Am citit de curand o povestire in care autorul relata despre un spectacol de teatru vazut in copilarie alaturi de bunica lui. In toiul spectacolului, in momentul cel mai emotionant pentru sufletul lui de copil, o doamna din spate ii cere insistent vecinei o bomboana. Dupa 2-3 astfel de cereri soptite, bunica se intoarce si remarca: “Nu va pricepeti sa savurati o piesa de teatru si nu va pricepeti sa savurati nici o bomboana.”

Intr-adevar, ce bunica inteleapta!

In fiecare moment, zi dupa zi, multi dintre noi au ocazia sa se observe in mijlocul acestui exercitiu de superficialitate care a devenit viata noastra. Stam la birou si ne gandim la activitatile de diseara iar cand vine seara si putem in sfarsit sa ne distram, ne gandim la ce avem de facut maine. Astfel, nu traim niciun moment in profunzime si avem o continua senzatie de gol interior si sentimentul permanent ca viata ne scapa printre degete.

Intra in contact cu propriile tale sentimente. Ori de cate ori constati ca proiectezi un sentiment asupra unei alte persoane, intra in contact cu el.  Nu mai amana acest lucru, caci poarta oportunitatii se inchide foarte rapid. Inainte de a se inchide insa exista o deschidere. Altfel spus, inainte de a aplica un mecanism de autoaparare, tu simti ceea ce nu doresti sa simti.

Iata un exemplu pe care mi l-a dat un tanar. Acesta mi-a spus ca a fost foarte sarac cand era elev, dar avea prieteni bogati, care obisnuiau sa il invite la masa. Intr-o seara, pe cand stateau la masa, el s-a gandit sa spuna o anecdota.

Priveste ceea ce faci: iti este usor sa recunosti atunci cand aplici proiectia? Unul dintre indicii este faptul ca proiectia nu este niciodata neutra. Ea ascunde intotdeauna sentimente de furie sau anxietate, sentimente specifice umbrei. Ori de cate ori iti directionezi mania asupra unei alte persoane sau ori de cate ori vezi pretutindeni motive de teama, ai de-a face cu un exemplu clar de proiectie.

Sper ca iti dai seama de diferenta care exista intre sentimente si proiectia lor: mania poate fi uneori utila, dar directionarea ei asupra unei alte persoane, prin acuzarea acesteia, nu este niciodata. Societatea isi doreste sa ii acuzi pe ceilalti, caci la baza ei sta gandirea de tip: “Noi contra lor.” Asa se explica vocea pe care o auzi uneori in minte si care iti spune ca trebuie sa se termine odata cu ei, cu teroristii, cu comunistii, cu dealerii de droguri, cu criminalii si cu pedofilii. Practic, lista poate continua la nesfarsit.

Iata formele clasice pe care le poate lua proiectia:

Superioritatea: ”Stiu ca sunt mai bun decat tine. Ar trebui sa iti dai seama de acest lucru si sa il recunosti.”
Injustitia: “Este nedrept ca mi se intampla aceste lucruri rele” sau “Nu merit acest lucru.”
Aroganta: “Sunt prea mandru ca sa imi bat capul cu tine. Simpla ta prezenta ma irita.”
Spiritul defensiv: “Ma simt atacat de tine, asa ca nu am de gand sa te ascult.”
Acuzatia: “Eu nu am facut nimic. Este vina ta.”
Idealizarea altor oameni: ”Tata a fost un zeu pe pamant”,”Barbatul cu care ma voi marita va fi un erou.”

Un copil este intotdeauna loial, in sufletul sau, parintilor, chiar daca parintii i-au spus lucruri urate, sau au avut un comportament abuziv fata de el intr-un fel sau altul. Este cel mai natural lucru din lume pentru un copil ca, la orice varsta, sa fie loial acelora care i-au dat viata. Cand suntem criticati sau raniti intr-un anumit fel de parintii nostri, traim din plin rana  si ne insusim pe deplin critica din loialitate fata de parinti. Daca ni se spune ca nu vom reusi sa facem nimic, asta vom face in una sau mai multe domenii din viata. Daca ni se spune ca nu suntem buni la un anumit lucru, probabil ca nu ne vom dezvolta niciodata acea abilitate din loialitate fata de parintii nostri.

Din loialitate fata de acesti oameni care ne-au dat viata, vom trai orice ne-au spus ei, intr-un fel sau altul, direct sau indirect, sa traim. Si asa cum se stie, prin transferul transgenerational al credintelor si al traumelor, parintii nostri traiesc si ei la randul lor ceea ce au primit de la parintii lor.

Un alt principiu important al sufletului pare a fi simplitatea. Multi dintre noi se implica foarte mult in povestile despre cum credem ca suntem noi, altii si lumea in care traim. Iar povestile au modul lor de a deveni din ce in ce mai importante si cu cat vorbim mai mult despre ele, cu atat mai predominante devin, pana cand ne regasim incarcerati in ele. Povestile noastre devin scenariile noastre; ne coloreaza viziunea si perceptia, ne determina alegerile, ne impovareaza cu frica, resentimente, cu amaraciune si furie.

Cu toata astea, cand privim cu atentie la povestile noastre, de multe ori se dovedeste ca ele au foarte putina substanta si adevar. Cu cat ne spunem povestea mai des, cu atat pierdem din vedere ceea ce este adevarat, transformand adesea o simpla perceptie de moment intr-un adevar imposibil de tagaduit.

Astazi continuam seria articolelor despre dorintele sufletului nostru.

“Poate ca este relativ usor pentru noi sa imbratisam ideea de incluziune la nivel general, insa multi dintre noi  avem dificultati atunci cand ne gandim la ideea de incluziune in viata noastra personala. Acest lucru ar insemna sa onoram si sa imbratisam in sufletul nostru pe toti cei care au fost exclusi pana acum din viata noastra.

Incepand de astazi va prezentam o serie de articole care vorbesc despre ce inseamna sa fim profund umani, in acord cu sufletul nostru si in profunda armonie cu tot ceea ce exista. Toate aceste lucruri pot fi interpretate din perspectiva metodei constelatiilor familiale, care ne permite sa venim in contact cu adevarul sufletului si sa privim in fata acest adevar, oricat de dureros.

Insa tot ce vom vorbi aici sunt adevaruri simple, pe care le intuim deja din viata noastra de zi cu zi. Chiar daca nu am mai auzit pana acum de constelatii familiale, dorinta noastra de adevar a inceput de mult sa sape o carare in interiorul nostru.
Pentru ca adevarul ne elibereaza, si ne permite sa nu mai avem nevoie de alte artificii care sa ne demonstreze cat de frumoasa este viata. Pentru ca insasi acceptarea adevarului face viata frumoasa si grandioasa, in acelasi timp.

O afirmatie New Age de succes iti spune ca “tu iti creezi propria realitate”. Din pacate, ea este adesea gresit inteleasa ca insemnand ca, atunci cand esti bolnav, ti-ai facut-o cumva cu mana ta. Desigur, sunt imprejurari in care ai o responsabilitate mai mare pentru boala ta. Poate ca ai facut alegeri proaste relativ la modul tau de viata in trecut, ca de pilda fumatul, bautul excesiv sau consumul de droguri.

Dar, lasand la o parte aceste exemple evidente, in majoritatea cazurilor nu poti sti cu adevarat de ce te-ai imbolnavit. De aceea, este important sa nu adaugi la vatamare si insulta, facandu-te sa te simti vinovat.

In niciun caz nu se pune problema de a fi vrednic in dragoste. Desigur, acesta e chiar specificul gratiei, nimeni n-o merita. De aceea se si numeste gratie. Ajunge la noi cand ne asteptam mai putin-cand suntem la capatul puterilor si nu vedem cum am putea merge mai departe, ajungem la o raspantie si dam peste ea. Ne impiedicam, ne prabusim si ne trezim in gratie. Gratia ne inconjoara in fiecare clipa, dar o simtim doar in rare momente. Este adevarata stare a Universului. Dupa cum spunea Suzuki Roshi “Vino sa te plimbi cu mine in ploaie. Dar nu te grabi. Ploua peste tot.”