A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita. Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde.

Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia.

Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci.

De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?
- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.
- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?
- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar.

Intr-o dupa-amiaza, un luptator – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput. Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor: -Astazi o sa facem un desen. -Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte [...]

Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Zilele trecute am citit pe un colt ingalbenit de ziar cateva randuri scrise de Paulo Coelho. In ele povestea cum diavolul discuta intr-o zi cu prietenii lui, cand au vazut un om mergand pe drum. L-au urmarit cu privirea si au vazut ca s-a aplecat ca sa ia ceva de jos.

- Ce-a gasit? a intrebat unul dintre ei.

- O bucatica de Adevar, le-a raspuns diavolul.

Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:
-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?