Pentru a descifra codul sinelui fals si a penetra masca pe care ati purtat-o zi dupa zi, an dupa an, trebuie sa va treziti din transa negarii. Curajul de a va elibera din starea de negare a ego-ului ranit si de a fi sinceri cu voi insiva va ofera abilitatea de a va recunoaste sentimentele rusinoase, slabiciunile si defectele, dar si de a va activa punctele forte si talentele.

Negarea este un mecanism al ego-ului, care ne poate rapi demnitatea si capacitatea de a ne crea viata pe care ne-o dorim. Durerea este catalizatorul care declanseaza starea de negare. Atunci cand inima nu mai poate indura ranile de trecut, in interiorul nostru este activata negarea.

Ma intorc dupa o saptamana absolut deosebita, in urma careia s-au decantat in suflet cateva lucruri pe care vreau sa le impartasesc cu voi si pe care le incadrez la capitolul cele mai mari minciuni pe care ni le spunem noua insine:

Ca suntem mai buni decat altii
Ca e rusinos si dureros sa plangi
Ca putem fi fericiti fara sa fim impacati cu parintii nostri
Ca stim ce e iubirea, continuand sa gandim in termeni de bine si rau

Azi e timpul sa-ti amintesti. E timpul sa lasi deoparte mintea si povestile vietii tale, si sa-ti aduci aminte ca totul e atat de simplu precum o joaca de copil. Daca ne abandonam cu totul jocului si permitem curgerea lui. Daca ne deplasam inspre a fi si-l inlocuim pe a face, macar pentru o zi.

A-ti complica viata inutil este o arta care apartine prin excelenta adultului din noi. Daca simti ca aceasta arta nu a dat roade prea bune in viata ta de pana acum, abandoneaza-te astazi in fata copilului tau interior! Intreaba-l ce-si doreste si cum poti sa faci ca totul sa fie din nou simplu, ca atunci cand aveai 4 ani? Intreaba-l cum poti sa-l faci sa se simta bine si fa ceva pentru el astazi. Fa acel lucru dupa care sufletul tau de copil tanjeste de atata timp! Ai avut pana acum naivitatea sa crezi ca-l vei putea reduce la tacere, ca sa nu te mai incurce atunci cand tu ai treburi serioase de facut.

Lucrul important nu este sa stii cine este “eu” sau ce este “eu”. Nu vei reusi niciodata. Nu exista cuvinte pentru asta. Lucrul important este sa renunti la etichete. Asa cum spun maestrii japonezi Zen: “Nu cauta adevarul; renunta doar la parerile tale.”

Renunta la teoriile tale; nu cauta adevarul. Adevarul nu este un lucru pe care sa-l cauti. Daca ai inceta sa-ti autoimpui parerile proprii, ai sti.

Si aici se intampla ceva similar. Daca ai renunta la etichetele tale, ai sti. Ce inteleg eu prin etichete?

Din cativa ani buni, in Saptamana Mare, ne aducem aminte cu totii de filmul care ne-a marcat viata si ne-a apropiat de suflet imaginea si misiunea celui pe care crestinii il numesc “salvatorul omenirii”: filmul Iisus din Nazareth, in regia lui Franco Zefirelli.

Indiferent de religia pe care o avem, acesta pare cel mai potrivit timp pentru a ne reconecta la iubirea hristica. Pentru ca aceasta iubire este universala si nu se raporteaza doar la religia crestina. De aceea, va invitam pe toti cititorii nostri, indiferent de religie, sa urmariti fragmentul de mai jos, din filmul Iisus din Nazareth.

Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, sentimentelor, starilor sufletesti.

Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.

De curand, s-a lansat o noua emisiune televizata, care atinge, intr-o oarecare masura, sentimentul mult prea subred de mandrie nationala al nostru, al romanilor: “Romanii au talent”.

Recomand aceasta emisiune din tot sufletul, ca pe o gura de oxigen saptamanala, in aceasta tara minunata, plina de oameni minunati, care insa nu au sentimentul propriei valori si al apartenentei. Atat pentru a afla, cat si pentru a ne reaminti cine suntem.

Astazi va prezentam o poveste tulburatoare a unei soprane care si-a urmat destinul si a cantat chiar si atunci cand i s-a spus ca viata ii este in pericol.

Despre pasiune, viata, moarte, dorinta de a trai si de a-si implini visele: Charity Tillemann-Dick, soprana cu dublu transplant la plamani.

Era odata o fetita care fusese agresata cand avea aproape zece ani. Nu a fost vorba, din fericire pentru ea, de o violenta foarte grava dar, cu toate acestea a fost ranita foarte adanc. Intr-o seara de vara, cand toata familia statea afara, ea a fost sarutata cu forta, in intuneric, de catre un vecin, un prieten al familiei.

S-a zbatut si a reusit sa fuga, ravasita si foarte tulburata. Apoi i s-a spus mamei sale ce i s-a intampla. S-a simtit inteleasa si incidentul a fost pana la urma uitat sau…aproape uitat.

Un fisier audio superb. Intra in articol…