile eului si pierderile
Fazele doliului
Adevaruri in cazul pierderilor
Invatarea abilitatii emotionale
Sentimentele nu au morala
Furia, energia vietii
Ura, umbra iubirii
Cum ne vindecam

Cartea se poate comanda la www.edituraascendent.ro (office@edituraascendent.ro, edituraascendent@gmail.com, tel 0747085371).

Pagina: 1 2