constelatii familiale
Mar
20
2009

Cum sa devii un Manager Nesuferit – 37 de metode testate

8. MANAGER DIN INTAMPLARE

In opinia mea Managerul Nesuferit este reprezentat de persoanele care in anumite contexte ajung intr-o pozitie de management intr-o “singura” zi, neavand un background in spate sau o baza formata; aceia care nici macar nu au idee despre management, ce sa mai spun de strategii, iar pentru ei titulatura lor profesionala reprezinta doar superioritate, putere si control.

Managerul nesuferit este acela care crede cu tarie ca subordonatii sunt doar “muncitorii de pe plantatii”, nu au un cuvant de spus, opinie pertinenta sau valoare.

Considera ca lumea incepe cu el si tot la el ajunge finalul. Are obsesia puterii si a controlului, de aceea se implica in tot ce se intampla in firma insa, doar pentru a controla/monitoriza, nu crede in creativitate, inovatie, dezvoltare, motivarea personalului din subordine.

Nu stie sa gestioneze situatiile noi si atunci intra in panica, chiar daca este vorba de ceva banal. Toate discutiile cu el se rezuma la cifre (fie ca e vorba de buget, fie ca este vorba de facturare – insa nu se pune problema atunci cand isi deconteaza pranzul luat in timpul programului cu sotia, consumul exagerat de combustibil sau factura aferenta telefonului sau ce contine multe cifre insumate in urma dicutiilor cu toate persoanele din agenda), vine inainte de program la lucru, pleaca intotdeuna ultimul – doar pentru a se putea uita la ceas cand pleaca fiecare angajat.

In linii mari, pentru mine Managerul Nesuferit este sinonim cu dictator, gandire ingusta, slaba pregatire profesionala, cu limite datorate unor complexe personale.

9. MANAGERUL „MULTILATERAL DEZVOLTAT”

Daca te trezesti cu gandul ca nu esti in filmul potrivit si te culci intrebandu-te daca ti-a scapat vreo firma la care sa nu fi aplicat pentru un job (desi stii sigur ca nu e niciunul disponibil), daca te tarasti spre birou garbovit ca un pensionar reumatic (desi cu o seara inainte ai fost vioi in club), daca nu mai ai idei, pentru ca oricum nu le ia nimeni in serios, daca nu mai convingi, pentru ca ti-e jena sa vorbesti in forme fara fond, despre o companie in care nu mai crezi, daca in laptopul tau e mai multa viata decat in propriu-ti trup, daca atunci cand intra EL/EA pe usa ti se activeaza subit ulcerul din studentie si cand iti arunca uitatura de „nu-i a buna” iti vine sa-i infigi un tarus in inima, ai „mai presus de tine” un Nesuferit.

Unul care te frustreaza, ignora, subestimeaza, discrediteaza, care nu deleaga, pentru ca stie mai bine si o face pe motiv ca „angajatii sunt neexperimentati”, care iti gratuleaza inovatiile cu „ce idee stupida”, si poarta pe buze melodiosul „nu se poate”, care e erou cand atrage clienti (= gaseste fraieri) si victima a neprofesionalismului angajatilor cand ii pierde, unul ale carui neimpliniri amoroase se citesc in bitii din tonul cu care isi admonesteaza echipa.

Dar un Manager! Asa ca-l lasi sa fie Nesuferit pe limba lui, in lumea lui, pe care o pricepe doar EL, in care se scalda EL, marele om, nesuferit, nemuritor si rece.

10. MANAGERUL INECHITABIL

Atunci cand ii dai un document il corecteaza mereu. Chiar daca taie doar un cuvant sau mai pune 2 virgule, sau reformuleaza o propozitie care in final suna la fel ca prima data… dar trebuie facute modificari.

Atunci cand ii duci un document taie pe el in nestire cuvinte, inlocuindu-le cu un scris indescifrabil, care nu inseamna nimic pentru ca nici el nu stie ce trebuie acolo… da’ te mai gandesti tu.

Atunci cand este ceva de carat in firma (materiale, birouri, cutii) nu conteaza pentru ce esti tu angajat si ce studii ai… cara, tata! (Combinat cu “Nu e gata?” din 10 in 10 minute.)

Este acela care sclavageste cativa oameni care stiu sa faca lucruri iar celorlalti le mareste salariul considerabil. Este acela petru care renegocierea de salariu este de fapt o impunere dupa cum are el chef. Nu-ti convine?… ramane salariul vechi si gata. Este acela care nu incearca NICIODATA sa-si tina oamenii buni, care pleaca chiar pt 1 milion in plus…

12. MANAGERUL OBSEDAT DE MONITORIZARE

Managerul Nesuferit este managerul care le stie pe toate si vrea sa stie tot ce se intampla in mintea si in calculatorul tau, cel care te pune sa iti cronometrezi activitatile – fiecare 2 minute pe care le-ai petrecut cautand un folder, cele 30 de secunde in care ai vorbit cu cine stie ce client la telefon.

Managerul care pe langa ca te pune sa cronometrezi are reminder pentru fiecare activitate si deadline al tau si te verifica la fiecare pas, care nu iti acorda incredere deloc si care orice idee ai avea el gaseste ceva mai bun, care-ti numara minutele pe care le petreci la tigara, ca la sfarsit de luna sa te anunte ca nu mai ai voie sa iesi la tigara decat in pauza de masa si dimineata daca ajungi mai repede la lucru…

Managerul pentru care cele mentionate mai sus nu sunt suficiente si mai tine si sedinte saptamanale cu tine ca sa fie sigur ca ii spui tot ce faci in fiecare zi si vrea sa ii spui de fiecare data cum ai putea face sa iti imbunatatesti modul si timpul de lucru!

Credeti-ma ca exista!

13. MANAGERUL DE CARTIER

Manager Nesuferit: incaperea se afla intr-o cladire veche nerenovata, cu geamuri sparte, rame de lemn, teracota in loc de calorifer, o cafetiera ruginita si nespalata de saptamani, podea care scartaie si doua scaune de lemn, cu spatarele decojite in fata a doua birouri cu sertarele pline de harti invechite.

In a doua incapere, rasare pe un covor persan, biroul managerului… birou reconditionat, incapator, dar plin de hartii. In fata biroului se afla un scaun de piele, pe marimea burtii de bere a managerului.

In fiecare dimineata managerul este ultimul care ajunge la serviciu. “Buna dimineata” inseama – “FA, DA’ CE DRAC’, CAFA E RECE?” (cu un ton foarte ridicat) in urma lui se simte un miros puternic de mahmureala si corpul transpira aburi de alcool.

Nu stie nici macar dupa un an de lucru, exact cum se numesc cei doi angajati cu care imparte incaperea. Azi propune o directie, maine schimba totul cu 180 de grade. Are de gand sa o inlocuiasa pe contabila cu care a lucrat in ultimii 5 ani cu noua amanta.

Citeste Libertatea si o considera pe Oana Zavoran – un exemplu viu. Are datorii la banca si spera sa isi recupereze din datorii, jucand noapate de noapte la casinoul din cartier. Stie ca numai el este in stare sa conduca afacerea si reuseste sa culeaga din ochii angajatilor frica si o constinta cum ca „eu sunt un simplu angajat, NU AM DREPTUL SA GANDESC”.

14. MANAGERUL DIN EPOCA DE PIATRA

Managerul Nesuferit este o persoana care nu are nici un respect pentru tine ca angajat. Managerul Nesuferit te trimite, pe langa problemele firmei, sa ii rezolvi si problemele personale, de genul sa ii platesti facturile de utilitati sau sa ii cumperi de mancare. Iti da totdeauna sarcini in plus dar te uita la maririle de salariu. Nu iti ofera traininguri sau sanse sa iti dezvolti abilitatile si sa progresezi.

Managerul Nesuferit iti este inferior din multe puncte de vedere si ii este teama de tine pentru ca esti mai tanar si ai putea sa il pui intr-o lumina proasta. De aceea nu iti da sarcini sa te puna in valoare. Nu stie limbi straine foarte bine dar se chinuie sa o ascunda. Nivelul sau de studii este de multe ori inferior nivelului tau de studii.

Ii place sa iti spuna povestile lui, sa il asculti, dar nu il intereseaza de ale tale. Pare amabil cu un zambet prefacut si de treaba, dar de fapt e doar fara coloana vertebrala.

Managerul Nesuferit are forme diverse si multiple, se afla in toate mediile de lucru, il intalnim la tot pasul, poate fi femeie sau barbat, tanar sau batran, amabil in aparenta sau mereu pus pe critici. Concluzia este aceeasi, tu esti doar un angajat de care se poate lipsi daca ceva nu iti convine din comportamentul lui. Nu are motive sa se chinuie sa te respecte sau motiveze.

15. MANAGERUL „EU SUNT SEFU’”

Portretul la minut al Managerului Nesuferit: este acel manager care nu pierde nici o ocazie ca sa iti spuna ca el este ” SEFUL”.

16. MANAGERUL „DEZBINA SI STAPANESTE”

Pe parcursul anilor, am avut tot felul de sefi. O singura persoana a reusit performanta de “a-mi ajunge nesuferita”. Actiona pe principiul “dezbina si condu”.

Isi dorea un colectiv care s-o ridice in slavi pentru calitatile sale, in permanenta. Sa-si indeplineasca fiecare sarcinile, ca niste roboti, dar la un inalt nivel calitativ. Si fara interactiuni intre “executanti”. Iar la acordare de sanctiuni, actiona drastic.

De la inceput, te aborda asa incat sa ajunga sa te cunoasca foarte bine. Apoi incepea cu barfele, pe la spate. A procedat la fel cu toti angajatii.

17. MANAGERUL „IN FAMILIE”

Managerul Nesuferit este cel care are ca angajat unul dintre copii; mai rau este cand respectivul copil nu prea are habar ce sa intampla intr-un business, nu se implica… etc. si atunci inevitabil managerul te compara cu el (ca fiul meu, nu ca e al meu dar are niste calitati, a crescut intr-un anumit mediu, are diploma de la “nu stiu ce scoala” si de fapt acest tip de manager se cam minte singur, ar vrea sa spuna: “mi-as dori ca si el sa fie ca tine”).

18. MANAGERUL „NIMIC NU ESTE BINE”

Managerul Nesuferit este cel care nu stie sa comunice cu angajatii, ii crtica mereu indiferent de cat de mult se straduiesc sa demonstreze ca sunt niste angajati constiinciosi, care dau tot ce au mai bun la locul de munca.

Este cel alaturi de care nu poti lucra cu tot sufletul din cauza ca te crispeaza toate criticile lui zilnice, in final cautand alta companie care sa te respecte si sa poti lucra dezvoltand abilitatile tale.

Este acela care nu respecta pe nimeni, un om fara sentimente, nu are nimic in comun cu a fi pretuit pentru carisma sa si nu pentru functia de conducere pe care o detine.

19. MANAGERUL AROGANT

Pentru a te califica in categoria Managerilor Nesuferiti trebuie sa indeplinesti cumulativ urmatoarele conditii:

1. Aroganta
2. Sa te comporti ca un “stie tot”
3. Ori de cate ori un angajat vine cu o idee spune-i ca e cretin
4. Arata ca nu-ti pasa de oameni ori de cate ori discuti cu ei

20. MANAGERUL STRESANT

Cel mai Nesuferit Manager e un stresant care nu te lasa sa respiri nici 2 secunde, asteapta intodeauna totul de la tine, si mai ales sa stii totul, fara ca el sa-ti furnizeze vreo informatie, iar de cele mai multe ori este incapabil sa rezolve o problema fara ajutorul tau.

Pagina: 1 2 3 4

Comments are closed.