Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.

In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul dintre acestea.

Cred ca fiecare dintre noi a trait macar o data bucuria de a intelege dintr-o data, dintr-o perspectiva mai inalta, mai luminoasa, un adevar care pina atunci ii era ascuns. O minune se petrece, apare un om care-ti spune citeva vorbe, citesti o carte care te lumineaza si, dintr-o data, un nou adevar completeaza cunoasterea ta, intregind-o, facind astfel viata ta mai plina de savoare, mai frumoasa.

Despre o asemenea “bucurie a intelegerii” am sa va povestesc acum.

M-au preocupat intotdeauna relatiile umane si am cautat sa inteleg motivatia subtila a simpatiilor si antipatiilor mele spontane, cauzele profunde ale “nasterii”, “evolutiei” si “mortii” relatiilor mele cu ceilalti.