Un iluminat despre acceptare

Pentru orice altceva este util. Pentru lumea practica functioneaza destul de bine. Acum, cand spuneti DA oricarei forme pe care ar putea-o lua aceasta clipa, ce se intampla… Acum vine o forma pe care o ia clipa. “Foarte bine! Ii urez bun venit acesteia, pentru ca exista.”

Formei pe care prezentul o ia, de obicei… ceva din voi, care e structura egoului, incearca sa-i reziste ca fiind limitata, insuficienta… “N-ajunge, nu ma implineste…”

Si, prin a opune rezistenta acestei forme, situatii, unui fapt, unei fiinte umane (si toate acestea pot aparea doar in prezent)… opunand rezistenta, orice forma careia ii rezistati consolideaza propria forma a identitatii.

Exista o contractie in identitatea voastra ca forma cand se opune unei forme ce apare in prezent. Aceasta contractie intareste iluzia egoului. Acest lucru face placere, are un puternic impuls vital. Supravietuieste prin opunerea rezistentei.

Cand incetati sa mai opuneti rezistenta, pentru ca zariti prin inutilitatea si nebunia de a trai in acest mod, si imbratisati prezentul (este forma pe care clipa o ia), cand acceptati, dintr-o data (ceea ce zic acum e doar o metafora)… apare o senzatie de spatialitate imprejurul a ceea ce se intampla in prezent.

E un spatiu mai amplu in interior… probabil in interior si-n exterior… un spatiu imprejurul formei prezentului… ar putea fi… o fiinta umana, o situatie, ceva ce-a decurs gresit… si asta se intampla frecvent… mintea catalogheaza drept gresit ceea ce se intampla altfel decat ar trebui sa se intample. “Asta n-ar trebui sa se intample acum…”

Da, dar se-ntampla! “Da, dar nu trebuia!” Dar se intampla. “Ah, ok…” Va aliniati faptului consumat. Si asta brusc… hiuuuh! Exista un spatiu imprejurul formei prezentului. Se intampla inauntrul unui camp de… da… pace imprejmuitoare! Nu poti… nu-i ceva ce poate fi captat cu usurinta in cuvinte… sau ganduri… pentru ca nu are forma.

Prin actul pe care l-am putea numi “daruire”, intrati in stadiul de daruire constienta. Daruire lui Dumnezeu… asta-i un picut abstract. “Cine stie ce-si doreste Dumnezeu? Cum ma daruiesc Domnului?”

Daruire catre orice forma pe care ar putea-o lua prezentul, pentru ca per total, despre asta-i vorba. Este intrinsec relationat cu totalitatea cosmosului. Totul este complet interconectat.

Astfel, forma pe care o are acum prezentul nu putea fi in alt mod. Intregul univers a reprezentat aceasta ca pe o forma. Este un micut ego in mintea mea care vrea sa contrazica toate astea… sa se consolideze prin aceasta contradictie.

Aceasta e suferinta. Aceasta este cauza suferintei umane, ca nu va cunoasteti pe voi insiva dincolo de aceasta mica forma.

Astfel, apare brusc o adanca spatialitate cand va daruiti complet, prin acel DA total. Astfel va daruiti lui Dumnezeu. In aceasta daruire, intreaga structura a egoului ce traia din a opune rezistenta si din negarea prezentului, se domoleste…

Apare o brusca profunzime a fiintei… si o pace care ramane indiferent de forma pe care o ia prezentul. Deoarece, destul de frecvent, cum deja am aratat, este o limitare, PARE o limitare in viata voastra. Nici vorba de asa ceva, dar e deja aici. Asadar, limitarea de care unii oameni isi petrec intreaga viata fugind, intern si extern, de limite.

Nu spun sa nu schimbati o situatie daca schimbarea este posibila. Insa daca intampinati, in orice situatie in care v-ati putea afla, noi limite – si le veti intalni – da, va puteti imbunatati modul de viata, dar, chiar daca-i imbunatatit, alte limitari vor aparea.

V-am dat ca exemplu in discutia de ieri actrita neangajata, care putea lucra ca si chelnerita opunandu-se acelei situatii sau daruindu-i-se ei, unei limitari aparente. Pentru a se afla in starea de daruire, in povestioara pe care-am zis-o pentru a va explica starea de daruire, ea onora prezentul.

Fiecarui client al restaurantului, in loc sa-i spuna: “Iata-ma, sunt o mare actrita, dar ce mi-a oferit viata? Un servici de chelnerita!” (astfel, nu poti onora prezentul… pentru ca acum limitarea e dezagreabila – personal, ai fi continuat sa lupti, si fiecare client ar fi simtit asta. Nu-ti place acest prezent si esti o parte din el.)…

Si atunci, ea a intrat in rolul de… “E bine si asa!” Nu un concept mental: “Ar trebui sa accept, sunt o chelnerita.” E mai degraba un ego conceptualizat sa gandesti asa. Sigur ca nu esti o chelnerita! E un serviciu temporar. Nu esti nimic permanent. E o functie temporara.

Asadar nu te certi c-o identitate dezagreabila si insuficienta. “Sunt chelnerita. Asta mi-a daruit viata.” Accepta pur si simplu… Nu ca esti chelnerita, e o iluzie… Accepta pur si simplu momentul… Asta esti, iar clientului: “Va pot ajuta?” – onorand si acceptand prezentul.

Astfel intra o energie total diferita in interactiune si clientul simte ca este respectat. Respecti prezentul si orice forma pe care ar putea-o lua clipa. Asta se subintelege. Daca respecti prezentul, orice forma pe care el si-o asuma e respectata.

Astfel, servind mai multi oameni in acest mod, cunoaste un director care ii ofera “Telefoneaza-mi, te rog. Numele meu e Steven Spielberg.” S-a petrecut o mutatie. Trei ani mai tarziu e o actrita celebra pe plan mondial…”

Fie ca anul 2009 sa fie pentru noi toti anul acceptarii!
de Corina Marin

Pagina: 1 2