Agresivitatea copiilor, o problema a parintilor

Copiii de acum nu sunt ca si copiii de altadata si parintii de acum nu se aseamana cu parintii vremurilor trecute, pentru ca insusi vremurile sunt foarte diferite. De aceea problemele care apar in educatia copiilor nostri trebuie privite dintr-o pespectiva noua, si rezolvate tot la fel, de aceasta maniera. Dintre multele probleme care framanta parintii in ziua de azi si care sunt gresit intelese si tratate este agresivitatea copiilor.

Incep cu definirea agresivitatii pentru ca sa se inteleaga ca ea nu este altceva decat o componenta normala a personalitatii noastre, o forma de manifestare a dorintelor si nemultumirilor noastre. Uneori lipsa agresivitatii (si aici nu este vorba de agresivitatea extrema) poate duce la frustrari, la non afirmare de sine si uneori chiar la depresii (Hetel,2009).

Cauzele agresivitatii copiilor pot fi:

-factorii fizici ( foamea, oboseala, stare de boala)
-nemultumirile de orice fel
-dorinta de a atrage atentia sau de a demonstra superioritatea
-dorinta de autoprotejare izvorata din sentimentul de nesiguranta (principiul: cel care actioneaza primul este mai puternic)
-dorinta de a se face inteles, atunci cand lipsesc deprinderile de comunicare verbala
-testarea limitelor parintilor
-abuzurile psihice sau fizice asupra copilului
-abuzurile de substante ( alcool, droguri,etc)
-factori de stres socioeconomici
-factorii genetici care tin de temperamentul copilului
-imitarea comportamentului altor persoane care servesc drept modele pentru copil (parinti,prieteni, personaje din desene animate sau din filme)

Agresivitatea devine o problema pentru copil si pentru cei din jurul sau, atunci cand devine distructiva atat pentru lucrurile si oamenii care il inconjoara, cat si pentru copil. Imposibilitatea controlarii impulsului de manie ii face rau si copilului prin trairea pe care o experimenteaza. Totusi agresivitatea copilului nu trebuie inabusita ci trebuie gasita o cale pentru a o transforma in echilibru interior ( Andrei, 2009).

Modurile de manifestare ale agresivitatii pot fi foarte diferite.

Accesele de furie pot apare de foarte timpuriu, chiar de la 1-3 ani, cand pot apare eliberari necontrolate a energiei acumulate (lovituri, muscaturi), pe neasteptate, care dureaza putin. Pe masura ce copiii cresc, izbucnirile sunt mai rare si mai putin violente, mai mult verbalízate si mai simbolice.

In schimb, cand se asociaza cu alti copii accesele de suparare se pot intensifica din nou pentru orice nemultumire aparuta pe terenul de joaca sau la scoala. Asta se intampla in special la copiii care nu se pot exprima bine si vor sa se faca intelesi, la copiii mai bolnaviciosi care se supara mai repede decat cei sanatosi, sau chiar datorita foamei, fiindca scade glicemia si copiii devin mai iritabili.

Alti copii sunt agresivi pentru ca au un prag de toleranta mai scazut la nemultumiri sau nu pot sa isi controleze foarte bine sentimentele mai intense, ca de exemplu mania. (Kuzma,2007).

Crize de agresivitate apar si atunci cand parintii exagereaza cu importanta pe care o dau copilului incepand de la o varsta mica, rasfatandu-l, fara sa stabileasca limite in comportament.

Abuzurile fizice sau psihice asupra copilului si factorii de stres socioeconomic pot provoca de asemenea comportamentul agresiv, ca si o forma de reactie. Consumul de substante cum ar fi alcoolul si drogurile intalnite in special la adolescenti, pot duce la iritabilitate crescuta si tulburari de comportament.

Desigur ca pe langa aceste cauze, mai poate aparea ca si cauza a agresivitatii, temperamentul, care tine de interiorul nostru. Temperamentul unei persoane este preponderent innnascut si iese la iveala in situatii limita, pentru ca este asa cum spunea Carlos Rossi (2004) capacitatea fiecaruia de a suporta presiuni. Asa se explica reactiile impulsive ale unor persoane in comparatie cu altele, care reactioneaza mult mai lent.

Desi se considera ca temperamentul nu se poate schimba radical, el poate fi educat prin dezvoltarea unor deprinderi de a controla aceste reactii impulsive. Si pornind de la aceasta idee sa nu uitam faptul ca mediul in care traim ne poate schimba intr-un mod pozitiv sau negativ, de aceea acolo unde exista parinti cu temperamente agresive, ei trebuie sa fie primii care se corecteaza, pentru ca se stie exact, ca un copil care traieste in casa cu un parinte agresiv, copilul va copia la nivel subconstient modelul parintelui mai predominant dintre cei doi (tata sau mama).

La primele accese de furie distructiva a copilului parintii trebuie sa ia masuri, pentru ca repetarea acceselor de manie depinde foarte mult de prímele atitudini ale parintilor. Copilul care este indrumat si disciplinat va sti ce ii este permis si ce nu, va deveni responsabil pentru actiunile lui si va suporta consecintele atunci cand greseste.

Pentru ca in trecut deseori disciplinarea se confunda cu pedeapsa, trebuie facuta distinctia dintre a disciplina, care inseamna a educa, si a pedepsi, care inseamna obligarea copilului de a se conforma la niste reguli impuse. Disciplinarea trebuie sa aiba loc permanent, ca un proces de invatare, dar pedeapsa, desi uneori justificata, nu trebuie sa fie o obisnuinta in practica unui parinte, pentru ca produce mai multe efecte negative decat pozitive.

Pagina: 1 2