22
2009
Despre realizarea Sinelui si… revelarea divinului
Un sistem intreg – care, aparent, are raspusuri pentru orice – nu reuseste sa ii raspunda lui Joshua (si nu numai lui)… si totusi… divinitatea gaseste modalitati neasteptate de a ne raspunde la intrebari si, in final, chemat sau nu, divinul, sacrul, se reveleaza – dar o face cand ia el aceasta hotarare, cand considera ca suntem pregatiti pentru acest lucru, nu cand hotaram noi.
Unul dintre simbolurile Sinelui este Dumnezeu, insa Jung aminteste ca nu a folosit in lucrarile sale concepte teologice, ci s-a bazat pe surse de provenienta psihiatrica, psihanalitice si culturale.
La nivelul constientului, Sinele se manifesta printr-o diversitate de simboluri, simbolul fiind singura forma de exprimare a continuturilor psihice necunoscute: piatra alchimistilor, figurile geometrice de tip mandala, folosite in practicile religioase orientale, figuri religioase importante (Budha, Cristos) – toate acestea sunt dupa Jung simboluri ale Sinelui, Cristos reprezentand perfectiunea de ordin divin.
Avand in vedere ca simbolul este singura modalitate de legatura intre inconstientul colectiv si constient, este necesar sa li se povesteasca copiilor basme si legende, iar adultilor sa li se transmita cunostinte religioase, pentru ca mesajul inconstientului sa fie integrat in constient, pentru a accede de la un eu imaginar la un eu veritabil.
Dupa Jung, daca nu incercam sa intelegem simbolurile si sa le integram (in aspectele lor pozitive si negative), lasam loc pentru aparitia fobiilor, obsesiilor, reprezentarilor ipohondrice si perversitatilor intelectuale.
Desi de formatie initiala psihiatru, Jung afirma: „Exista multi oameni despre care se poate afirma ca sunt nebuni si care fac experienta divinului, iar eu nu le voi contesta autenticitatea trairii, caci stiu ca acest gen de experienta necesita curaj si soliditate pentru a-i putea rezista. De aceea, mi-e mila de cei care au fost zdrobiti si nu-i voi vitregi pretinzand ca s-au impiedicat de un simplu obstacol psihologic…”
Jung a presimtit prezenta divinului, a sacrului, inca din copilarie, cand, la varsta de opt ani, asezat pe o piatra, a avut reflectii aparent stranii pentru varsta lui: „Se intampla deseori, cand eram singur, sa ma asez pe piatra, si atunci incepea un joc al gandurilor care suna cam asa: ‘Eu sed pe aceasta piatra. Eu sunt sus, iar ea este jos.’ – Dar si piatra ar putea sa spuna: ‘eu’ si sa gandeasca: ‘Eu ma aflu aici pe aceasta panta, iar el sade pe mine.’ Atunci s-ar ivi intrebarea: ‘Sunt eu acela care sade pe piatra sau sunt piatra pe care sade el?’”
Experienta interioara nu este acelasi cu experienta traita, ea trebuie experimentata profund, insa nu intotdeauna o experienta traita profund devine o experienta interioara. Este vorba despre o experienta intima sacra, ce nu se explica si nu capata sens decat prin cunoasterea implinita.
Prin prisma suferintei pe care a traversat-o intr-o etapa tarzie a existentei sale, Jung a ajuns la cateva adevaruri interioare si ajunge sa afirme ca: „exista forte de natura personala cu care un contact intim este foarte personal si foarte posibil”.
Pacientii pe care ii avea in terapie in casa pe care singur si-a construit-o in afara Zurich-ului dupa ruptura de Freud, puteau observa, gravata in piatra grinzii de deasupra intrarii, urmatoarea inscriptie latina, transcriere dupa un oracol din Delphi:
„Vocatus atque non vocatus, deus aderit”
„Chemat sau nu, zeul va fi prezent”
Semnificatia pe care o da acestui gest este: „Da, zeul va fi prezent, dar sub ce forma si cu ce intentie? Am pus sa se graveze aici aceasta inscriptie pentru a aminti pacientilor si a-mi aminti mie insumi ca teama sau frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; aici incepe o alta cale la fel de importanta, nu de apropiere de crestinism, ci chiar de Dumnezeu, ceea ce pare intr-adevar chestiunea finala”.
Jung mai afirma ca: „A vorbi despre Dumnezeu este usor si ii da omului certitudini false. Dar este greu de vorbit cu Dumnezeu si este in general putin apreciat.”
Este, asadar, vorba despre un eveniment atat de singular si de inimitabil, incat este „total imposibil sa va explic pe scurt calea de urmat pentru a ajunge la experienta interioara. In primul rand, nimeni nu poate spune ca ea este asa sau altfel; ea nu se transmite prin cuvant. Nu stiu daca imi cunoasteti scrierile; ele contin multe elemente in legatura cu metodele de urmat, dar lectura lor in sine ar putea, eventual, sa va deruteze cu desavarsire…”
Spre finalul vietii sale, intr-un interviu, Jung a fost intrebat: „Credeti astazi in Dumnezeu?”. Raspunsul sau a fost: „Astazi? (o clipa de tacere). N-am nevoie sa cred. Eu stiu.”
Intalniri placute cu divinul din jurul vostru,
Mona Georgescu
Pagina: 1 2
Articole asemanatoare
Newsletter
Categorii
- Carti
- Cutia cu metafore
- Descoperiri
- Dezvoltare personala
- Evenimente, cursuri, conferinte
- Ganduri (in)directe
- Ganduri (ne)insemnate
- NLP (Programare Neuro-Lingvistica)
- Psihologie practica
- Psihologie practica / Comunicare
- Psihologie practica / Motivatie si succes
- Psihologie practica / Negociere si Persuasiune
- Psihologie practica / Negociere si Persuasiune
- Sanatate
- Spiritualitate



















