Neîncrederea noastră face ca viața să fie grea. Faptul că am învățat și știm că viața se trăiește doar așa. Așa cum am văzut până acum la cei de dinaintea noastră, așa cum vedem în jur.
Am învățat să trăim în neîncredere. Neîncredere în noi, in sufletul nostru, în ghidarea interioară și exterioară.
Neîncredere în oameni, în Univers, în Dumnezeu. Și da, uneori ne întrebăm: Ce încredere să ai când privești in jur? Depinde ce vezi.
Viața, în neîncredere
Dacă ești setat pe neîncredere, ți se va confirma în fiecare zi că viața este astfel.
Vei căuta să-ți confirmi asta în fiecare zi. Vei bloca tot ce poate veni spre tine.
Pentru că viața e grea. Oamenii sunt egoiști. Dumnezeu s-a dus la culcare și ne-a întors spatele, lăsându-ne sa ne zbatem in iluziile noastre.
Este o setare atât de întipărită în memoria noastră celulară încât nu o mai observăm. De aceea este atât de perfidă, pentru că nu e observată. A devenit parte intimă din noi- neîncrederea în orice.
Și cu toate astea, cât ne-ar costa să începem să învățăm încrederea la nivel de suflet? Încrederea în sufletele oamenilor, în sufletul nostru, în energia universală care ne susține pe toți?
Cum putem trăi în încredere?
Ce avem nevoie pentru a face asta? Cu toate că suntem plini de neîncredere, ne trezim în fiecare zi cu încrederea că viața va merge înainte și astăzi.
Venim aici pe Pământ cu încrederea că se va avea grijă de noi. Apoi, ne trezim cu încrederea că vom putea respira de 18 ori pe minut, în fiecare minut.
Cu încrederea că vom avea tot ce ne trebuie ca să ne susținem viața pe Pământ. Și astăzi și mâine și multi ani de aici înainte.
Cu toate că suntem plini de neîncredere, nu ne-am fi putut duce nicio clipă viața fără să avem încrederea că vom continua să fim susținuți de orice ar fi acea forță, energie, substanța vitală care ne-a adus și ne ține aici pe pământ.
Și deși avem încredere de nestrămutat în asta, pentru că altfel nu ne-am putea ridica din pat dimineața, uneori ne ducem viața ca și cum suntem singuri, rătăciți, deconectați de la esența și bucuria vieții, trăind în iluzia că totul e greu și nereușind să ieșim din cercul vicios al neîncrederii.
Așa că de azi, avem o alegere – alegem să manifestăm conștient încrederea pe care am arătat-o inconștient în fiecare zi pe Pământ până acum?
Sau alegem să dăm putere în continuare iluziei neîncrederii în care se zbate umanitatea de prea mult timp?
Buna! înțeleg ce vrei sa spui și sunt perfect de acord ca la nivel de suflet asa ar trebui să fie. dar cum rămâne cu lucrurile de zi cu zi, cu proiecte sau sarcini pentru care nu suntem suficient de pregătiți și stim asta pentru că suntem conștienți și am învățat să nu ne mai mintim, dar totuși vrem să le facem? Nu e normala o oarecare doză de neîncredere? Pe de o parte e faptul că fiecare etapă are un rost și că în final totul va fi cu scopul evoluției personale, dar pe de altă parte, ce fac daca zi de zi dacă mă lovesc poate de propria neputință și îmi văd clar limitele si totuși merg mai departe? Cum se împacă cele două?
Da, inteleg ce spui, Georgiana, si da, aici, in planul uman cred ca e absolut normala o doza de neincredere, scepticism, pesimism sau cum vrem sa o numim. Pana la urma insa important este sa nu stam blocati in aceasta perceptie si sa nu ne indeplinim planul sufletului din cauza neincrederii care ne poate afecta din cand in cand in 3D. Cred ca e important sa facem spatiu acestor sentimente de neincredere fara sa le lasam sa ne determine calea la nivel mai mare. Cam asa vad eu lucrurile.