Cred ca multi dintre cei care au animale de companie s-au intrebat, macar o data: “Ce mi-ar spune cainele meu/pisica mea daca ar putea vorbi?” M-am intrebat la randul meu acest lucru si, pentru mine, este un lucru cert: ne-ar spune lucruri imperceptibile pentru noi si ne-ar dezvalui mari adevaruri spirituale.

Oricum animalele de companie fac acest lucru, la un nivel foarte subtil. Si pentru ca noi nu prea observam acest lucru de obicei, cred ca intrebarea profund justificata a animalelor la adresa noastra ar fi: “Daca n-ar mai vorbi intr-una, cat de sensibil la lumea invizibila ar deveni stapanul meu?”

Astazi va prezentam o poveste foarte frumoasa din noua carte a Soniei Choquette, “Calatoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viata traita in pace si fara teama”, aparuta la Editura Adevar Divin, despre curajul de a accepta orizonturi noi in viata noastra.

“Din motive pe care nu le pot explica, am fost intotdeauna ingrozita de apa, indeosebi de ocean. Oricat de mult mi-ar placea soarele si nisipul unei plaje, cand vine vorba sa intru in apa refuz cu obstinatie sa fac acest lucru. Nu simt niciodata, dar absolut niciodata, dorinta de a ma scalda, fapt care nu ma impiedica sa remarc entuziasmul prietenilor mei atunci cand ies din apa oceanului si cand imi povestesc diferite intamplari amuzante legate de inot.

“Ma intorc cu susul in jos, ca sa va aduceti aminte cine sunteti. Ca sa nu mai puteti ignora. Ca sa nu mai puteti amana ceea ce trebuie sa faceti acum.

E timpul sa va amintiti ca sunteti cu totii una, ca sunteti egali si sunteti impreuna, iar eu va tin si va hranesc pe toti. Ati uitat cine sunteti si ati uitat cine sunt eu. Ma mai scutur din cand in cand, si e minunat sa vad cat de uniti sunteti in acele momente. Dupa care, viata isi urmeaza cursul firesc, si reveniti la slujbele voastre si la lupta surda si crancena pe care o duce fiecare cu el insusi. Si cu sistemul in care traieste.

“Cel mai mare obstacol in calea iubirii este personalitatea umana.

Intr-o zi m-am dus la scoala fiicei mele si acolo am vazut o fetita cam de cinci ani, stand de vorba cu un baietel. Stand de vorba nu este chiar expresia potrivita in acest caz. Intre acest doi micuti era un adevarat curent de energie. Ea era deschisa, zambea si flirta-chiar inainte de a cunoaste sensul acestui cuvant. El era un pic tantos si ii raspundea pe masura.

Am primit zilele acestea un articol care ne aduce aminte tuturor de ideea “da mai departe”, de la care a pornit acest site acum cativa ani. Articolul dezvolta ideea filmului “Pay it forward” si explica de ce merita sa “dam mai departe”.

” Uneori lumea e o porcarie… . Ma gandesc sa o schimb. Dar schimbarea presupune incredere. Incredere in oameni.

Daca avem cu adevarat curaj, e posibil sa traim viata cu toate ale ei ca pe un joc. Asta nu inseamna sa fim frivoli sau lipsiti de compasiune fata de ceilalti. Inseamna sa avem o atitudine relaxata, increzatoare si deschisa fata de noi insine si de lume.

Intr-un papirus egiptean din secolul XIV-lea i.Hr., in care se descrie judecata din urma a unei persoane decedate, inima acesteia este pusa pe talerul aflat la un capat al unui cantar mare. Pe talerul celalalt se afla o pana de paun.

Astazi o sa ne relaxam pe ritmuri de ukulele. Jake Shimabukuro aduce in fata noastra o viziune noua asupra acestui instrument, asupra muzicii, fericirii si pacii: daca toata lumea ar canta la ukulele, lumea ar fi un loc mult mai fericit.

Eu i-am dat dreptate dupa ce l-am ascultat:

“Este foarte greu sa umpli o sticla deja plina. Celui care pastreaza totul ii este greu sa primeasca.

Era odata un pui de vulpe care traia o mare angoasa, in adancul lui. Nu stiu daca stiati, dar puii de vulpe nu sunt doar inteligenti, ci si foarte sensibili. Daca se simt raniti de o vorba, un gest sau o privire a mamei sau a tatalui lor, atunci in ei se fixeaza frica, tristetea sau furia pe care au simtit-o si toate aceste sentimente se depun pe burtica lor.

“Am uitat”... doua cuvinte. Simplu. Am uitat!
Am uitat… sa duc cartea împrumutata.
Am uitat… sa ud florile.
Am uitat… sa cumpar pastilele de tântari.
Am uitat… sa dau telefonul acela important.
Am uitat… lucruri marunte.

Dincolo de toate urarile pe care ni le facem unii altora de Sarbatori, e momentul sa recunoastem ca anul ne este intotdeauna asa cum ne este in suflet. Degeaba spunem lucruri in care nu credem si ne uram unii altora aceleasi lucruri de ani de zile.

Cu totii recunoastem cliseele atunci cand le auzim sau cand le citim in SMS-urile primite in aceasta perioada a anului. Si poate ca a venit timpul sa trecem dincolo de ele, acum ca am ajuns in 2011.