Esti special (Pancinello), de Max Lucado

Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.
- Pe Eli?
- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.
- Dar de ce?
- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.

Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

- Dar nu este drept!, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!

Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.
- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…
- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!
- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!
- Chiar nu-ti pasa?
- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!

Pancinello incepu sa rada:

- Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

- Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!

Nimeni… niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

- In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
- Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
- Stiu, mi-a povestit despre tine.
- De ea de ce nu se prind etichetele?
- Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
- Cum adica?
- Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
- Pai, nu prea…
- Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

- Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: “Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”

Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…

de Max Lucado
www.maxlucado.com

Pagina: 1 2