Si Dumnezeu poarta negru uneori

Fragment din cartea
Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi
www.edituraascendent.ro
de Cristiana Alexandra Levitchi

Artista

Avea 16 ani si era la liceul de arta. Fusese diagnosticata cu sindrom cefaleic. Fusese internata la spitalul unde lucrez si cum investigatiile nu aratau o suferinta organica, atunci au trimis-o la mine. Parintii ei erau despartiti de cand avea ea patru ani. Locuia cu mama. Avea o inteligenta generala foarte buna, rezultate foarte bune la scoala, straduindu-se sa ia note cat mai mari pentru a accede la o bursa. Era o fata frumoasa, bine legata, inalta, dar cam baietoasa in comportament.

Din desenele pe care le-a lucrat in cabinet a reiesit un caracter perseverent, hotarat. Isi refuza feminitatea devreme ce nu exista nici un element masculin in familie. Avea nevoie de a se arata superioara intelectual compensand astfel inferioritatea fizica si sociala.

Organismul moale

Si cum durerea de cap arata in plan psiho-spiritual o neacceptare de sine, toata terapia a fost centrata pe descoperirea de sine. Spunea ca durerea de cap era intensa, mai ales seara.

T: Ce simti acum in corpul tau? (avea o postura barbateasca nerelaxata, rigida si incordata)
A: … In corpul meu? (surprinsa si contrariata)
T: Da, adica ce fel de senzatii ai… Simte-ti corpul… Ce-ti spune el acum?
A: Este cam obosit… desi eu ma simt bine asa cum stau.
T: Observ ca esti cam incordata in pozitia ta… Cum te simti in ea?
A: Imi place sa stau asa picior peste picior si sa am un punct de sprijin cu pamantul… Altfel parca as fi bleaga.
T: Iti place sa ai un punct de sprijin cu pamantul, pentru ca altfel, spui tu ai fi bleaga… Cum asa – bleaga? Ce-ti spune asta despre tine ?
A: Ca vreau sa ma mentin pe pozitie?!
T: Uite ce te rog… accentueaza starea de acum… incearca sa intri mai bine in aceasta stare… asa cum stai cu un picior peste celalalt, dreapta pe scaun… si spune-mi ce simti…
A: Incepe sa tremure piciorul care sta pe pamant, de greutate.
T: Accentueaza greutatea tot mai mult… si mai mult…
A: Da… (vadit inconfortabil) incepe sa ma doara capul foarte tare… De fapt cand sunt tensionata ma doare capul… ma enervez, sunt tensionata… Imi spunea ca atunci cand este nemultumita si frustrata, isi reprima furia, agresivitatea – aceasta fiind sublimata prin creatiile sale artistice, care toate sunt pe teme violente cu mult sange.
T: Unde anume in cap simti durerea?
A: In crestet cand mi-e frica, in spate cand ma concentrez si in rest peste tot…
T: Hai sa vedem… Cum este acolo, in spate?
A: E rosu, un fel de organism moale care are in el un rubin colturos…
T: Ce ai fi tentata sa-i faci?
A: Sa-l scot de acolo ca ma incomodeaza… (face un gest de a trage, apoi de smulgere. Ramane in mana cu organismul)
T: Acum il ai in mana.
A: Il arunc! da… unde?
T: Gaseste un loc aici in camera unde l-ai putea arunca… (Se ridica si se uita in jur, deschide usa si-l arunca) Gata?
A: Da… si este bine… Buhm… S-au dus… A… liniste… simt pace…

Spatiul din vis

M-am legat de o informatie de-a ei prin care spunea ca deseneaza cam aceleasi tipuri de spatii si teme preferate – pe care le si viseaza. Visele erau repetitive prin personaje, spatiul si tema prezenta. Mi-a vorbit de un anumit spatiu (care revenea obsedant in desenele ei), in care se simte in pace, un timp dupa care se simte disperata. Spatiul desenat de ea era ingradit (frica de contact social), cu cateva morminte, cruci si o casuta. Culorile folosite erau: cenusiu – care exprima starea ei de indecizie, de neutralitate rationala, de nonimplicare afectiva, negrul – disperarea, revolta si albul – nedefinitul, perfectiunea, raceala. Mi-a spus ca ii place atmosfera gen Salvador Dali.

Pagina: 1 2